ZF Transilvania

Mega Image a deschis cel de-al treilea supermarket din Cluj-Napoca şi a ajuns la 563 de magazine

Mega Image a deschis cel de-al treilea supermarket din...

Autor: Laurentiu Cotu

04.10.2017, 18:00 1974

Retailerul belgian Mega Image a deschis cel de-al treilea supermarket din Cluj-Napoca, cu o suprafaţă de vânzare de 350 de metri pătraţi, reţeaua ajungând astfel la 563 de magazine. Cel de-al treilea supermarket Mega Image din Cluj-Napoca a fost deschis în cartierul Grigorescu, primele două fiind amplasate în zone centrale, în piaţa Mihai Viteazu şi în centrul comercial Platinia.

’’Mega Image continuă parteneriatele cu producătorii locali, pentru a oferi o gamă variată de produse. Astfel, în sortimentaţia Mega Image se pot găsi produsele din carne ale Moldovan - Carmangeria Sânnicoară şi produsele de panificaţie şi patiserie La Casa’’, se arată în comunicatul de presă transmis de Mega Image.

Retailerul Mega Image deţine în prezent o reţea de 563 magazine, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, dar şi în alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Româneşti.

Retailerul belgian ocupă poziţia a doua în piaţă după numărul de magazine, primul loc fiind ocupat de Profi, care deţine 637 de unităţi. Cele două reţele au făcut schimb de locuri în acest an. Profi şi Mega Image activează amândouă pe segmentul magazinelor mici, respectiv supermarketuri şi magazine de proximitate.

Mega Image a fost mai mulţi ani liderul comerţului modern în ceea ce priveşte ritmul expansiunii, ajungând în 2013 şi 2014 să depăşească pragul de 100 de magazine noi. Începând cu 2015 lanţul de magazine a frânat expansiunea la aproape jumătate, iar trendul descendent a continuat până în prezent.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri de anul trecut, Mega Image a ratat la mustaţă pragul de 1 mld. euro, în pofida unui avans de peste 20%. Mega Image face parte din Ahold Delhaize, retailerul belgian ce operează în prezent pe trei continente.

laurenţiu.cotu@zf.ro

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO