Ziarul de Duminică

ATELIER / Biroul de lucru al lui Gorduz

ATELIER / Biroul de lucru al lui Gorduz
07.04.2009, 13:20 430

Atelierul lui Vasile Gorduz se agata acum de un fir de memorie. Si eu am fost acolo. Imaginile marsaluiesc dincolo de timpul prezent si devin amintire.

La numarul 29 B, pe Ermil Pangratti, strada artistilor istorici (cine salasluieste si creeaza peste drum de Televiziune se poate considera deja un clasic!), in curte sunt doi câini, unul liber, celalalt in lant. Doua fiinte modeste, simple, lipsite de pedigree spectaculos. Ca si stapânii lor, potoliti. Nu farâmiteaza linistea cu declaratii de razboi. Sunt doar mesageri. Sun. Iese doamna Silvia Radu. In tinuta de casa, dar in doliu. O frumusete inca alarmanta (avea sa-mi arate mai târziu o fotografie a ei si a lui Gorduz, impreuna, prinsi in vârtejul unei tinereti debordante, doua zeitati blonde pe malul marii!). Un chip de femeie cu trasaturi aspre, sudice, de câmpie, abia domolite insa de vreme. O privire limpede, sigura. Amabilitate trista. Am venit sa ridic numai putin coltul lintoliului.
 
 
Cele doua ateliere de la parter – al Silviei Radu si al lui Vasile Gorduz – sunt simetrice, in stânga si-n dreapta. Ca doi plamâni luminosi ai aceluiasi trup. Adastam doar un pic in caminul doamnei. Lucrari diverse, matrite de icoane, tablouri cu flori, modele mari in ghips, statui albe sau pictate. Predomina trupuri de copii si ingeri inaripati. Pe peretele de la fereastra, o pagina mare de album. Statuia Sfântului Gheorghe rapunând balaurul, din Timisoara, parte a Memorialului Revolutiei. Autor: Silvia Radu. Undeva, la poalele aripilor unui serafim, un mic altar al barbatului Gorduz. Lumânari aprinse, icoane, flori. Fotografii ale unor inalte fete bisericesti, parintii spirituali ai celor doi. O imagine a lui Gorduz cu barba colilie, in camasa alba, taraneasca, lunga. Ca un Dumnezeu zâmbind fericit ca i se recunoaste existenta. Iesim, trecând pe lânga mica bucatarioara. Zaresc in fuga trei salate, câteva cepe si doua sticle de ulei. Ocolim si intram in celalalt „plamân". La fel de luminos. In sfârsit, atelierul pe cale de disparitie. Doamna Silvia Radu se asaza pe fotoliul de lânga soba si de acolo imi da explicatii.
Spatiul lui Gorduz are nevoie de legi ale circulatiei. Trasee obligatorii. In stânga, cum intri, sunt „monumentele". Doua machete ale lui Stefan cel Sfânt calare si cu crucea in mâna stânga (n-a ajuns niciodata pe soclu, din ingrata pricina a neseriozitatii autoritatilor, desi comanda fusese facuta!) si una a lui Iuliu Maniu, sezând pe un scaun, intr-o atitudine degajata, cu tilindrul pe cap si lornionul la ochi, explicând ceva, prin gestul mâinii drepte. Alaturi de ele, câteva capete de copil si de barbati, o himera in bronz si mielul de piatra, mielul trist si impiedicat – alta emblema a artistului. Pe pereti, câteva acuarele vechi si un colaj. „Placeri rare de-ale lui Gorduz!" – mi se transmite dinspre soba. Mai departe, un mulaj de discobol, dar cu mâinile amputate, alte chipuri cioplite in piatra (prieteni, cunoscuti, artisti), capul lui Traian, iar, jos, o galeata si o cutie cu scule (felurite dalti, ciocane, instrumente de slefuit), apoi inca o varianta de „Pasare care-si inghite umbra", o himera, un sac cu ipsos si, pe sevalet, un panou cu zeci de poze lipite, intr-o succesiune ametitoare, cu acelasi chip: Mircea Eliade. Studiu vizual nelinistit, spre a obtine ultima opera. Capul lui Eliade, dezvelit saptamâna trecuta, pe strada Mântuleasa, lânga locasul cu acelasi nume. Apoi, o masa cu vopsele, pensule, cutite. Pe pervazul geamului inalt, asezate intr-o ordine un pic orgolioasa, alte variante ale „Pasarii...", iar jos, o oglinda prafuita in care se reflecta „proteze" de lucru (freze manuale si electrice, role de glasspapier, pânze de bomfaier). Unele uitate asa, simplu, pe jos, altele strânse manunchi intr-o galeata (pile, burghie, fierastraie, ciocane, echere, dopuri de lemn, cumpasuri, colaci de sârma). Peste toate, zace un ceas de perete „Ingraham". A amutit la 11 fara un sfert. Ora astrala. In apropiere, se inalta bancul de lucru, cu capul din lut al lui Alin Gheorghiu. Culcat, intr-o atitudine parca usor uimita, din cauza uitarii. Lânga el, lipite pe un panou, fotografiile de la Sevilla infatisându-l pe „Traian cu poporul român in brate". Din nou, la geam, „Himera cu copil", incadrata de doua capete de fetite. Dedesubt, o biblioteca - doua rafturi cu carti. Retin in fuga (insist pe varietate!): câteva exemplare din revista „Secolul 20", un album despre Brâncusi, un volum de Voltaire, Nae Ionescu – „Curs de metafizica", H.R. Patapievici – „Politice", Rudolf Steiner – „Taina Sfintei Treimi", volumul 4 din Flaubert – „Opere", Xenofon – „Anabasis". Lânga soba, pe o lavita, amintirea Brâncoveanului, „Conversând cu iarba", si, alaturi, ultimele lecturi: „Istoria esteticii" de Tatarkiewicz, Ed. Meridiane, 1978, „Les Châteaux de la Loire", George Bacovia – „Poezii" (Biblioteca scolarului!), un roman din „Colectia de dragoste", Baudelaire – „Les Fleurs du Mal", Blaga – „Poezii", un alt album Brâncusi, C. Noica – „Sentimentul românesc al fiintei" (cu un creion peste carte!), „Irish High Crosses", Doina Pauleanu – „Balcicul in pictura româneasca", Ioan Alexandru – „Imnele Maramuresului", „Istoria picturii bizantine", o icoana, un studiu despre Sfântul Nectarie, precum si (insist pe superba antinomie!) „Cuvânt despre moarte" de Ignatie Briancianinov, sfântul Ortodoxiei Ruse, si Dr. Samuel Pfeifer – „Vindecare cu orice pret". In rest, lumânari, chibrituri, etuiuri de ochelari, contorul de la gaze. Apoi, fotoliul confortabil, pe care acum sta doamna Silvia Radu. 
Mai departe, intr-o nisa din perete, un cap de piatra din bucati, „bandajat" cu sfoara, un autoportret in acuarela si mai multe variante in miniatura ale statuii lui Eminescu de la Montréal, dar si alte studii si variante pentru „Pasare...". In mijlocul atelierului, pe jos – o comoara. Ii dau roata de mai multe ori. Câteva zeci de piese de diverse marimi si materiale (lemn, ghips, piatra, bronz), fie aflate in lucru sau nefinisate, fie forme ale unor lucrari deja terminate. Variantele in piatra ale „Pasarii..." si „Conversând cu iarba", torsuri, „Rugaciune", „Mielul", forma in lut a capului lui Petre Tutea, alte capete, un câine sezând, caruia i se vede miezul de sârma al picioarelor din spate, o varianta in marmura a „Pasarii...", dar fara un picior, magarul din piatra (probabil „Intrarea lui Isus in Ierusalim"). Urcam la etaj. Jos, lânga scara, masca mortuara a lui Eminescu, chipuri de femei si alte studii de tors sau statui cu infiripari antice.
In camera de sus, perlele coroanei: capul lui Eminescu, „Junona" (replica autonoma a „poporului român" din grupul „Traian..." de la Sevilla si Roma), alte câteva capete de copil, smulse parca dintr-un templu grec sau roman. O lumina rece le invaluie sepulcral. Singurele semne omenesti: o pereche de cizme de cauciuc si una de pantofi. Jos, lânga un godin ancestral, de Resita. Coborâm cu grija, pentru ca vibratiile pasilor nostri sa nu zguduie sanctuarul. Si coborâm, coborâm!...
Vasile Gorduz, un maestru al tacerii in aceasta cacofonie de alamuri isterice. Si atelierul sau, un loc care, in curând, va deveni amintire. Unde se vor imprastia oare toate semnele pe care artistul ni le-a lasat in urma?   
 
 
 
 
amza_sebastian@yahoo.com

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO