ZF Transilvania

Complexul wellness de 20 mil. euro dezvoltat de primăria Oradea a intrat pe ultima sută de metri

Cum arată complexul wellness Nymphaea de la Oradea

Cum arată complexul wellness Nymphaea de la Oradea

Autor: Laurentiu Cotu

15.03.2016, 16:42 2263

Complexul Wellness Termal Nymphaea, proiect european de peste 88 mil. lei (aproximativ 20 mil. euro) dezvoltat de primăria Oradea, este gata în proporţie de 98%, lucrările urmând să se încheie până la finalul acestei luni. Noul aquapark al Oradei va fi preluat de Administraţia Domeniului Public Oradea, urmând să fie deschis publicului în cursul lunii mai.

Demarat în luna februarie 2015, proiectul prevede în total 12 bazine interioare, 6 bazine exterioare şi 10 aquatobogane. Totodată, complexul dispune o parcare cu 314 locuri pentru autoturisme şi autocare, parcare ce va fi extinsă ulterior. Complexul va mai avea cabinet stomatologic, sală de tratamente naturiste, salon de coafură, salon de întreţinere corporală, jacuzzi, saună uscată, rusească, finlandeză, cabină cu infraroşii, cabină cu gheaţă, baie turcească. Dacă vechiul ştrandul municipal avea o capacitate de 500 de locuri, noul complexul Wellness Thermal Nymphaea va dispune de 1.000 de locuri.

Investiţia este finanţată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, valoarea totală a proiectului fiind de peste 88 mil. lei (aproximativ 20 mil. euro), din care valoarea eligibilă este de 64,7 mil. lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă de peste 32 mil. lei. Lucrările la complexul Wellness Termal Nymphaea sunt executate de compania maghiară Kesz Epito Es Szerelo Zrt Szeged, suscursala Cluj-Napoca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO