ZF News

Omul de afaceri Gruia Stoica, condamanat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă

Omul de afaceri Gruia Stoica, condamanat la patru ani de...

Autor: Andreea Unturica

05.03.2015, 13:27 1664

Curtea de Apel Ploieşti, instanţă care a judecat procesul de corupţie în care au fost inculpaţi omul de afaceri GruiaStoica şi avocatul Doru Boştină, a decis, joi, să-l condamne la patru ani de închisoare pe proprietarul GFR, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sentinţei publicate pe portalul instanţelor de judecată, Gruia Stoica a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare şi trei ani de interzicerea exercitării unor drepturi, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Judecătorii au decis să scadă din această pedeapsă perioada în care Gruia Stoica a fost reţinut pe o durată de 24 ore, în data de 29 ianuarie 2014, perioada în care acesta a fost arestat preventiv între 30 ianuarie şi 9 mai 2014, inclusiv, precum şi perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 până în prezent.

Totodată, judecătorii au menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu, în condiţiile în care sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată.

Conform aceleiaşi sentinţe publicate pe portalul instanţelor de judecată, avocatul Doru Boştină a fost condamnat la pedeapsa de trei ani de închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Potrivit documentului citat, judecătorii au dispus, în cazul avocatului Doru Boştină, aplicarea articolelor 65 şi 66 literele a, b, g şi k din Codul penal, pe perioada executării pedepsei, ceea ce presupune că acesta nu are dreptul, printre altele, să fie ales sau să ocupe funcţii publice, să exercite profesia sau activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe perioada executării pedepsei.

Totodată, magistraţii ploieşteni menţin măsura controlului judiciar în cazul lui Doru Boştină, luată în 14 februarie 2014 de Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit aceleiaşi sentinţe a Curţii de Apel Ploieşti, Gruia Stoica şi Doru Boştină au fost obligaţi să plătească fiecare câte 4.000 de lei cheltuieli judiciare.

Sentinţa de joi a Curţii de Apel Ploieşti poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în acest dosar de corupţie la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut, fiind acuzat de către procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR.

La jumătatea lunii februarie a aceluiaşi an, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Ulterior, în 9 mai, instanţa a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia S.A (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului-cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA, din care 195.079.200 de lei pentru SE Turceni, 105.414.600 de lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru S.E. Işalniţa. Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau "cel mai mic preţ" sau "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

În 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante, către SNTFM "CFR Marfă", SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale care doreau să ia parte la procedura de licitaţie era 29 ianuarie 2014.

"CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând SC CEO SA şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru)", au precizat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii au stabilit că, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, "persoană ce controlează SC GFR SA, membră a grupului Grampet", i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da trei milioane de euro, pentru "a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale".

"Acest demers avea ca scop adjudecarea, de către Stoica Gruia, a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul SC CEO SA. În acest context, inculpatul Boştină Doru-Cătălin i-a promis inculpatuluiStoica Gruia că va înlesni, în schimbul sumei de trei milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi, pentru realizarea traficului de influenţă, un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra funcţionarului public, directorul general al CFR Marfă", au precizat procurorii în rechizitoriu.

Din 23 ianuarie 2014 şi până în ziua licitaţiei, respectiv 29 ianuarie, Doru Boştină l-a ţinut la curent pe Gruia Stoicadespre stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenţei, în scopul adjudecării contractului la licitaţia având ca obiect contractul de transport cărbune, au mai arătat procurorii.

"Intervenţia autorităţilor judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracţionale şi a «stopat» o licitaţie afectată de activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condiţiilor de concurenţă reală, loială şi care ar fi putut determina prejudicierea unei unităţi de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA", au mai scris procurorii în rechizitoriu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO