Ion Rusu Abrudeanu, Vasile Stoica
Habsburgii, ungurii şi românii
Editura Vicovia
Cartea este ediţia I-a anastatică după lucrarea cu acelaşi titlu apărută la Institutul de Arte Grafice C. Sfetea din Bucureşti în anul 1915.
Ion Rusu Abrudeanu (1870-1934) a fost publicist, om politic, deputat şi senator român. A urmat cursurile şcolii primare în localitatea natală, apoi a urmat cursurile secundare la Brad, Sibiu şi Braşov. A luat bacalaureatul în anul 1888.
A început activitatea publicistică în anii 1890-1891. A refuzat să se înroleze în armata austro-ungară şi s-a refugiat în România. A colaborat la mai multe publicaţii, printre care „Timpul”, „Conservatorul”, „Adevărul” şi „Dimineaţa”. Între 1900-1914 şi-a condus propria revistă, „România ilustrată”, în paralel cu colaborarea la alte gazete. Înainte de anul 1916 a militat pentru intrarea României în Primul Război Mondial alături de Antanta. Pentru aceasta a fost declarat „persona non-grata” de către mareşalul german Mackensen după semnarea Păcii de la Buftea în anul 1918. După încheierea Primului Război Mondial a intrat în politică, devenind membru al Partidului Naţional Liberal. A fost ales deputat în anul 1920, iar între 1931-1932 a fost senator de Alba.
Vasile Stoica (cunoscut sub numele de Basil Stoica, 1889-1959) a fost un diplomat, publicist, analist politic şi asistent apropiat al lui Tomáš Masaryk şi Ionel I.C. Brătianu. A făcut parte din corpul diplomatic al Ministerului Regal al Afacerilor Străine din Bucureşti la rangul miniştrilor plenipotenţiari clasa I în funcţie, alături de Victor Cădere, Vasile Grigorcea, Raoul Bossy, Ion Christu, Gh. Davidescu sau Frederic C. Nanu, care au activat sub conducerea lui Take Ionescu, I. G. Duca, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu sau Mihai Antonescu. O dată cu instaurarea comunismului în România, Vasile Stoica a refuzat să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, fapt ce a cauzat începerea unei perioade de şapte ani de detenţie, 1948-1954. În 1957 este arestat din nou şi condamnat la 10 ani de închisoare. Moare doi ani mai târziu la închisoarea Jilava.
Iată încheierea acestei cărtici care a marcat o epocă (păstrăm şi noi grafia vremii):
În jurul nostru se petrece cea mai grozavă catastrofă din câte au lovit vre-odată omenirea. Şi noi stăm uluiţi în faţa ei; în minte ni se deschid perspective noui, abia întrezărite în alte vremuri şi cumpănim pasul ce va trebui să-l facem. De acest pas atârnă existenţa noastră ca stat şi neam românesc. Graniţele regatului nostru în adâncul sufletelor nu se sfârşesc la Vârciorova, la Predeal sau la Ungheni, ci acolo unde încetează cuvântul nostru şi încep alte „bâlbâite graiuri”. Pe puterea acestui stat din inimile noastre se razimă clădirea deazi a Regatului român. Ori-ce lovitură asupra celui dintâi se va repercuta dureros asupra celui din urmă. Pierderea unei părţi a neamului românesc înseamnă primejduirea şi apoi cu siguranţă nimicirea acestui Regat.
S'au rostit istorici, geografi, diplomaţi, literaţi şi toţi constată că pentru existenţa în viitor a statului şi poporului român e imperios necesar ca în fortul natural al Ardealului neamul românesc să fie stăpân şi că acest neam să fie pătruns de o profundă conştiinţă a unităţii şi puterii sale.
Ei bine, tocmai în acest ţinut de romanitatea căruia atârnă însăşi viaţa noastră ca neam conştient şi nu noţiune etnografică, e mai primejduită existenţa noastră. Patru milioane de români, jumătate din populaţia Regatului, sunt pe cale de a sucomba sub povara unei politici de veacuri duşmănoasa nonă. Şi situaţia lor nu se poate îmbunătăţi, pentrucă e cu neputinţă să se schimbe mentalitatea şi tradiţia de veacuri a ocârmuitorilor. Habsburgii şi Ungurii îşi au interesele lor, iar aceste interese au fost şi vor fi în totdeauna protivnice întărirei noastre. În politica lor din trecut e şi cheia politicei lor din viitor.
Habsburgii în toate gesturile lor faţă de noi ne-au considerat numai întru cât le slujiam de unelte pentru satisfacerea ambiţiilor ce nutriau asupra răsăritului. Le trebuia Ardealul: l-au luat. Le trebuiau Ţările româneşti şi gurile Dunării: au răpit Bucovina, au ţinut ocupată Oltenia, au trimis comisii, cari să ne preţuiască. Şi dacă n'ar fi fost şi alte evenimente, însuşi Regatul liber de azi n'ar fi altceva decât o provincie austriacă, unde în urma bogăţiilor ce cuprinde s'ar fi scurs toată şleahta flămândă dela Viena până la Tarnopol şi ar fi înnăbuşit cu vremea ori-ce viaţă românească. În Ardeal şi Ţara ungurească ne-au învrăjbit cu toţii; ne-au mângâiat din când în când, ca să ne lovească cu atât mai tare cu mâna altora. Ne-au ridicat în picioare de atâtea ori, ca să sperie pe Unguri cu noi şi îndată ce ne împlineam menirea de matahale, eram înlăturaţi cu piciorul. Ne-au făcut făgăduinţe peste făgăduinţe şi tot de atâtea ori s'a dovedit că ne minţiau în modul cel mai neruşinat.
Însuşi slăbănogul de Frantz Iosef I n'a făcut altceva decât ne-a minţit şi ne-a jertfit vreme de aproape şaptezeci de ani, drept recunoştinţă că ne-am vărsat sângele pe toate câmpurile Europei sub steagurile şi pentru mântuirea stăpânirei lui. Politica Habsburgilor nu putea avea consideraţie decât pentru planurile sale.
Întemeierea României unite şi ridicarea ei treptată le premejduia Ardealul: au dat deci Ungurilor frâu liber spre desfiinţarea elementului românesc dintr'însul. Dar le lua şi nădejdea unei dominaţîuni economice : şi atunci Habsburgii nu mai scapă nici un prilej pentru a lovi în însuşi statul român şi a-i împiedeca întărirea. Când se face unirea ţărilor surori, ei singurii, - şi bieţii Turci - sunt cari protestează în faţa Europei. Când se instituie Comisia dunăreană, ei sunt singurii cari cer excluderea României. Când se încheie tratatul de Bucureşti, ei snnt singurii cari cer revizuirea lui. Oare sunt acestea semne de simpatie faţă de statul şi neamul românesc? Nu-s oare mai curând dovada că scopul lor e acelaşi ca şi în trecut: aservirea noastră totală şi întinderea stăpânirii lor la gurile Dunării şi Marea Neagră? Şi în astfel de împrejurări, când scopurile lor sunt cunoscute şi strădania lor evidentă, se mai pot aştepta Românii de sub oblăduirea lor la vre-un semn de sprijin?
Despre Unguri cel puţin am ştiut în totdeauna că ni-s vrăjmaşi. Şi apărarea nu ne-a fost în totdeauna fără succes. Într'adevăr, primejdioşi pentru noi au ajuns abia în aceşti 40 de ani din urmă, de când dinastia vede într'înşii cel mai compact şi mai unitar element din monarhie şi a făcut dintr'înşii stâlpul său. Conştienţi de importanţa lor în faţa tronului aşa de labil. Ungurii acum nici nu mai cunosc margini în furia lor de şovinism. Vor să întemeieze cu ori-ce preţ un stat mare unitar naţional, a cărui populaţie dela Leitha la Carpaţii Vrancei şi dela Tatra la Dunăre şi Sava să nu vorbească decât o singură limbă: pe cea ungurească. Şi precum am arătat, ideia nu-i tocmai aşa utopică. Deşi încet, dar face încontinuu progrese. În interesul ei sute de bărbaţi de ai noştri au fost spintecaţi de baionetele jandarmilor. Şi doar n'aveau altă vină bieţii, decât că erau Români.
Existenţa noastră în Ardeal e ameninţată în cel mai primejdios chip. Şi Ungurii cu şovinismul lor, nutrit până la paroxism de literatură şi ziaristică, nu sunt poporul, care să se lase de un plan aşa măreţ pentru dânşii. Dar nu numai atât. În anii din urmă, ca şi la 1848, ziarele şi revistele ungureşti ocupându-se de chestiunea românească, tot mai mult accentuiază pretinsele drepturi ale regatului ungar asupra Munteniei şi Moldovei de pe vremuri. Nu e oare şi acesta un semn că politica Ungurilor e aceeaşi ca şi a Habsburgilor şi tinde deasemenea la îngenunchierea noastră?...
Minţiţi şi duşmăniţi de Habsburgi, schingiuiţi de Unguri, amenintati cu desfiinţarea şi chiar cu stârpirea, Românii de sub stăpânirea Habsburgilor îşi aşteaptă mântuirea. Şi gândindu-se şi la soarta Basarabiei, ştiu că această mântuire nu poate veni decât de la cei de un sânge cu dânşii. Privirile în aşteptare îngrijorată se îndreaptă spre strâmtorile Carpaţilor şi aşteaptă ca la cotitură să se ivească odată sclipirea baionetelor româneşti. (Bucureşti, 1 Mai 1915)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
