Ziarul de Duminică

Acum un veac (LI). „Să plecăm... dar unde?” /de Ion Bulei

Regina Maria în perioada în care l-a cunoscut pe colonelul Joe Boyle

Regina Maria în perioada în care l-a cunoscut pe colonelul Joe Boyle

Autor: Ion Bulei

10.03.2016, 23:54 328

Sfârşit de iulie 1917.  Bătălia de la Cireşoaia e în toi. Ferdinand se arată nemulţumit şi îngrijorat. Îşi manifestă intenţia de a face schimbări la comanda armatei. Lupte mari la Oituz, Focşani şi Mărăşeşti. Regina află că germanii adună împotriva ruşilor şi a românilor o armată numeroasă. Ziua următoare, era duminică, se duce la spitalul rusesc din Iaşi, unde tocmai sunt aduşi 400 de grav răniţi. „Veştile din toate părţile sunt mai mult rele decât bune, totuşi nu mă pot opri de a simţi în mine o oarecare nădejde.” Profită de faptul că principele Carol se reîntoarce pe front (neclar de ce plecase) şi, însoţită de Ballif şi Mignon, pleacă şi ea la Ghidigeni, ca să viziteze spitalele Regina Maria şi, de acolo, să înainteze pe front cât va putea. Încăperile spitalului răsunau de ţipete şi gemete. Însoţitorului ei, care ducea lucrurile pe care regina le oferea răniţilor, i se face rău. Micile ei daruri sunt primite cu lăcomie şi de ruşi, şi de români. Vizitează apoi barăcile de lemn în care fuseseră improvizate alte spitale. „Mi-am făcut datoria vitejeşte, apropiindu-mă de fiecare rănit şi dându-i câte ceva. Se făcuse opt seara când am ajuns acasă şi mărturisesc că la sfârşit eram istovită.” Vin Chrissoveloni şi Carol cu veşti. „Din nenorocire, prietenii noştri ruşi nu încetează de a-şi părăsi poziţiile după obiceiul lor, pe când vitezele noastre regimente sunt mai presus de orice laudă. După cât se pare, au fost minunaţi, dar pierderile sunt grozave. S-a făcut o schimbare în comandamentul nostru; generalul Grigorescu va lua sub comanda lui cîteva regimente ruseşti. Să sperăm că va fi în stare să le silească să asculte de porunca lui.”

La 1 august, însoţită de Mignon, vizitează frontul, în sectorul apărat de generalul Grigorescu. „Uimitoarea şi poate neaşteptata rezistenţă opusă de mica noastră armată unor forţe germane cotropitoare e o faptă care va rămâne întotdeauna glorioasă în analele istoriei noastre. În ciuda pildei rele date de ruşi, care în mare parte deveniseră bolşevici, părăsindu-şi cu miile poziţiile de luptă, soldaţii noştri, rău hrăniţi, neînarmaţi şi aproape neodihniţi, rămaseră neclintiţi şi hotărâţi în mijlocul prăbuşirii foştilor aliaţi.”. E fericită gândindu-se că a contribuit şi ea la ridicarea moralului armatei române. Sunt „mama poporului meu”. La 2 august, vizitează spitalul de la Coţofăneşti, apoi pe acela de la Căiuţi, unde erau 500 de răniţi. În zilele următoare, se duce la Roman. În spitale locul bolnavilor e luat de răniţi. Vizitele ei ridică moralul răniţilor. Ştie să asculte şi să rezolve plângerile lor. La 8 august, află că germanii au încetat atacul la Mărăşeşti şi se concentrează la Oituz, unde trupele române sunt greu încercate. Regele Ferdinand e convins că românii vor ţine piept Centralilor şi aici. Faţă de Maria e plin de laude pentru purtarea soldaţilor. Plin de laude, de asemenea, pentru generalul Averescu. La 52 de ani, pe care îi împlineşte la 11 august 1917, Ferdinand e bucuros că legătura dinastiei cu poporul român a devenit mai trainică, chiar dacă ţara a devenit mai mică decât era la începutul războiului. Generalii Prezan, Berthelot şi Scerbacev sunt invitaţi la Iaşi, la aniversarea regelui. La 12 august Maria e la Piatra şi la Bacău. E însoţită de Averescu, şi regina poate constata cât de mult îl iubesc soldaţii pe general. Acesta i se plânge de neîncrederea de care „se bucură” din partea Cartierului General. „Am fost cât se poate de binevoitoare şi nădăjduiesc că, plecând de la mine, s-a simţit ceva mai fericit, fiindcă putuse să vorbească atât de deschis cu regina lui.” La Târgu Ocna se apropie foarte mult de linia frontului. Împarte decoraţii unei companii de vânători de munte. O face în locul lui Averescu şi la rugămintea acestuia. „S-a născut între noi (între regină şi poporul ei, n.n.) o încredere nouă din pricina vitejiei cu care ne-am luptat, a eroismului cu care ne-am apărat pământul care ne-a mai rămas. A fost o clipă plină de însufleţire, când simţirăm cu toţii, laolaltă, acea iubire aprigă, aproape evlavioasă care ne leagă acum pe veci.”

Se retrage pentru câteva zile la Coţofăneşti. Printre răniţii internaţi aici, în căsuţa ei de lemn, se simte bine. Avea o îndoită vedere, către Trotuş şi către munţi. Este cel mai mare centru al spitalelor Regina Maria, rânduit în 10 barăci frumoase de lemn clădite de generalul Văitoianu. Soţia sa şi cele două fete ale lor lucrau acolo ca infirmiere. Erau, desigur, şi alte doamne, dar numărul lor era insuficient, spitalul având 1200 de paturi. Barăcilor pentru bolnavi li se adăugau pavilioanele pentru infirmerii, cabinetele medicale, toate bine construite, într-un stil românesc plin de eleganţă. Sălile de deparazitare, de pregătire a bolnavilor, erau într-un pavilion aparte care cuprindea 4 săli de operaţie cu accesoriile lor. Aici lucrau 3 echipe de chirurgi francezi şi români, fără încetare, în schimburi de şase ore. În timp ce se opera într-o sală, se pregătea rănitul următor într-o alta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO