În cazul titlurilor pe termen scurt, randamentele medii au scăzut de aproape şapte ori faţă de nivelurile din 2009, când oscilau în jurul a 10%. La începutul acestui an certificatele de trezorerie cu scadenţa la şase luni şi un an au coborât în premieră sub 1,5%, după ce în 2014 au oscilat în jurul pragului de 2%.
În cazul obligaţiunilor cu maturitatea de trei ani, Ministerul Finanţelor se împrumută la mai puţin de 2%, în timp ce la titlurile cu scadenţa de cinci sau zece ani randamentul mediu a scăzut de trei ori în ultimii cinci ani, sub pragul de 3%.
Scăderea randamentelor este motiv de bucurie pentru stat, în timp ce pentru bănci determină scăderea câştigurilor, pe care acestea nu reuşesc să le recupereze din creditare.
Unii analişti au anticipat o posibilă inversare a tendinţei, respectiv creşterea randamentelor în acest an pe fondul unei posibile reorientări a investitorilor către pieţele dezvoltate, odată cu decizia Fed de creştere a dobânzilor.
Pe de altă parte, măsura anunţată de BCE la începutul acestui an de a arunca bani ieftini pe pieţe prin politica de quantitative easing face ca finanţarea în lei sau în euro a României să fie mai ieftină, în condiţiile în care injecţiile de lichiditate realizate pe pieţele din zona euro vor pune presiuni descendente pe randamentele obligaţiunilor suverane.
Scăderea randamentelor la titlurile de stat a venit odată cu ajustarea inflaţiei. După ce anul 2014 a adus inflaţia anuală la un minim istoric neaşteptat de 0,83%, pentru prima oară în ultimul sfert de secol, în ianuarie 2015 rata a fost de 0,4%, iar în februarie este de aşteptat ca inflaţia anuală să se ducă spre zero, potrivit estimărilor BNR.
România a ajuns să fie privită de pieţele externe ca un plasament cu grad mai scăzut de risc, costul asigurării împotriva riscului de default reflectat în cotaţiile CDS-urilor coborând în 2015 spre 120 de puncte de bază, la minimul ultimilor şase ani, după ce la începutul crizei economice mondiale cotaţia a sărit şi peste 700 de puncte de bază.
Nivelul CDS-urilor influenţează costul finanţării externe, iar în cazul scăderii, băncile locale pot atrage mai ieftin linii de credit de la băncile-mamă, în timp ce statul poate împrumuta fonduri la costuri mai mici.
CDS-urile (credit default swap) reflectă evoluţia percepţiei investitorilor, respectiv a gradului de neîncredere într-un anumit emitent, devenind în anii de criză unul dintre cei mai vizibili indicatori ai capacităţii unei ţări de a se finanţa de pe pieţele de capital. În ultimii ani s-a observat o îmbunătăţire treptată a percepţiei de risc, costurile la care s-a împrumutat România pe pieţele de capital internaţionale fiind în scădere.
România a ajuns în 2014 din nou la calificativul „investment grade“ şi perspectivă stabilă de la toate cele trei mari agenţii de rating. Teoretic, un calificativ mai bun poate să se reflecte într-o îmbunătăţire a percepţiei investitorilor, în prime de risc de ţară mai scăzute, adică în costuri de finanţare de pe piaţă mai mici.
Titlurile de stat româneşti au fost atractive pentru nerezidenţi. Străinii au ajuns anul trecut să aibă în portofolii titluri de stat în valoare de peste 20 mld. lei (4,8 mld. euro) reprezentând aproximativ 20% din total.
Anul trecut, Finanţele au împrumutat din piaţa internă 40 mld. lei şi 928,7 mil. euro prin vânzare de titluri de stat. La aceste împrumuturi se adaugă sume atrase de pe pieţele internaţionale, respectiv 2 mld. dolari şi 2,75 mld. euro, prin patru emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.
Nu doar randamentele plătite de stat au fost în scădere, ci şi sumele împrumutate. Faptul că statul s-a împrumutat mai puţin s-a reflectat şi în creşterea lichidităţii din piaţa monetară, unde dobânzile au scăzut la minime istorice.
