ZF Transilvania

Chinezii de la BGI, una dintre cele mai mari companii de genomică din lume, prospectează Clujul pentru deschiderea unui hub de cercetare în domeniul bioinformaticii

Chinezii de la BGI, una dintre cele mai mari companii de...

Autor: Laurentiu Cotu

25.09.2017, 16:04 2454

Bejing Genomics Institute (BGI) din China, una dintre cele mai mari companii de genomică din lume, intenţionează să dezvolte un hub de cercetare în domeniul bioinformaticii în sud-estul Europei, Clujul fiind una dintre principalele opţiuni avute în vedere.

Un prim pas în acest sens a fost vizita făcută de reprezentanţii companiei Bejing Genomics Institute la Consiliul Judeţean Cluj, unde s-au informat despre atuurile judeţului Cluj, respectiv despre deschiderea pe care o poate oferi Clujul în vederea edificării unui centru de genomică şi analiză biologică.

’’Delegaţia chineză a insistat pe necesitatea existenţei unei bune relaţii de colaborare cu domeniul medical - spitale, centre de cercetare medicală, mediul universitar şi sectorul IT clujean, o simbioză indispensabilă pentru derularea activităţilor lor specifice. În acest sens, compania BGI urmăreşte identificarea unei locaţii ideale, care să corespundă specificului şi necesităţilor derulării investiţiei, respectiv un oraş universitar cu o populaţie dimensionată, un sprijin activ şi constant din partea autorităţilor locale, o bună colaborare cu spitalele din oraş, o infrastructură medicală şi de transport bine pusă la punct, acces la date medicale, posibilitatea efectuării de teste clinice’’, a declarat Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

În ceea ce priveşte locaţia dezvoltării unei astfel de investiţii, vicepreşedintele CJ Cluj a propus ca variantă Parcul Tehnologic Tetarom IV, momentan aflat în construcţie, care ar fi potrivit din punct de vedere al necesităţii de teren, amplasare şi acces la infrastructură.

Bejing Genomics Institute (BGI) a fost fondat în anul 1999, în calitate de institut de cercetare în Proiectul Genomului Uman. Institutul s-a remarcat internaţional pentru prima dată în anul 2003, când au dezvoltat un echipament pentru detectarea S.A.R.S. (Severe Acute Respiratory Sindrome). Din 2007, BGI a devenit prima instituţie de cercetare non-profit, gestionată de cetăţeni din China.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO