ZF News

Polonezii, cehii sau ungurii şi-au creat campioni regionali, în timp ce „perlele“ energetice româneşti sunt blocate între graniţe

Polonezii, cehii sau ungurii şi-au creat campioni...

Autor: Roxana Petrescu

05.03.2015, 07:21 663

La începutul acestui an, PGNiG, liderul pieţei de gaze din Polonia, controlat în proporţie de 72% de stat, a anunţat că vrea să profite de scăderea barilului de petrol şi să se extindă în America de Nord, Asia, dar şi în Europa, una dintre pieţele ţintă fiind chiar România. Pe site-ul PGNiG stă strategia companiei până în 2022. Între timp, România în sine nu are o strategie energetică şi niciuna dintre perlele de stat din domeniu nu are o perspectivă clar definită pe termen lung. Romgaz, liderul pieţei de gaze, se uită de pe margine cum în ultimii 10 ani de zile producţia i-a scăzut cu 20%, Hidroelectrica este în insolvenţă, iar Electrica nu are niciun plan concret de diversificare, deşi vinde tot mai puţină energie. România este al cincilea producător de gaze şi petrol la nivel european, are un mix de producţie de energie invidiat de vecinii săi, dar nu a fost decât o ţintă de achiziţie şi un laborator de experimente pentru organismele financiare internaţionale, niciuna dintre marile companii neavând o prezenţă regională puternică. Cum se explică această anomalie?

Pe baza celor mai recente rapoarte anuale publicate, ZF a încercat să facă un tablou al celor mai mari companii energetice regionale luând în considerare un factor: cât la sută din veniturile raportate în 2013 au fost aduse de pe pieţele externe. În calcul au fost luate numai companiile energetice în care statul deţine cel mai mare pachet de acţiuni, regiunea de analiză fiind cea a Europei Centrale şi de Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO