Adevarul din palmele Andreei

8 iun 2007 Autor: Marian Nazat

Cu ceva luni in urma, un cameraman a avut inspiratia sa ne arate palmele gimnastei Andreea Raducan; am avut atunci senzatia ca privesc o miniatura a Marelui Canion.
M-am infiorat fara sa vreau in fata crapaturilor sapate ca niste santuri sangerii in carnea cruda a campioanei. Am simtit o durere groaznica la vederea brutala a geografiei performantei, repetata triumfal, spre mandria noastra de romani, de la Nadia incoace. Ce poate fi in sufletul gracil al prichindelului sportiv, biciuit cu ardoare de obsesia titlului olimpic sau mondial? Ce forta il determina sa-si abandoneze jocurile nevinovate ale inceputului de viata, pentru a trudi cu incrancenare spartana intr-un loc aspru, aproape penitenciar? Departe de caldura parintilor si a bunicilor, fetitele acelea cu priviri triste, aidoma florilor de cires surprinse de vreun inghet natang, au renuntat pentru totdeauna la bucuriile, imposibil de regasit mai apoi, ale papusilor si sotronului. Probabil ca ele sunt sortite sa-si implineasca un destin, pe care noi, nevrednicii necunoscuti si netalentati, nici macar nu indraznim a-l visa. Sacrificiul lor e de neinteles pentru multimea mediocra, inzestrata de natura doar cu instinctul supravietuirii. Munca istovitoare a performerului, nevazuta si sisifica, este alinarea singuratatii sale devotate, neinteresanta si hulita de fapturile lipsite de identitate, confundabile. Dar capabile de invidii si abjectii greu de imaginat, stiut fiind ca mediocritatea este cel mai crunt contestatar al valorii. Gloria, exprimata prin medalii, bani, ranguri sau mediatizare insistenta, trezeste gelozii nevindecabile, evidente indeosebi la manuitorii de condei atarnatori de lumea artistica sau sportiva. In cele doua spatii, ziaristii se intrec in rautati si meschinarii inadmisibile, iritati si incurajati, deseori, de aroganta si fudulia tampa a multor vipuri. Atacarea unei vedete devine in acest fel unica modalitate de atingere a succesului, in cazul indivizilor stersi, neinsemnati.
Iata de ce, demersul gazetaresc al descoperitorilor furtului de date civile din pasapoartele catorva gimnaste se inscrie in respingatorul cliseu, valabil, din pacate, pe toate meridianele globului si in toate epocile. Uneori, adevarul produce urmari mai grave decat minciuna, asa cum cred ca se intampla si acum. Manoperele dolosive, de neingaduit, desigur, puteau fi prezentate si discutate intr-un cerc restrans, constituit din functionarii abilitati sa le inlature si sa nu le mai repete, nicidecum la vedere, in paginile ziarelor. Cui foloseste acest adevar? Fetitelor, devenite intre timp femei, care si-au ratat copilaria si care si-au riscat sanatatea pentru a urca pe podium, in aplauzele spectatorilor de pretutindeni si in acordurile imnului national, moment de izbanda maxima pentru un sportiv? Ma indoiesc. Raman la parerea ca miturile trebuie pastrate si aparate cu orice pret, inclusiv prin ascunderea adevarurilor futile. In absenta miturilor, a eroilor, suntem condamnati la o existenta fara repere si fara modele, incoltiti de pericolul surparii iremediabile. De multe ori, ipocrizia este infinit mai folositoare decat franchetea, iar codul bunelor maniere este tocmai expresia aptitudinii omului de a simula sau disimula. Gimnastele noastre au castigat nu pentru ca au figurat in acte cu varste mincinoase, ci pentru ca au fost cele mai bune. Acesta este adevarul care conteaza inainte de toate! Imprejurarea ca, desi mai mici cu un an sau doi decat in documentele falsificate, ele au rezistat presiunii concursurilor, este si mai meritorie. Regimul in care micutele se pregateau si se pregatesc, fiti fara grija!, nu a fost ascuns parintilor, asa cum se vehiculeaza in materialele scandaloase. Familiile respective s-au declarat de acord cu cerbicia si duritatea programului, intrucat acesta constituie singura reteta castigatoare pentru fiicele lor, iar pentru ei sansa nesperata a iesirii din saracie si anonimat. Banii si celebritatea! Sirenele irezistibile ale omenirii, la chemarea carora, sincera ori parsiva, nu a rezistat nimeni. Metode penale de pregatire... incalcarea drepturilor constitutionale... Sa fim seriosi! Altfel n-ar mai fi ajuns Bela si Marta Karoly sa antreneze in SUA si sa scoata medaliate de tot felul.
De aceea, cand publica asemenea articole, gazetarii, robi ai senzationalului, ar trebui sa se gandeasca o clipa la palmele Andreei Raducan. Atat si nimic mai mult!