ZF News

Veniturile Wizrom Software s-au majorat la aproape 7 mil. € în 2014

Veniturile Wizrom Software s-au majorat la aproape 7 mil....

Autor: Adrian Dumitrache

03.03.2015, 00:04 152

"Anul trecut am consemnat revenirea încrederii companiilor în evoluţia economiei şi a apetitului acestora de a investi în soluţii ERP, după ce în 2012 şi 2013, anii post-criză economică, au fost preferate soluţiile de optimizare. Segmentul ERP a înregistrat anul trecut o creştere cu două cifre", a declarat directorul general al Wizrom Software, Adrian Bodomoiu.

Wizrom a încheiat anul 2014 cu un număr total de 3.900 de clienţi, dintre care peste 500 sunt clienţi ERP, dar care utilizează şi alte soluţii din portofoliul Wizrom, respectiv WizSalary, WizOne, Aski SFA, WMS, soluţii de logistică şi optimizare a livrarilor, de planificare şi bugetare, BI, etc.

Ponderea implementărilor soluţiei ERP, WizPro, în cifra de afaceri a Wizrom a crescut cu 17% anul trecut, pe locul doi fiind soluţia WMS, cu o creştere de 12%.

"În 2014 am cules roadele eforturilor de promovare din anii anteriori, în sensul că 90% din noii clienţi ne-au contactat proactiv. Remarc aceeaşi tendinţă şi la începutul acestui an, este un semn foarte bun că Wizrom este un brand bine cunoscut şi respectat în mediul de business", a explicat Bodomoiu.

Wizrom estimează că şi în acest an va fi, la fel ca 2014, unul al soluţiilor ERP, pe fondul manifestării a două tendinţe complementare: pe de o parte, foarte multe companii au crescut în ultimii ani şi simt nevoia să migreze la soluţii mai complexe şi rapid de implementat, pe de altă parte, noi companii intrate în România şi caută suport pe partea de software şi servicii.

Înfiinţată în 1992, Wizrom Software este unul dintre cei mai mari furnizori locali de soluţii ERP, de eficientizare operaţională (trafic şi logistică), BI, CRM şi altele.

Cu un total de peste 3.800 clienţi activi şi peste 34.000 de licenţe instalate, Wizrom furnizează soluţii software pentru firme care activează în vânzări engros şi distribuţie, retail, producţie, servicii, bănci, asigurări şi auto.

Wizrom Software şi-a consolidat în ultimii ani prezenţa şi vizibilitatea la nivel regional, prin activitatea filialelor din Republica Moldova şi Bulgaria, demararea de proiecte cu clienţi multinaţionali în Serbia şi Ungaria, precum şi crearea unei reţele locale de parteneri certificaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO