ZF News

Ce îi scria Liviu Voinea FMI-ului în 2011: Taxele pe proprietate trebuie să crească. Declaraţiile de avere şi de venit trebuie generalizate. In­troduceţi impozitarea progresivă. Desfiinţaţi pensiile private obligatorii

Ce îi scria Liviu Voinea FMI-ului în 2011: Taxele pe...
09.11.2015, 18:56 4666

Viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, care a fost propus astăzi de PSD ca premier, i-a transmis în 2011 lui Jeffrey Franks, reprezentantul de atunci în România al FMI, o scrisoare deschisă în care afirma că din păcate creşterea economică nu este un obiectiv al programului FMI şI că era nevoie de o creştere a taxelor pe proprietate şI de o introducere a impozitării progressive pentru că introducerea cotei unice nu a adus venituri mai mari la buget.

“Taxele pe proprietate trebuie să crească, pentru a aduce încasările de la 0,7% din PIB către media europeană de 3% din PIB. Declaraţiile de avere şi de venit trebuie generalizate. In­troduceţi impozitarea progresivă, aşa cum există la dumneavoastră aca­să. Cota unică a eşuat lamentabil: nu a redus birocraţia, nu a crescut veni­turile bugetare şi nu a stimulat oferta (ci a stimulat cererea, o perioadă)”, afirma Voinea în acea scrisoare deschisă.

Sub conducerea dum­neavoastră (cred că este corect să spun asta), România nu a aplicat nici relaxare cantitativă (cum au făcut SUA sau Marea Britanie), nici stimu­lare pe latura de investiţii publice (cum au făcut Germania sau Franţa în 2009, de exemplu)”, mai afirma Liviu Voinea.

Voinea mai critica atunci reducerea deficitului bugetar.

“Reducerea deficitului bugetar, care este lăudabilă ca intenţie, nu se poa­te face sustenabil decât pe baza creş­terii economice, ale cărei beneficii să fie mai bine adminstrate decât în trecut. Dumneavoastră vă propu­neţi însă reducerea deficitului bugetar ca scop prioritar în sine, şi vreţi să atin­geţi acest obiectiv doar prin re­du­ceri de cheltuieli. În acest fel nu veţi reuşi decât să limitaţi perspectivele de creştere economică şi, pe termen mediu, să adânciţi deficitul bugetar”.

Viceguvernatorul BNR critica dur şI tăierea salariilor şI majorarea TVA din 2010.

“Abordarea dumneavoastră, deşi nu lipsită de merite, este unilaterală şi în cele din urmă ineficientă. Vi se pare că tăierea salariilor şi creşterea TVA sunt reforme structurale sau au fost mai degrabă măsuri disperate? Şi cum ele sunt încă în vigoare, în­seam­nă că disperarea este de durată… Nu uitaţi că jumate din banii de salarii se întorc la buget sub formă de taxe şi impozite. Reforme cu adevărat structurale sunt cele din energie, agricultură, politica de concurenţă. Agenda dumneavoastră este săracă în aceste privinţe. Celelalte reforme nu sunt sustenabile, şi nu schimbă structura economiei”.

Voinea mai propunea eliminarea sistemului de pensii private obligatorii, ca în Ungaria şI Polonia. În acest moment doar România mare are un sistem de pensii private obligatorii din Uniunea Europeană.

“Eli­mi­naţi sistemul de pensii private obli­gatorii, care este responsabil de 15% din deficitul bugetului de pensii”, scria el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO