Ziarul de Duminică

Al doilea Alexandru/ de Alexandru Ciolan

ispitiri duhovniceşti, Sfântul Alexandru, Alexandru Ciolan, creştinism, ortodoxie, Aşexandru al Constantinopolului, Alexandru al Alexandriei, Alexandru al Ierusalimului

ispitiri duhovniceşti, Sfântul Alexandru, Alexandru Ciolan, creştinism, ortodoxie, Aşexandru al Constantinopolului, Alexandru al Alexandriei, Alexandru al Ierusalimului

28.05.2015, 23:55 169

Pentru vorbitorul de astăzi al limbii române, „ispita“ este aproape exclusiv „ademenire, tentaţie, chemare spre păcat“. Dacă, însă, citim Sfânta Scriptură, aflăm, încă din Ieşire, cap. 17, versetul 7: „cârtiseră fiii lui Israel şi ispitiseră pe Domnul, zicând: Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?“. Iar în Evanghelii, găsim nenumărate exemple de „ispitire“ a Mântuitorului. De pildă, în Matei, 19, 3: „Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină?“.

„A ispiti”, în limba în care au fost traduse cărţile noastre sfinte, înseamnă „a întreba, a cere răspuns“.

Ortodoxia a avut, are şi va avea mereu întrebări şi răspunsuri. Ispitiri duhovniceşti…

*

*     *

Pentru majoritatea credincioşilor ortodocşi, Alexandru este numele unui sfânt (patriarh al Constantinopolului) prăznuit pe 30 august. Pentru catolici, însă, numele Alexandru trimite la un sfânt (episcopul Alexandriei) celebrat pe 26 februarie. Acelaşi nume, dar personaje distincte, cu date diferite de aşezare de-a dreapta Tatălui.

Şi pentru ortodocşi, şi pentru catolici, Alexandru este numele mai multor sfinţi. De pildă, noi, dreptcredincioşii răsăriteni, care alcătuim covârşitoarea majoritate a românilor, aflăm în sinaxar mucenici cu acest nume la 25 februarie, 15 martie şi 10 iunie. De o preţuire aparte, chiar dacă nu sunt sfinţi „scrişi cu roşu“ în calendar, se bucură în biserica răsăriteană Sfântul Alexandru, patriarh al Constantinopolului (sărbătorit pe 30 august), şi Sfântul Alexandru, patriarh al Alexandriei (sărbătorit pe 29 mai).

Alexandru al Constantinopolului este un sfânt exclusiv ortodox, pe când Alexandru al Alexandriei este un sfânt deopotrivă ortodox şi catolic. Din păcate, cei doi sfinţi Alexandru sunt adesea confundaţi, în special în presa ultimilor ani, ziariştii şi postacii cu o precară educaţie teologică şi istorică atribuindu-i Sfântului patriarh al Constantinopolului date şi fapte cuvenite episcopului de Alexandria. După cum vom vedea, confuzia este explicabilă – nu şi scuzabilă… (Ca să încurce şi mai mult lucrurile, există şi un Alexandru, arhiepiscop al Ierusalimului, prăznuit de ortodocşi pe 12 decembrie, mucenic trecut la Domnul în 251, când Alexandru al Alexandriei abia se năştea, iar Alexandru al Constantinopolului avea sub 10 ani.)

Şi Alexandru al Constantinopolului, şi Alexandru al Alexandriei au păstorit în prima jumătate a secolului al IV-lea, legându-şi numele de Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325 şi de combaterea ereziei ariane. Dincolo de aceasta, însă, în afara statutului de ierarh (unul, arhiereu al Constantinopolului, celălalt, al Alexandriei), nu îi uneşte decât credinţa luptătoare şi mărturisitoare.

Sfântul „ecumenic“ Alexandru (cel sărbătorit de noi, ortodocşii, pe 29 mai, iar de catolici pe 28 februarie) a fost patriarh al Alexandriei între anii 313 şi 326 (al nouăsprezecelea ierarh după Sf. Apostol Marcu). Ales patriarh la o vârstă înaintată (era trecut de 60 de ani în 313), Alexandru s-a văzut confruntat cu două mari probleme: nevoia unificării datei Paştilor în Bisericile creştine şi erezia lui Arie, preot din arhiepiscopia Alexandriei care susţinea neadevărul că Fiul nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că ar avea un statut inferior Acestuia. Rezolvarea ambelor probleme de către Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325 (deofiinţimea Fiului cu Tatăl, consfinţită în Crez, şi stabilirea datei Paştilor conform calculelor Patriarhiei de Alexandria) a confirmat credinţa şi dreapta învăţătură a ierarhului Alexandru, care s-a stins în pace şi linişte la o jumătate de an după încheierea sfântului sobor.

Sfântul „răsăritean“ Alexandru (cel sărbătorit de noi, ortodocşii, pe 30 august, mutat la Domnul în anul 340, la vârsta de 98 de ani) este caracterizat în Proloage (cartea cuprinzând vieţile sfinţilor) ca fiind „bărbat cu multă râvnă şi împodobit cu o minunată înţelepciune“, un eufemism pentru „neînvăţat“. Cum, însă, în ochii dumnezeirii nu multa ştiinţă de carte, ci credinţa şi faptele bune ridică omul, Alexandru a ajuns ajutor al Sfântului Mitrofan, arhiepiscop al Bizanţului care, bătrân şi bolnav fiind, l-a trimis să prezideze, în locul lui, Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea. La câteva zile după terminarea sfântului sobor, la ceremoniile organizate de împăratul Constantin pentru a fi binecuvântată noua capitală a Imperiului, Constantinopol, imediat după slujba de înmormântare a lui Mitrofan, părinţii participanţi la Întâiul Sinod de la Niceea l-au uns pe vicarul Alexandru ca episcop al noii Capitale. Dacă Sfântul Alexandru al Alexandriei a trecut la Domnul la câteva luni după încheierea lucrărilor sfântului sobor de la Niceea (326), Sfântul Alexandru al Constantinopolului a trecut la cele veşnice la câteva luni după ce s-a stins sfântul Constantin (337).

Simpli mucenici sau slăviţi ierarhi, sfinţii numiţi Alexandru ajunşi în Biserica slăvitoare sunt deopotrivă cinstiţi de Biserica noastră slujitoare. Să ne învrednicim, măcar, a-i cunoaşte, pentru a nu-i mai confunda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO