Ziarul de Duminică

Adenium start/ de Ziarul de duminică

Adenium start/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

20.02.2015, 00:05 38

Editura Adenium lansează cea de-a III-a ediţie a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii.

Sloganul concursului, „Rupeţi rândurile!”, îi provoacă pe autori să-şi afirme originalitatea. Concurenţii sunt invitaţi să expedieze manuscrisele în perioada 15 ianuarie - 15 mai 2015 (data poştei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iaşi, 700460. Câştigătorii vor fi anunţaţi la începutul lunii august.

Scopul Concursului de Debut „Adenium Start” este să descopere şi să promoveze autori valoroşi, care încă nu au publicat în volum, oferindu-le posibilitatea să debuteze şi sprijinul integral în procesul de promovare: publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, care se va desfăşura în toamnă, la Bucureşti, iar autorii câştigători vor primi câte 50 de exemplare din cărţile lor pentru propria activitate de promovare.

 

Regulamentul Concursului de Debut, ediţia a III-a:

Concursul este deschis tuturor autorilor de limbă română, cu domiciliul în ţară sau străinătate, care nu au publicat nicio carte până acum, în niciun domeniu.

Coletul de înscriere în concurs va include două plicuri. Primul plic va conţine manuscrisul în format print şi electronic (CD, stick etc.). Manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto care va fi menţionat obligatoriu şi pe al doilea plic, ce va conţine datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresa de e-mail).
Editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare secţiune din concurs. Ulterior, manuscrisele pentru genurile poezie şi proză vor fi supuse atenţiei unui juriu alcătuit din scriitori şi critici literari. Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul literaturii pentru copii.
Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câştigătoare volumele care vor obţine cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor, iar editarea lor va începe imediat după anunţarea învingătorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO