Opt sute de numere înseamnă opt sute de săptămâni. Adică aproape şaisprezece ani (se vor împlini peste exact două luni!). „Ziarul de duminică” se lansa în urmă cu şaisprezece ani, la Târgul de Carte Bookarest, de la sfârşitul lunii mai. Între timp, s-a impus, întâi pe hârtie, apoi în varianta on-line, începând cu ianuarie 2009. Puţine lucruri bune s-au întâmplat în ultimele decenii, să zicem de la evenimentele din decembrie. Şi mai puţine dintre acestea continuă să ne bucure şi în clipa de faţă. Unul dintre ele este încăpăţânarea cu care apare, neschimbat, „Ziarul de duminică”. Cu vrednici făcători de revistă. La numărul 700 reluam fragmente din editorialele publicate la câteva momente aniversare. Oricare dintre ele şi toate la un loc pot apărea şi la acest număr 800.
„Un săptămânal de cultură are în genere o soartă ingrată. Aşteaptă subvenţii din partea unei instituţii a statului, ori a unei fundaţii sau, atunci când e un supliment, trăieşte pe seama publicaţiei-mamă, invidiat, chipurile, pentru traiul bun, dar permanent cu sabia deasupra capului. De obicei, parcursul are sincope, mecanismul se gripează, se opreşte, publicaţia sucombă, din felurite motive. Lumea agreează puţin publicaţiile de cultură şi încă şi mai puţin suplimentele culturale. Sunt şi situaţii în care toate acestea dispar, pentru că publicul doreşte ziarul, de care se ataşează. Dacă Ziarul de duminică a rezistat patru ani, înseamnă că publicul l-a dorit. Adică dumneavoastră, cititorii, pentru care ne străduim săptămână de săptămână. Cu enormă plăcere. (...)
Ziarul de duminică nu a schimbat nimic; doar şi-a sporit publicul. Unii spun că aceasta ar însemna închistare, aşa cum nu puţini continuă să fie nemulţumiţi de absenţa subtexteleor polemice. Adevărul, pe care nu obosesc să-l repet, este că Ziarul de duminică şi-a păstrat opţiunile şi direcţiile iniţiale, indiferent la critici: informaţie multă şi cuprinzătoare, din toate domeniile culturale, texte scurte, promovarea valorii, descreţirea frunţilor; peste toate, echidistanţă şi sinteză a polarităţilor. Pentru această publicaţie nu a existat dreapta şi stânga, ci doar cultură. Personalităţi care nu şi-au vorbit multă vreme convieţuiau pe aceeaşi pagină sau în acelaşi număr. Toate generaţiile. Ştim că prima reacţie a fost – şi continuă să fie – de neîncredere, de atentă monitorizare, de bănuieli a altor jocuri încă nedevoalate, până la urmă de (cum spunea un critic cunoscut) trufaşă condescendenţă. Dar, între timp, sute de oameni de cultură (scriitori, actori, regizori, compozitori, cântăreţi, istorici, oameni de ştiinţă, artişti plastici, academicieni) au fost intervievaţi, s-au confesat sau au scris în acest ziar. Tot ce a fost mai important în producţia literară a ultimilor patru ani, în spectacolele, concertele, producţia muzicală, expoziţiile ultimilor ani a fost reflectat în ziar. Toate înseamnă mii de pagini care sunt mărturie a culturii în aceşti ani de tranziţie. E puţin?”
(Din editorialul publicat la nr 200)
„Ziarul de Duminică a fost de la primul număr un hebdomadar nonconformist, tineresc şi vesel, cu o paginaţie uimitoare într-o mare de publicaţii mai degrabă terne – e meritul Danei Frăţilă, care a înţeles din prima clipă şi rostul, şi cerinţele acestui ziar, iar după ce a avut grijă de haina lui, a plecat definitiv pe meleaguri extrem de îndepărtate. O gazetă-supliment cultural al celui mai căutat ziar financiar, ai cărui cititori, se presupune mai scorţoşi, l-au îmbrăţişat fără rezerve, pentru că le aducea mai aproape o lume minunată. Pe toţi aproape i-a surprins asocierea unui săptămânal de cultură cu un ziar financiar. Dar la o analiză atentă, toate se explicau. Într-un ziar financiar găseşti informaţii economice, despre valute, burse, comerţ, piaţă în general. Trebuia să ne obişnuim cu ideea că şi cultura e o piaţă – a ideilor, a cărţilor, a tablourilor, a spectacolelor, a actorilor ş.a.m.d. Consumatorul de cultură are nevoie de informaţii bine structurate referitoare la această piaţă, are nevoie să i se ofere criterii valorice şi valori pentru acest domeniu.
Din prima clipă, cei care am făcut Ziarul de duminică am ştiut câteva lucruri fundamentale. Un săptămânal de cultură are în genere o soartă ingrată. Aşteaptă subvenţii din partea unor instituţii ale statului, ori ale unor fundaţii sau, atunci când e un supliment, trăieşte pe seama publicaţiei-mamă, invidiat, chipurile, pentru traiul bun, dar permanent cu sabia deasupra capului. De obicei, parcursul are sincope, mecanismul se gripează, se opreşte, publicaţia sucombă, din varii motive. Lumea agreează prea puţin publicaţiile de cultură şi încă şi mai puţin suplimentele culturale. Sunt şi situaţii în care toate acestea nu dispar, pentru că publicul doreşte ziarul, de care se ataşează. Dacă Ziarul de duminică a rezistat, înseamnă că publicul l-a dorit.”
(Din editorialul publicat la nr 500)
„...s-au întâmplat extraordinar de multe fapte culturale: cum spuneam şi altădată (şi nu mă sfiesc să reiau), au apărut şi au dispărut reviste culturale, au apărut şi au dispărut edituri, s-au publicat mii de titluri de cărţi în sute de mii de exemplare, s-au inaugurat ori s-au închis galerii de artă, s-au deschis ori au dispărut muzee, s-au vernisat mii de expoziţii, mii de spectacole de toate felurile au avut premiere, concerte de tot felul au adus pe scenă muzicieni faimoşi ori aproape neştiuţi, români şi străini, s-au degradat şi s-au inaugurat monumente, s-au succedat gale, concursuri, festivaluri, reuniuni, colocvii, târguri, s-au acordat premii, au răbufnit contestaţii, s-au iscat polemici care au dărâmat idoli sau idei sau, dimpotrivă, au sfârşit într-un fâsâit caraghios, au răsunat proteste ale condeierilor, cântăreţilor, actorilor, cercetătorilor, unii au preferat să-şi alăture doar semnăturile, să-şi mai amintească lumea de ei, alţii au ieşit în stradă, au răbufnit scandaluri legate de numiri în funcţii, de amestecul politicii în cultură, deturnare de fonduri sau spălare de bani, aprecieri pe criterii neaxiologice sau plagiate, despre al căror sfârşit n-a mai auzit nimeni, efemere genii au apărut şi au dispărut peste noapte, personalităţi care aveau ceva de spus au continuat să tacă, altele şi-au dat obştescul sfârşit, Dumnezeu să-i odihnească, s-au dat legi care au nemulţumit pe toată lumea, generaţiile au continuat să se războiască pentru pleava unor concepte, învăţământul a schimbat de câteva ori hainele, chipurile de reformă, curente literare s-au zbătut să se impună, impostori s-au străduit să ia caimacul unor sponsorizări, fenomene de prin alte părţi s-au insinuat rapid, speriindu-i pe tradiţionalişti, cuvinte tabu au pătruns în textele literare şi astăzi nimeni nu se mai oripilează, manelele au spart urechile celor delicaţi, dar lumea s-a obişnuit cu timpul şi le-a ignorat, pe muzica cultă continuă să nu dea nimeni niciun ban, răsună aceleaşi bocete despre viaţa grea a culturii, responsabili înţepeniţi prea mulţi ani în scaune pluşate n-au învăţat să facă proiecte cu care să obţină fonduri, s-au schimbat enorm de multe şi enorm de multe au rămas nemişcate, mai ales în mentalitate. Probabil mereu s-a întâmplat aşa în istorie, dar nouă evenimentele ni se par deosebite pentru că le-am trăit.
Despre toate acestea, Ziarul de Duminică a dat, mai mult sau mai puţin, seamă, aşa cum şi-a propus în primul editorial.”
(Din editorialul publicat în nr 554)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
