Părintele Daniil Teodorescu, numele de călugăr al lui Sandu Tudor, a fost personalitatea cea mai cunoscută care a marcat istoria Schitului Rarău (Suceava). Ca mirean se numea Alexandru Teodorescu (născut în 24 decembrie 1896), dar toată lumea îl cunoştea sub pseudonimul cu care-şi semna articolele: Sandu Tudor (foto 1,2). Avusese o viaţă plină de aventuri: ofiţer în Serviciul Maritim Român, subofiţer militar, patron de presă şi temut jurnalist. Până într-o zi când, după ce a primit o bursă - consecinţă a unui splendid acatist dedicat Sf. Dimitrie Basarabov, imn care avea să primească felicitările şi binecuvântarea Sf. Sinod -, a plecat într-o călătorie la Sfântul Munte Athos. De altfel, intenţia sa iniţială era aceea de a scrie negativ despre anumite aspecte de acolo. Timp de câteva luni a reuşit să cunoască adevărata faţă a creştinismului ortodox şi să afle cioburi din tainele rugăciunii inimii.
Un prim contact spiritual cu Nordul Moldovei se produsese în anul 1943 când, beneficiind de sprijinul Mitropolitului Bucovinei, Tit Simedrea, jurnalistul (pe atunci) Sandu Tudor a organizat la Cernăuţi o retragere a câtorva intelectuali în care vor discuta despre spiritualitatea ortodoxă. Au participat câţiva preoţi, dar şi alte personalităţi ale culturii române: Pr. Benedict Ghiuş, Pr. Nicolae M. Popescu, Alexandru Elian, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Paul Sterian, Constantin Noica, Petru Manoliu. Ulterior Sandu Tudor reuşeşte să reunească la Mănăstirea Antim un grup de studiu şi rugăciune intitulat "Rugul Aprins". Au făcut parte din această asociaţie oameni de seamă ai Bisericii şi culturii române: Pr. Benedict Ghiuş, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Petroniu Tănase, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Adrian Făgeţeanu, Pr. Felix Dubneac, Pr. Andrei Scrima, Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slătineanu, Paul Constantinescu, Alexandru Elian, Ion Marin Sadoveanu şi alţi câţiva. Marea lor şansă a fost aceea că au avut parte şi de îndrumările unui cunoscător a Rugăciunii Inimii poposit printr-un miracol la Mănăstirea Cernica: Părintele Ioan Kulîghin venit tocmai de la Mănăstirea Optina (Rusia). Acesta a fost însă arestat de trupele sovietice şi deportat la Odessa, unde i s-a pierdut urma.
După ce a fost tuns în monahism în septembrie 1948, la Mănăstirea Antim, Sandu Tudor, devenit monahul Agathon, se retrage la Schitul Crasna, unde este hirotonit în preoţie. După 1950, Mişcarea Rugul Aprins nu mai funcţionează. Cu toate acestea unii dintre membri se mai întâlnesc sporadic. După mai multe încercări, inclusiv o arestare politică de doi ani (începută în 1950), monahul Agathon (Sandu Tudor) ajunge cu ajutorul Părintelui Ilie Cleopa stareţ la Schitul Rarău în anul 1953. Înainte de acest eveniment devenise schimonah la Mănăstirea Sihăstria (Neamţ), prilej cu care numele său este schimbat din nou în Daniil.
Aici, la Rarău, este probabil perioada cea mai luminoasă a Pr. Daniil în care s-a împlinit adevărata sa vocaţie. Există relatări - puţin cunoscute în mediul cultural, din păcate - care demonstrează viaţa ascetică pe care Pr. Daniil o îmbrăţişase. Totodată, ca îndrumător, Pr. Daniil punea accentul, stăruitor, pe rugăciunea neîncetată, în detrimentul celorlalte ocupaţii mănăstireşti. Iată una dintre aceste relatări semnată de un fost ucenic, Pr. Ioan Neagoe, devenit el însuşi stareţ tot pe Rarău (la Mănăstirea Sihăstria Rarăului) după căderea comunismului: "Aveam să aflu că asta era una din ascultările date de stareţul Daniil: în Mănăstirea de la Rarău nu se muncea niciodată o oră neîntreruptă. O jumătate de oră munceai, o jumătate de oră trebuia să citeşti sau să te rogi. Fiecare călugăr avea mătăniile la brâu şi o trăistuţă din lână în care obligatoriu purta o carte de rugăciuni. Îi vedeai chiar şi pe monahii ciobani în vârf de munte, îngenunchiaţi între oi, cu palme încleştate de rugă, aşa umbla şi stareţul îmbrăcat modest, ca un simplu monah. «Rugăciune, rugăciune, rugăciune neîntreruptă» - ăsta era singurul lui îndemn."
Chiar dacă la Rarău se simte acasă, din motive administrative, dar şi ca să-şi revadă prietenii întru rugăciune, stareţul Daniil mai vine uneori la Bucureşti. Aici se întâneşte în casa lui Alexandru Mironescu cu o parte dintre membrii Rugului Aprins. Tot din această casă va fi arestat în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958. Împreuna cu Pr. Daniil vor mai fi arestaţi 17 preoţi şi intelectuali printre care şi Pr. Stăniloaie, chiar dacă acesta nu făcuse parte din Rugul Aprins. Membrii Rugului Aprins au fost acuzaţi de activitate duşmănoasă la adresa regimului comunist, în pofida faptului că nu făceau nimic altceva decât să vorbească despre mistica ortodoxă şi despre rugăciunea isihastă. Părintele Daniil a murit pentru credinţa sa, precum un mucenic, în anul 1962, în închisoarea de la Aiud. Mormântul său nu este cunoscut, fiindcă trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună. În scurta perioadă cât a păstorit Schitul Rarău a strâns în jurul său câţiva (doisprezece) tineri monahi care, straniu, ulterior aveau să devină, majoritatea, stareţi.
Viaţa pe munte era simplă şi aspră, parfumată doar de frumuseţea locurilor şi a ţăranilor bucovineni care, după ce l-au descoperit pe Pr. Daniil, urcau adesea la schit, mai ales de sărbători. "Bisericuţa de la Rarău era deja plină; bucovinenii sesizaseră că (Pr. Daniil) este un om duhovnicesc. Şi bucovinenii începuseră să vină masiv la Rarău. La Rarău eram întotdeauna la 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului), dar mă duceam şi în alte zile..." îşi aminteşte viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, simplu călugăr pe atunci. Tot el mai vorbeşte despre "stilul" nonconformist al stareţului care ţinea predici neobişnuit de lungi: "Ţăranii bucovineni, ţărăncile stăteau cât stăteau, oboseau, se aşezau în genunchi, ca să se mai odihnească, după aceea oboseau şi genunchii, şi atunci se aşezau pe şezut, aşa, pur şi simplu, mai ales femeile, iar el continua să predice. Făcea foarte des apeluri la sentimente. De pildă, îi veneau lui în gând nevoinţele unui sfânt. Începea să vorbească despre nevoinţele sfântului acela, începea să plângă. El trăia evenimentul... Plângea el, plângeau şi ei".
După decretul din 1959 care prevedea reducerea drastică a monahilor şi monahiilor din schituri şi mănăstiri, Schitul Rarău a fost închis timp de câţiva ani. Viaţa monahală s-a reaprins pe Rarău atunci când legile s-au mai relaxat şi a înflorit cu adevărat după căderea regimului comunist ateu.
Pe 17 noiembrie 2012 se vor comemora 50 de ani de la moartea martirică a Pr. Daniil (Sandu Tudor). În pofida prostiilor şi inexactităţilor care s-au tot scris despre el, inclusiv în mediile bisericeşti, să sperăm că va fi onorat cum se cuvine. Adevăratul Sandu Tudor (Pr. Daniil) a ajuns în ultimii ani ai vieţii la măsura sfinţeniei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
