ZF News

​Premierul Ponta se întâlneşte astăzi cu preşedintele celei mai mari bănci din Franţa

​Premierul Ponta se întâlneşte astăzi cu...

Autor: Liviu Popescu

10.03.2015, 12:05 1197

Prim-ministrul Victor Ponta se întâlneşte astăzi cu Jean Lemierre, preşedintele BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franţa, potrivit unui comunicat de presă. Reprezentanţii biroului de presă nu au menţionat ce urmează a se discuta. Banca este pe primul loc din Europa pe segmentul de creditare corporate, iar în funcţie de activele deţinute este a patra bancă din lume, cu active în valoare de 2.600 miliarde de dolari, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul băncii.

BNP Paribas a intrat în luna februarie în top cinci cei mai mari angajatori din Franţa. La finele lunii decembrie, banca avea venituri în valoare de 39 de miliarde de euro, cu 2% peste nivelul din perioada similară a anului trecut. Cheltuieli de risc au scăzut cu 2,5% la 3,7 mld. euro. În ultimul trimestru al anului trecut, veniturile băncii au însumat 10 mld. euro, cu 7,2% mai mult faţă de ultimele trei luni din 2013. Banca este prezentă în 75 de ţări şi angajează aproximativ 180.000 de persoane, dintre care 140.000 lucrează în Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO