Ziarul de Duminică

Adevarata istorie a kosonilor dacici (III)

Adevarata istorie a kosonilor dacici (III)

Cetatea dacica de la Blidaru. Zidurile cazematelor pe latura vestica

04.05.2007, 19:43 865

Banii pagani
De curand, s-a afirmat o alta parere: ca ar fi vorba despre asa-numitii bani pagani din Evul Mediu. Dupa ce Renasterea a ridicat valul asupra civilizatiilor din antichitate, lumea europeana a inceput sa aiba temeinice cunostiinte despre aceasta. Si au inceput sa apara colectii de obiecte artistice si monede din antichitate, de carti; luase nastere o moda a culturii antice. In cadrul acestei mode, apare o practica ciudata in secolele XVI - XVII in Transilvania, moda banilor pagani. Acestia nu sunt monede vechi descoperite si puse in circulatie, ci emisiuni moderne. La curtea principilor Transilvaniei, de pilda cei doi Rakoczi, se emit piese de aur si argint cu figuratie antica, dar lucrate de mestesugarii vremii, medalioane, piese de colectie, care nu au intentia sa insele pe cineva, ci sunt oferite drept cadouri pentru a fi pastrate in colectii. Pornind de la aceste informatii, s-a emis parerea ca acesti kosoni ar fi piese batute in epoca de principe sau de cineva influent din Transilvania medievala tarzie, in asemenea scopuri. De fapt, ideea a fost formulata si la inceputul secolului XIX.
Exista mai multe argumente pentru a infirma aceasta supozitie. Primul se refera la lysimahii gasiti alaturi de kosoni in tezaurul de monede. Asa cum spuneam, ei sunt imitatii. Dar se cunosc si lysimahi contrafacuti, bani pagani emisi in secolul al XVII-lea. Acestia sunt lucrati cu mare grija, cu toata arta pe care sculptorii europeni si gravorii au dobandit-o de la Renastere incoace. Sunt cateva piese, putine, de alt aspect si alte dimensiuni decat piesele originale si care nu seamana deloc cu lysimahii imitatii, degradati, batuti in cetatile pontice si gasiti in zona Muntilor Orastiei. Or, este ilogic sa acceptam ca in acelasi depozit se aflau lysimahi imitatii din secolul I i. Hr. si kosoni imitatii din Evul Mediu. Pe de alta parte, cine imita incearca sa o faca in asa fel ca sa semene cat mai mult cu originalul. Nimeni nu ar fi imitat o moneda greaca, batand-o cu flan (pastila) plat ca o moneda romana, asa cum sunt kosonii. Si sa nu uitam ca imitatorii din epoca moderna timpurie sau Evul Mediu tarziu erau oameni culti, fabricau ceva care se lega de cultura lor literara. Or, Lysimah era un personaj binecunoscut in literatura antichitatii, pomenit de istorici, moralisti, biografi. Merita sa fie contrafacut. Dar e greu de presupus ca cineva ar fi imitat ceva legat de un nume necunoscut, care nu spunea nimic celor care frecventau litaratura greaca si latina, cum este numele Koson... In sfarsit, ultimul argument: cine ar fi batut in epoca Principatului Transilvaniei sute sau mii de asemenea piese, ca sa le ascunda apoi intr-o zona neumblata, in varful muntelui? Asemenea piese se fabricau tocmai pentru a circula in mediile elitei sociale de atunci.

Proba stantei
Si mai este ceva: exemplarele kosoni pastrate astazi, chiar daca sunt cateva sute, reprezinta un procentaj infim din miile care au existat odinioara. Pe putinele exemplare existente, cum a fost lotul de la Viena, s-au incercat studii de stanta. Stantele folosite pentru avers si pentru revers. Iar atunci cand pentru 10 bucati gasesti trei stante de revers si patru de avers inseamna ca au existat multe stante. Deci nu s-a folosit una singura pentru a fabrica o serie unitara, ci multe stante deosebite. Pe unele se vad semne de barbarizare in forma literelor, in desen, in incadrarea imaginii. Asta nu seamana deloc cu lucrul unor mesteri gravori stilati din Renastere sau din epoca baroca. si trebuie sa ne mai gandim ca un asemenea artist stilat, ca si un eventual falsificator de astazi, utilizeaza o stanta pentru a fabrica cat mai multe piese, incearca sa le obtina cu economie de mijloace, ca sa-i renteze operatiunea.... Dar atunci piesele sunt identice. Stantele diferite indica faptul ca s-au fabricat sute, mii de piese; or aceasta nu este treaba unui autor de contrafaceri, cu atat mai mult cu cat piesele le gasesti in adancul padurii, pe un munte neumblat. Argumentul pentru autenticitatea acestor piese a fost avansat de la inceputul secolului XIX si eu il consider valabil si astazi.

Doriti sa cumparati un koson?
In ultima vreme, vorbindu-se despre kosoni, s-au vehiculat diverse sume care ar reflecta, cica, valoarea lor de piata - intre 500 si 800 de euro bucata. Lucrurile trebuie privite insa altfel. Valorile pieselor din comert nu au legatura cu valoarea stiintifica, ci cu cererea si oferta de pe o anumita piata. De aceea, daca un colectionar din Romania aude ca un koson se vinde cu 500 de euro la Frankfurt si cere acelasi pret la Bucuresti, comite o greseala, deoarece la noi nu exista colectionari atat de bogati care sa-si permita o asemenea fantezie. Deci valoarea variaza dupa legile pietei. Noi, istoricii, nu tinem cont de acest lucru. Ar fi fastidios si, practic, inutil. Pentru a cunoaste valoarea comerciala, trebuie urmarite cataloagele de auctiune, publicatiile caselor de licitatie din Occident, unde numismatii specialisti, cercetatorii sunt solicitati de organizatori pentru a se pronunta in cunostinta de cauza si a stabili un pret real. Aici lumea specialistilor si cea a negustorilor de arta conlucreaza firesc. Revenind la kosoni, se pare ca dupa 1990 pretul acestora pe piata europeana ar fi scazut, ceea ce confirma afirmatiile Politiei romane, ca loturi mari au fost scoase clandestin peste granita si puse in vanzare. Sigur ca trebuie sa fim prudenti, deoarece intre ele pot exista si falsuri. Exista o industrie de falsuri, mai ales in Ucraina si Bulgaria, poate si in alte parti, unde au aparut dupa 1995 asemenea tentative. Dar un numismat experimentat deosebeste usor un fals de un original.
Cum si politia din alte tari a semnalat asemenea cazuri, este limpede ca, de fapt, trecerea kosonilor peste granita a constituit o particica din atacul generalizat asupra patrimoniului cultural national, in acesta trecere brutala la economia de piata, cand o serie de aventurieri s-au imbogatit ilicit.
Nu as dori sa inchei inainte de a da o replica unor teorii insidioase referitoare la o posibila "contributie" a arheologilor la risipirea tezaurului din Muntii Orastiei. Afirm ritos ca nu este posibil asa ceva. Arhelogii care au lucrat in perimetrul respectiv sunt oameni pasionati de stiinta, care au facut eforturi mari pentru a scoate la lumina trecutul; iar o asemenea mentalitate respinge din capul locului ideea comercializarii vestigiilor descoperite. Sunt dator sa amintesc aici ca, de-a lungul ultimelor decenii, scoala clujeana de arheologie a avut reprezentanti de seama care s-au straduit sa aduca cat mai multa lumina asupra acestui capitol al istoriei noastre: de la Constantin si Hadrian Daicoviciu, la Ioan Glodariu si Eugen Iaroslavschi si pana la mai tinerii Gelu Florea, Aurel Rustoiu, Viorica Crisan, Gabriela Gheorghiu, Liliana Suciu, istoria kosonilor pe care m-am straduit sa o conturez in aceste randuri a sintetizat, de fapt, si rodul cercetarilor acestor specialisti. Revenind la cele spuse anterior, un arheolog care ar gasi kosoni si-ar asigura o glorie nepieritoare studiindu-i si publicandu-i, si nu comercializandu-i. Si apoi, sa-mi spuna cineva care stie de arheologi imbogatiti, cu vila, masina si cont in banca. Nu am vazut asa ceva... Deci arheologii care au lucrat si lucreaza in zona Cetatilor dacice sunt mai presus de orice banuiala. In schimb, zona fiind foarte intinsa, paduroasa, dificil de pazit, constituie un teren ideal pentru braconieri bine inzestrati tehnic (cu detectoare performante de metale pe care arhelogii, pana de curand, nici nu le-au avut), bine finantati si cu legaturi oculte dintre cele mai periculoase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO