Andreea Rasuceanu este doctorandal Centrului de Excelenta in Studiul Imaginii (CESI). A absolvitFacultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti si masteratul"Teoria si practica imaginii". A publicat cronica literara sistudii de specialitate in reviste precum Convorbiriliterare, Viata Romaneasca, Observator cultural,Idei in dialog, Timpul, Familia, Adevarulliterar si artistic etc. A semnat traducerile mai multor cartidin limba engleza si a fost redactor la Editura Humanitas. Inprezent scrie cronica de carte la revista Observatorcultural.
Cartea de fata a fost conceputainitial ca o dubla istorie a strazii Mantuleasa: cea reala, bazatape studiul documentelor de arhiva, si cea fictionala, pe urmeleprozelor scurte ale lui Mircea Eliade. Treptat, cele doua parti alelucrarii au castigat considerabil in dimensiune, devenind cate ocarte in sine. Volumul de fata dubleaza informatia istorica cuelemente de atmosfera, studiul fiind unul de istorie amentalitatilor, de sondare a moravurilor, ce mizeaza totodata peamanunte de epoca, in incercarea de a recrea atmosfera de veacXVIII.
Multa vreme, cine citea Pestrada Mantuleasa era mirat de banalitatea strazii bucurestenecu acelasi nume: fictiunea eliadesca parea a se fi iscat din nimic.Andreea Rasuceanu urmarind, dimpotriva, istoria strazii indocumente, a descoperit personaje uluitor de vii, colcaind depatimi, vise si ispite. Cartea ei rastoarna vechiul raport dintreistorie si roman, realitate si imaginatie: prima devine mai straniedecat a doua. Semnele destinelor, cautate de Mircea Eliade, au fostscrise dintotdeauna in ochii si trupurile locuitorilor strazii.Farama, unul dintre ei, a intalnit-o pe Andreea Rasuceanu intr-odupa amiaza pe o banca si i-a spus povestea "celor doua Mantulese",pe care uitase s-o sopteasca lui Eliade. (SorinAlexandrescu)
Despre cei ce asculta pe subferestrele altora si alte cateva particularitati - BisericaMantuleasa
Construita in prima parte aveacului al XVIII‑lea, Biserica Mantuleasa se incadreaza intr‑otipologie specifica Tarii Romanesti, cu unele elemente inedite, cemerita supuse unei analize mai detaliate. O parte din picturapridvorului, o reprezentare a Parusiei ce cuprinde ilustrari aleanimalelor prezente in Fiziologul sau Bestiarulromanesc, se cere cu precadere analizata, in incercarea de a‑idecripta semnificatiile, la fel ca si anumite modele vegetale, deasemenea specifice stilului de pictura murala valah de secol XVIII.Din pacate, o imagine a ctitorilor acestei biserici, fie a celordoua cumnate, Stanca si Maria, fie a Stancai si a sotului ei,Mantul cupetul, nu exista (cateva biserici unde se mai pot vedeaastfel de fresce sunt biserica Icoanei, Stavropoleos sauKretzulescu). Exista, in schimb, pe peretele interior din dreapta,o imagine a doua femei aflate in fata unei sfinte (iarasi dinpacate, o buna bucata din pictura lipseste, neputandu‑se identificadespre ce sfanta este vorba), care, desi nu se afla in ipostazagestuala obisnuita a ctitorului ce aduce o danie, ar putea fi oimortalizare discreta a celor doua femei ctitore ale bisericii - inepoca medievala intalnim acest obicei, ca zugravul, uneori chiarctitorul lacasului sa‑si imprumute chipul vreunuia din personajelepictate in pronaos. A. Paleolog vorbeste despre faptul ca sibilelede pe pictura exterioara a bisericilor de la Horezu,Scornicesti‑Tatarai si Rajletu‑Govora sunt un alter‑ego alctitorilor lacaselor (negustori la Horezu, mosneni la celelaltedoua). Suferind aceasta deplasare semantica, imaginile sereconfigureaza - sibilele isi pierd din hieratism si din aerul depuritate monahala si sunt invesmantate precum jupanitele de laoras: intr‑o combinatie de port oriental cu influente occidentale.Sibilele‑femei de mosneni au straie populare. Aceste figurifeminine par sa instituie un ideal de feminitate modernaromaneasca, dar si un model social.
Intre cele doua femeiimortalizate pe peretele de la Mantuleasa pare sa existe odiferenta de varsta, ele sunt asezate una in fata celeilalte, primafiind invesmantata in verde si aratand mai tanara decat cea care osecondeaza, cu un aer protector. Indiferent daca cele doua cumnatesi‑au strecurat cu subtilitate portretele sub chipul celor douafemei din pictura sau nu, putem lansa ipoteza ca doua negustoresebogate, boieroaice cu mosii in apropierea Bucurestilor, ce auhotarat a se trece amandoua pe pisania bisericii incepute de bietulMantu cupetul, ar fi dorit sa ramana in Istorie si astfelintiparite intr‑o fresca ce ar fi dainuit veacuri de‑arandul…
Biserica Mantuleasa pare sa seinrudeasca, din punct de vedere al picturii exterioare (odinioaratoti peretii bisericii erau pictati, astazi nu se mai pastreazadecat pictura din pridvor, si aceasta partial), cu lacase precumStavropoleos, Kretzulescu (din Bucuresti) sau Pietrosita(Dambovita), Biserica Mare din Caineni (Valcea), manastirea Hurez.Cu bisericile bucurestene, Mantuleasa are in comun elementelevegetale, arabescuri complicate de frunze de acant stilizate, iarcu biserica Kretzulescu o serie de animale prezente in ilustrareaJudecatii de Apoi din pridvor. Si cu celelalte biserici amintiteexista similitudini legate de elementele decorative exterioare; oimagine rar intalnita in pictura murala medievala o reprezinta horadomnitelor, prezenta atat la Mantuleasa, cat si la Kretzulescu(aici chiar de doua ori, dar detaliile sunt mai putin vizibile,pictura fiind destul de stearsa), dar si la manastirea Hurez. Horain care sunt prinse domnitele este o ilustrare a Psalmului 149,care vorbeste despre slavirea lui Dumnezeu cu "tobe si arfe".Imaginile horelor de la Kretzulescu si Mantuleasa prezinta anumiteparticularitati, legate de straiul dantuitoarelor si deinstrumentele la care canta acestea (la Mantuleasa e vorba despretoba, harfa si un instrument de suflat, la Kretzulescu de unul cucoarde). In hora de la Mantuleasa pictura este atent elaborata,sunt vizibile detalii precum sirurile de margaritar de la gatuldansatoarelor, cerceii si impletitura complicata a parului,cingatorile brodate cu modele diverse si nasturii pretiosi.Vesmintele sunt cele din matase vargata, specifice epocii. Deasemenea, unul dintre muzicanti, cel cu harfa, are in picioare opereche de iminei, din cei cu varful intors, si poarta un caftanlung, stacojiu, cu ample falduri. Fresca de la Kretzulescu esteaproape stearsa, cu greu mai putandu‑se distinge silueteledomnitelor prinse in hora.
Cromatica motivelor vegetaleprezente la Biserica Mantuleasa este una calda, predominand rosulsi albastrul. Vrejuri de acanta, cu frunze mari, ondulate,impodobesc braurile decorative, aflate inca la mare pret in epoca,dupa jumatatea veacului elementele decorative cazand in subsidiar.Desi ne aflam intr‑un moment din istoria artei in care notiunea de"frumos" nu a intrat inca in constientul artistului, totusi oanumita grija pentru aspectul estetic al picturii exista -imaginile sunt povesti ce se infatiseaza judecatii privirii, asaincat, ca si in cazul discursului narativ, limbajul lor trebuie safie unul atragator. Aspectul estetic e dublat de cel alsemnificatiei, caci fiecare element prezent intr‑un complex deimagini are o coerenta anume, atat proprie, cat si contextuala.Decoratiunile de sorginte vegetala vin sa sustina simbolicansamblurile de sens, la fel cum rama poate continua tabloul, fieca este vorba de brauri de piatra sculptata sau de motive floralepictate. A. Paleolog identifica drept sursa de inspiratie pentru ointreaga familie de lacasuri de cult bucurestene (dar si din altezone ale tarii Romanesti) biserica Stavropoleos, din 1724, ctitoriaepirotului Ioanichie, unde elementul vegetal se afla intr‑operfecta continuare a portretelor de sfinti si a scenelor biblice.De asemenea, biserica de la Pietrosita, Dambovita (motivul vegetalde la Mantuleasa este intocmai cu cel de aici) conserva cel maibine stilul de la Stavropoleos, iar daca privim peretii exteriori(a caror pictura s‑a pastrat in mod miraculos), ne putem imaginacum trebuie sa fi aratat exteriorul de la Biserica Mantuleasa. Pestalpii pridvorului regasim la ctitoria Mantilor vrejuri de vita devie pe care odihnesc corbi negri; vita de vie, insemn al invierii,e dublata de simbolul sufletelor de calugari (ipoteza ca bisericasa fi fost chiar metocul manastirii Caldarusani revine, vezi maisus; stim, de asemenea, ca in curtea Bisericii Mantuleasa s‑auaflat patru chilii calugaresti).
Biserica Mantuleasa este pictatain zorii veacului al XVIII‑lea de catre zugravii Iane si Bratu, celdin urma fiind poate ucenicul, dar fresca avariata nu ne‑a permissa deslusim un eventual portret al acestora. El ar putea exista,cunoscut fiind obiceiul ce se naste in secolul al XVIII‑lea, capictorul sa se elibereze de povara anonimatului impusa dementalitatea Evului Mediu si sa se imortalizeze in fresca pe care orealizeaza - primul autoportret din istoria artei romanesti ni‑iinfatiseaza pe Parvu Mutu si pe ucenicul acestuia, Radu, labiserica din Bordesti, judetul Vrancea. Parvu Mutu, pictorul decurte al lui Brancoveanu (si fost al Cantacuzinilor), e format lascoala de la Manastirea Negru‑voda. Cei doi sunt autorii frescelorde la Filipestii de Padure si Magureni, iar pictura lor puneaccentul pe portrete si pe evenimentul cotidian. Cei doi suntreprezentati intr‑o ipostaza care sa le ofere celor ce vor urma oimagine a situatiei lor in lume, dar sa le dezvaluie totodataidentitatea: Parvu Mutu tine intre degetele mainii drepte penelul,iar in mana stanga vasul de culori, in vreme ce ucenicul sau, Radu,poarta o mistrie, semn al indatoririlor sale strict practice, deexecutant. Atitudinea acestuia e plina de deferenta, fiindreprezentat in urma maestrului sau, invesmantat intr‑o hainaalbastra, simpla, contrastand cu caftanul impozant, de culoareverde, al lui Parvu Mutu. Acesta poarta si un brau brodat pestetunica de culoarea trandafirului (acel ghiulghiuliu atat de iubitin epoca).
Fresca animaliera de la BisericaMantuleasa este un bestiar complex ce reuneste o serie de animale,unele specifice Fiziologului romanesc, fantastice sau reale(diferenta dintre acestea e precara, cum stim): inorogul (cuvarianta sa din Alexandrie, calul Ducipal), vulpea, maimuta,melcul, paunul, manticora, broasca testoasa, sarpele, boul,centaurul (aici, impreuna cu varianta sa feminina), ursul, piluletc. O zeitate htoniana (Hades, poate, sau Lucifer cel aruncat dininalturi in strafundurile pamantului, mai ales ca manticora, simbolprin excelenta diabolic, se afla in imediata sa vecinatate)priveste din adancul pamantului, dintr‑un put ce da la ivealamaruntaiele desertului stacojiu, taram nefast, reprezentat princontrast cu Imparatia lui Dumnezeu, redata pe fond albastru; celedoua taramuri sunt despartite printr‑o bucla iar fundalurile seincadreaza in cromatica generala - albastru si diferite nuante derosu. Ipoteza ca am putea vorbi despre o reprezentare a diavoluluieste incurajata de ideea centrala a Fiziologului, ca fiintaomeneasca trebuie sa se fereasca de diavol la fel ca animalele devanator (frescele animaliere sunt substituite deseori cu imaginilegate de practicile cinegetice, avem, astfel, ogarii ce aleargasurprinsi pe turlele manastirii Horezu sau ilustrarea fabulei luiEsop, Vulturul lovit de sageata, de pe bolnita manastiriiBistrita).
Cele doua carti populare,Fiziologul si Esopia servesc indeobste dreptinspiratie pictorilor romani, iar animalele par sa coincida, celputin partial, cu cele ilustrate in pictura murala. O astfel deimpresionanta reprezentare murala animaliera se poate vedea peperetele exterior al manastirii Voronet; spre deosebire de cea dela Biserica Mantuleasa, aici regasim coordonatele unui mediuacvatic, prilej pentru pictor de a reprezenta si animale deapa.
Alegoria animaliera din picturamurala valaha are un subliniat caracter moralizator, servind deindreptar pentru bunul crestin care poate deprinde, decriptand,"talcuind" istoriile ce i se infatiseaza, un cod comportamental, oconduita crestina. De altfel, unele dintre varianteleFiziologului poarta titlul de Cuvant de intelepciunesmerita. Vorbim fie despre animale obisnuite, cunoscute inspatiul geografic european, despre animale exotice (precum pilulsau maimuta - cea de la Mantuleasa seamana izbitor cu o fiintaumana, atat ca infatisare, cat si ca atitudine - privirea iitradeaza facultatea rationala) sau despre animale fantastice -inorogul, manticora, aspida, etc. Printre zugravi vor fi circulatcaiete cu modele, din care par sa se fi inspirat pentru redareaacestor animale, caci variantele romanesti ale Fiziologului nu suntilustrate; unele detalii sunt preluate intocmai din cartilepopulare (de pilda, despre pil se crede ca nu are incheieturi lapicioare, din acest motiv miscandu‑se foarte greu; intr‑adevar, inreprezentarile romanesti elefantul are membrele ca niste butuciinflexibili). Diferenta real‑fabulos e precara sau, mai bine zis,se supune unei alte logici (la antici ea nu exista, avem deseoriconsemnari legate de existenta unor animale fabuloase, precuminorogul, iar Plinius vorbeste despre femei care au dat nastereunor fapturi monstruoase, precum centaurii sau serpii,asigurandu‑si cititorii ca el insusi, ca om de stiinta si autor alenciclopediei, a verificat adevarul supozitiilor sale). Deasemenea, in mentalitatea medievala, importanta este restituireaacelui simbol inscris in lucruri de la Facere, si nu investirea cusens, decriptarea schemelor generale in spiritul interpretariialegorice: astfel, Fiziologul e un manual, un retetar alecarui pilde, puse cap la cap, conduc fiinta pe calea cea dreapta,catre Dumnezeu, iar reprezentarile animaliere ce insotescJudecatile de Apoi sau Facerile trebuie descifrate, de asemenea,intr‑un anumit context. Cu siguranta ca alaturarile animalelor depe fresca din pridvorul de la Mantuleasa converg catre un sensglobal, configureaza o lume diabolica, damnata, aflata in contrastcu seninatatea Imparatiei Ceresti, in mijlocul careia troneazachipul lui Iisus.
Inorogul se afla, astfel, pefresca de la Biserica Mantuleasa, in lupta cu un urs: in unelevariante, inscriptiile il nominalizeaza drept Ducipal, legendarularmasar al lui Alexandru Macedon; unii cercetatori au asimilatlicornul din Fiziologul calului nazdravan care razbunamoartea stapanului sau, prezent in fresce.
Fragmentul din Alexandrie caresurprinde uciderea nelegiuita a lui Alexandru Machedon se distingeprintr‑o tensiune dramatica greu egalabila in celelalte carti cucaracter popular - totodata, caracterul moralizator lipseste, iaraccentul cade pe scena grotesca, prin cruzimea neverosimila aconfruntarii dintre armasarul Ducipal si ucigasul luiAlexandru:
"Si vazu Ducipal pre Alexandrumurind si necheza tare, fara seama, si batu cu picioarele in pamantsi se apropie de Alexandru si‑s pleca capul la Domnul sau. Si‑imergea lacrimile din ochii lui, izvor. Si‑l luo Alexandru de coama,si‑l saruta pre obraz si‑i zise:
- O, dragul mieu Ducipal, altulca Alexandru nu te va mai incaleca!
Iar Ducipal isi ridica capul sicauta preste domn si vazu pre Levcadus, cela ce otravise preAlexandru. Si se repezi la el, si‑l lovi cu cornul la inima si‑lpuse supt picioarele lui, si‑l calca pana il omori.
Si Ducipal nu se stiu ce safacu."
De asemenea, lovitura aplicatade Ducipal cu "cornul la inima" aminteste de calitatea depharmakon ale acestui artefact magic, folosit deopotriva inanihilarea otravii dar si in virtutea functiei salethanatice.
Inorogul, in calitatea sa desimbol al mortii, este animalul psihopomp ce rataceste de‑a pururiin preajma stapanului sau fara a‑l reintalni insa (Alexandru aparemereu in reprezentari ale Parusiei, pazind poarta intunericului);inorogul si calul lui Alexandru raman totusi structuri simbolicedistincte, iar cand acesta din urma apare in lupta cu ursul, animalconsemnat in bestiarul diabolic, lupta lor semnifica, in cheiealegorica, confruntarea dintre viata si moarte. Intre bisericile peai caror pereti exteriori se afla o astfel de tema se numara siMantuleasa, alaturi de manastirea Hurezu si alte lacasuri sfintedin Arges si Valcea.
In variantele in limba romanaale Fiziologului, inorogul e asociat staruintei in credintasi constantei - in manuscrisul lui Costea Dascalul, inorogul "iastegadina mare si cu un corn in frunte, mare, si iaste ager si ajungepre caprioara si o loveaste cu cornul si o impunge. Deci tot opoarta in corn 40 de dzile, pana putredeaste si cade din corn. Sipana o poarta, numai cu limba suge singele ei si scura tot lingandsangele. Aceaia ii iaste hrana foarte cu nevoie si inca dzua de 3ori spre rasarit si sa roaga lui Dumnedzau". Iar pilda ne spune:"Asa si tu, ome, nu uita pre Dumnedzau, ce te roaga Svintiei Saledzioa si noaptea". Variantele vorbesc, de asemenea, desprestatornicia in credinta a inorogului, cel ce se hraneste numai cusangele animalelor.
In Floarea darurilor,insa, simbolul sau capata nuanta peiorativa - aici, in capitolul28, intitulat Viciul nesocotintei, inorogul este o gadina"ce are multa dragoste si pohta sa vadza feate. Si cand va vedeavreo fata, aciisi mearge la ea si de dragoste‑i adoarme‑n poala‑i.Si atunci vin vanatorii de‑l prind, ca aimentrea nu se poate prindeca n‑ara avea nesocotinta. Ce s‑atunce piara pantru nesocotinta sipantru nemintea lui". Citandu‑l pe Platon si lansand o avertizarela adresa celor ce ameninta sa‑si piarda mintile in focul amorului,autorul anonim isi dubleaza chiar, pentru a conferi verosimilitate,istorisirea cu o alta pilduitoare intamplare, a carei protagonista,o fecioara, Aginta, isi pune capat zilelor nemasuportand povaramorala a pacatului savarsit cu ibovnicul ei. Insusirile inoroguluicare plateste cu viata pentru naivitatea sa, asemeneacredinciosului ce‑si slabeste vigilenta, cazand prada capcanelor siispitelor menite sa‑l indeparteze de la calea cea dreapta, leregasim si intr‑o varianta latina a Fiziologului - aiciunicornul apare drept insemn al intelepciunii si versatilitatii,caci "nici un vanator nu‑l poate prinde"; el poate fi totusicapturat din pricina nesabuitei si navalnicei sale firi, odatamomit in bratele unei fecioare care sa‑l adoarma, pentru cavanatorii sa‑l prinda in capcana. Scopul capturarii sale acum nueste uciderea, ci expunerea "in palatele regilor" spre a fiadmirat. Interpretarea ia aici mai degraba forma unui comentariualegoric decat a unei ticluiri in spiritul cartilor populare,fiecare detaliu referitor la infatisarea inorogului si lacapturarea sa fiind pus in legatura cu unele atribute christice -"tot astfel si domnul nostru Iisus Christos, unicornul spiritual,pogorand in pantecele Fecioarei si luand trup din ea, prins fiindde iudei, a fost condamnat la moarte pe cruce; fapt despre careDavid spune: "si iubit ca fiul unicornilor"; si iarasi, in altpsalm, el insusi spune despre sine: "si se va inalta cornul meu caal unicornului".
In unele dintre fresceleexterioare reprezentand animale regasim si povestioare vizuale,fabule avand ca inspiratie Esopia, culegerea medievala deistorioare moralizatoare - printre cele mai des intalnite, fabulaVulpea si cocorul sau soarecele si broasca. Fresca dela Mantuleasa nu pare sa contina o astfel de naratiune in imagine,exceptand lupta inorogului cu ursul; animalele sunt reprezentateinsa in ipostaze ce le tradeaza caracterul - maimuta e asezatapicior peste picior, intr‑o atitudine zeflemitor‑suficienta,intrupare a vanitatii zadarnice, vulpea nu zace la pamantmimandu‑si propria moarte, spre a atrage pasarile naive, ca inFiziolog, ci priveste plina de siretenie in urma, cautanddin ochi o potentiala prada, iar centaurul ridica o sabie deasupracapului, ca in intentia de a‑l lovi pe sarpe. Despre atribuireainconstienta a unor insusiri determinante animalelor si despreneconcordanta intre arhetipul imaginar si animalul real vorbesteGilbert Durand, subliniind prioritatea imaginatiei asuprarealitatii. Acesta aminteste cateva cazuri de contradictii evidenteintre atributele naturale, consacrate de observatia directa, aleanimalelor si coordonatele lor in imaginarul colectiv - astfel,vulpea apare mereu ca exponent al vicleniei, salamandra legata defoc si asa mai departe. Aceasta ar fi una dintre rezolvarileposibile ale dilemei legate de diferitele (uneori contradictoriile)roluri pe care le joaca animalele in bestiarii.
Din volumul cu acelasi titlu, inpregatire la Editura Vremea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
