Anul trecut am fost întrebat de un tânăr ziarist care aflase cât de mult m-a preocupat destinul preşedintelui american John F. Kennedy cum se explică pasiunea americanilor pentru acest preşedinte înlăturat atât de brutal printr-un asasinat, la 22 noiembrie 1963, după o mie de zile de mandat. De atunci a apărut şi în traducere românească această carte pe care o recomand oricui vrea să înţeleagă, fără multe detalii şi sofisticării, fenomenul – din păcate, traducerea e plină de expresii greu de înţeles şi de erori, ca şi cum editura n-ar fi avut un redactor care să le elimine. O carte care a apărut în original în 2012, prin urmare se presupune că beneficiază de tot ce s-a scris despre asasinat până în acel moment. Autorii sunt doi ziarişti care, deşi cred în teoria conspiraţiei, adoptă varianta că Lee Harvey Oswald este asasinul preşedintelui şi ca atare urmăresc în paralel vieţile celor doi protagonişti. Iar portretul lui Kennedy este remarcabil.
Am fost surprins să descopăr la cei doi autori o constatare pe care o făcusem şi eu într-o carte despre Kennedy încă din 1982: memoria afectivă. „Majoritatea americanilor născuţi înainte de 1953 îşi amintesc exact unde se aflau când au auzit ştirea că JFK fusese asasinat. Zilele de după acea groaznică vineri au fost pline de tristeţe şi confuzie.” La fel, şi paralele uimitoare făcute cu asasinarea lui Abraham Lincoln, petrecută cu o sută de ani mai înainte: Lincoln a fost ales pentru prima oară în 1860, Kennedy în 1960; amândoi au fost asasinaţi într-o vineri, de faţă cu soţiile lor; succesorii lor au fost ambii sudiţi cu numele de Johnson şi foşti senatori; Andrew Johnson s-a născut în 1808, Lyndon Johnson în 1908; Lincoln a fost ales în Congres în 1846, iar Kennedy, în Senat, în 1946; ambilor le-au murit copii când erau în funcţie; Booth, ucigaşul lui Lincoln, a fugit de la teatru şi a fost omorât într-un depozit, pe când Oswald, asasinul lui Kennedy, a tras dintr-un depozit şi s-a refugiat într-un teatru (cinematograf).
Tânărului preşedinte de numai 43 de ani i se face un portret de reţinut: „un om entuziast şi uşor de simpatizat.” Nu toată lumea îl iubea. A câştigat votul popular în defavoarea lui Nixon la o diferenţă foarte mică. La 43 de ani emana îndrăzneală şi vigoare. La inaugurare, pe un ger cumplit, nu poartă palton, joben, fular sau mănuşi. Era cel mai tânăr preşedinte al Statelor Unite ales vreodată care uimea auditoriul cu fraze neconvenţionale: „Nu vă întrebaţi ce face ţara pentru voi, ci ce puteţi să faceţi voi pentru ţară.” Era capabil să parcurgă 1.200 de cuvinte la fiecare 60 de secunde. Termină de citit ziarele dimineaţa în pat în cincisprezece minute. Are 80 de kg, mănâncă acelaşi mic dejun aproape în fiecare zi. Doarme 45 de minute la prânz. Înoată zilnic în piscina Casei Albe, uneori de mai multe ori pe zi, de obicei gol. Preferă filmele. Îşi schimbă des hainele. Are un apetit sexual nepotolit – un număr enorm de prostituate, femei mondene, starlete şi stewardese trec prin patul lui, deşi îşi iubeşte nevasta. Inclusiv Judith Campbell, iubita lui Sam Giancana, fapt care îi creează probleme. Sau celebra Marilyn Monroe, care îi cântă la o sindrofie, într-o rochie mulată, „La mulţi ani, domnule Preşedinte!” „Sexul era călcâiul lui Ahile pentru Kennedy.” Dar „corpul de presă de la Casa Albă se face că nu vede nimic. Viaţa particulară a preşedintelui nu e treaba lor sau a publicului. Niciun cuvânt despre infidelităţile bănuite nu este tipărit sau difuzat.” În câteva decenii lucrurile s-au schimbat radical sub acest aspect. J.F.K. combină disciplina cu o puternică etică a muncii, cunoştinşe, curaj şi compasiune.
La scurt timp după ce a devenit preşedinte, au început crizele – prima criză cubaneză, în aprilie 1961, a doua, a rachetelor trimise de sovietici în Cuba, un an şi ceva mai târziu. Kennedy trece peste ele, iar după a doua dobândeşte o mare popularitate. Este cel mai popular preşedinte din istoria Americii moderne, cu o cotă medie de 70 la sută. Chiar dacă nu toată lumea îl iubeşte. „Sudul profund votase pentru Kennedy, dar mai erau grupuri de militanţi în care furia persista împotriva primului preşedinte romano-catolic, a dorinţei sale de a aduce egalitate rasială şi a ceea ce unii considerau tendinţele lui comuniste.” Călătoreşte în Euorpa, unde are acelaşi succes. La Berlin obţine ovaţiile germanilor declarând „Sunt un berlinez”. Marele preşedinte francez Charles De Gaulle se confruntă, pentru prima oară, „cu un lider occidnetal ale cărui idei asupra viitorului sunt la fel de clare ca şi ale lui, a cărui încredere în victoria finală a ideilor sale e la fel de mare şi care, până la urmă, vorbeşte în numele celei mai puterncie naţiuni din comunitatea internaţională.” În Irlanda, Kennedy vorbeşte despre încrederea în visul american. Preşedintele american a devenit un lider mondial.
În multe locuri e însoţit de Jackie, adorabila sa soţie – strălucirea, bunul gust şi frumuseţea ei au vrăjit America şi lumea.
Bill O’Reilly & Martin Dugard –Asasinatul lui Kennedy. Sfârşitul unui vis, Editura RAO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
