In urma jurizarii, Premiul de Debut al Editurii Cartea Romaneasca a fost acordat doar la sectiunea „Proza". Castigatorul este Dragos Voicu, autorul romanului Coada.
„Un roman a carui forta magica te face sa izbucnesti in hohote de ras sau de plans si te lasa naucit pe muchia dintre cele doua stari. Viata la coada. O coada la tacamuri de pui. O coada fabuloasa, care infasoara orasul de mai multe ori si va dura 12 luni, timp in care Ionut, un vajnic pionier, ii va cunoaste pe cei care ii vor fi vecini intregul an, cateva personaje pitoresti care discuta despre copii, matematica, tuica fiarta, fericire, carnati, dragoste, bomboane de pom, moarte, muraturi, examene de admitere. O coada care sfideaza orele, zilele, saptamanile, anotimpurile si totusi... aici oamenii isi povestesc viata, isi sarbatoresc zilele de nastere, se indragostesc, se casatoresc si, pur si simplu, mor. In sfarsit, vom inceta sa mai vorbim despre lipsa de memorie a tinerilor scriitori." (Madalina Ghiu, redactor-sef Editura Cartea Romaneasca)
Dragos Voicu s-a nascut la 9 iunie 1975 in Bucuresti. Este absolvent al Academiei Tehnice Militare Bucuresti si al masterului „Managementul proiectelor" al S.N.S.P.A. In prezent lucreaza in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor in domeniul managementului proiectelor. A tradus in limba engleza volumul Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei – The IntegratedSystem for the border security, Dumitru I. Popescu (Ed. Univers stiintific, Bucuresti, 2006). A publicat articole de specialitate, in bilunarul Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania: Univers Ingineresc. A castigat locul I la Concursul de povesti cu tema „De ce iubim Bucurestiul?", 2008.
Pe intai noiembrie, duminica, era ziua mea. Tata avea ceva probleme la serviciu asa ca trebuia sa stau la coada. Mama vorbise cu el si hotarasera sa-mi faca ziua acolo. A facut in casa niste prajituri si un tort de mere. I-am invitat pe Popa si pe Adar alaturi de cei cu care stateam in fiecare zi la coada: domnul Georgescu, nea Marin, nea Costel, tanti Nuti si tanti Florica. Tata a insistat s-o chemam si pe domnisoara Calomfirescu, profesoara de romana. Mama a cam strambat din nas pentru ca nu stia daca o sa ne ajunga tortul, dar n-a avut incotro. Toata lumea s-a asezat pe scaunele in jurul meu si a inceput sa infulece la prajituri. Ceilalti din jur se uitau cu pofta.
- Cu ce-ati facut tortul, cu unt sau cu margarina? o intreba pe mama o cucoana pofticioasa de pe langa noi.
- Cu unt doamna, raspunse mama mai mult soptit sa nu o auda toata lumea.
- Da’ unde-ati gasit doamna unt, ca eu caut de o luna si nu gasesc? Am fost si la Bucuresti la cumnata-mea care lucreaza la ICIL, dar mi-a spus ca nu s-a facut decat pentru export.
- Doamna, am avut o jumatate de pachet si o tin de patru luni la frigider ca stiam ca o sa fie ziua lu’ asta micu’, drese mama busuiocu.
Ce sa mai, o cam festelise! Untul i-l daduse tanti Rodica de la noi de pe scara, care lucra la fabrica de lapte. Mama ii daduse la schimb un pachet de Kent primit de la Suzi pentru ca o trimisese la o asistenta, pe care o cunostea mama, s-o ajute intr-o problema.
- Immmmmm, ce frumos miros prajiturile doamna! zise o alta cotofana. Ce arome ati pus la ele?
- Arome doamna, de la Alimentara, ii raspunse mama furioasa pe lumea ce-si atintise toti ochii asupra tortului si prajiturilor mele care nu ajungeau nici macar pentru invitati.
Peste putin timp coada a fost cuprinsa de fumul gratarelor oamenilor cu relatii, iar cei de la coada si-au abatut atentia de la prajiturile mamei, la mirosul de carne sfaraind pe foc.
- Tata a venit si el peste putin timp. Se intalnise pe drum cu Fica Bubumanu - acordeonistu’ si cu Dandone cu vioara si venise cu ei la coada. Erau cam afumati toti trei. Dadusera si pe-acasa si luasera niste tuica din Moldova de la sora lu’ mama si cred ca se aghezmuisera si pe-acolo. Tata le-a zis sa o cante p-aia cu "Are tata un baiat". Lautarii l-au ascultat, dar eu simteam ca se uita la noi toata coada rasucita in jurul orasului. Si mama schimbase toate culorile curcubeului si inca vreo zece, dar nu putea sa-l certe pe tata in public. Lautarii catau de zor si oamenii incepusera sa topaie prin jur, ajutati de tata care le tot turna din damigeana de tuica.
La un moment dat tata s-a oprit si mi s-a parut ca toti oamenii din jur s-au oprit instantaneu, ca la un semnal. Mi se parea ca si vantul se oprise si ca nimeni nu mai respira. Toti il priveau pe tata care era inlemnit. Doar narile ii frematau in vant, iar ochii i se umplusera de sange. Aveam sa aflu putin mai tarziu ce i se intamplase. Un fir de miros de cotlete de porc ii intrase prin nas direct in creier si il paralizase de pofta.
Dupa ce si-a revenit, a strigat catre lautari sa nu plece si a disparut imediat. A revenit intr-o ora cu grataragiul de la Miorita, carciuma cea mai de soi de la noi din oras si cu doua pungi de cotlete de porc. Aveam sa aflu mai tarziu ca le facuse rost de la tanti Tudorita cu mari sacrificii. O mintise ca sunt pentru o obligatie foarte importanta.
Gratarul a fost incins imediat, acolo la marginea cozii. Mirosul de cotlete plutea peste coada si mi se parea ca in mersul lui in lungul si in latul cozii, ridica de nas oamenii de la pamant. Ochii tuturor erau sangerii. De pofta. Fiecare si-a lasat rand sa plece pana acasa sa ia cate ceva de pus pe gratarul urias. Tata nu putea sa dea la toti, n-ajungea nici pentru musafirii mei.
Unul si-a adus o coada de purcel, altul o ureche. Am mai vazut aruncate pe gratar cateva labe de rate, niste gheare, o piele si un gat de pui, niste felii de salam, o jumatate de peste sarat, o vanata, ceapa, cartofi si niste mere.
Vantul vanzolea fumul in toate partile si lautarii saltau coada la joc. tuica aluneca pe beregate, iar mama l-ar fi omorat pe tata pe loc.
De mine uitasera toti.
***
Cel mai trist Craciun fusese cu trei ani inainte de coada. Tata nu reusise sa faca rost nici macar de bomboane albe de brad. Facusem un brad impodobit numai cu vata si cu putina beteala, ca instalatia de pom se stricase.
Tata m-a chemat in fata bradului si m-a rugat sa spun si eu niste poezii. I-am spus numai poezii cu Partidul, Tovarasu’ si tara. Atunci m-a intrebat daca nu stiu si poezii cu parintii. I-am spus ca nu stiu. Ma uitam in ochii lui si credeam ca incepe sa planga. Apoi s-a luat curentul si ne-am culcat toti trei in dormitorul parintilor. La mine se arsesera toate spirele la soba.
Ma gandeam ca ce frig trebuie sa ii fie bradutului ramas in sufragerie. Mama mi-a spus sa nu-mi fie teama, ca brazii cresc la munte si sunt obisnuiti cu frigul.
Atunci am visat ca tata a inventat o cutie care facea apa calda si care ne incalzea caloriferele prin niste tevi subtiri care porneau din cutie si mergeau pe langa perete pana la calorifere. Tot in vis se facea ca in bucatarie aveam o teava cu gaz care iesea din perete si intra in masina de gatit si astfel nu mai aveam nevoie de butelie. O vedeam pe mama fericita, gatind intr-una la cuptor pui mari cu aripi aurii, iar eu stateam in tricou si in pantaloni scurti si priveam pe geam cum se aseza zapada peste oras.
In alt vis, tot in acea noapte, se facea ca se daduse ordin sa se arda toate caciulile patrate de iepure din tara si s-a facut o gramada de caciuli mare pana la cer, in centrul orasului nostru. Eu i-am pus foc. Ardeau caciulile si mirosea a iepure rusesc in toata tara. Langa foc era cald.
A doua zi am gasit bradul in dormitor, acolo unde dormisem. Il adusese tata peste noapte. Mama l-a mai impodobit cu mere si nuci invelite in staniolul de la ciocolata, pastrat de-a lungul anului.
La vreo doua saptamani dupa acel Craciun, intr-o sambata, tata a primit un telefon de la un prieten de-al lui dintr-un oras aflat la 60 de kilometri de orasul nostru. Dupa telefon a luat valiza de lemn din armata si a plecat la gara, fara sa ne spuna mare lucru. Sau poate ca vorbise cu mama mai multe, dar eu n-am stiut nimic. A venit duminica, de-abia tarand valiza dupa el. Eu trebuia sa plec iar mama era la coada la butelii. Cand ne-am intors seara si am intrat in sufragerie, la televizor, am avut o mare surpriza. Tata impodobise bradutul cu siruri intregi de carnati pe care ii facuse rost de la prietenul lui. Carnatii grosi si albiciosi infasurau bradutul ca pe o beteala. In sufragerie mirosea a carne si a brad. Mirosea a Craciun. Mama l-a certat pentru ca manjise pomul de grasime, dar cearta a durat foarte putin. A taiat niste "beteala" si a aruncat-o indata in tigaie. Tata a pus urgent de-o mamaliga. Am mancat si am adormit fericiti. Am visat ca la bucatarie, din robinet nu curgea apa, ci siruri nesfarsite de carnati proaspeti.
Altadata cineva i-a adus lui tata o sacosa mare plina cu capete de pui. Mama a facut o ciorba din ele. Farfuria era plina de capete de pui cu pleoapele inchise si crestele cauciucate scufundate in zeama tulbure. Tata le manca si creierul. Lua capatana si o lovea usor cu un cutit, pe un fund de lemn. Cand se crapa, o ducea la gura si o sugea usor. Mama il certa si-i spunea ca o sa aiba creier de gaina. Tata nu se lasa mai prejos si i-o intorcea: "Decat de curca ca al tau, mai bine de gaina. Hahahaha!"
***
De la scoala ne-au anuntat ca peste doua saptamani tovarasul Nicolae Ceausescu va efectua o vizita de lucru la noi in oras. Toata lumea intrase intr-o mare agitatie. Tovarasul director ne-a spus ca trebuie alesi cativa copii care sa-l intampine pe Tovarasu’ si sa-i ofere paine si sare. Asa ca o comisie de la inspectorat urma sa vina prin clase si sa faca o preselectie.
Ce bucuros am fost cand m-au ales si pe mine! Mama s-a laudat la tot blocul. Numai ca abia peste doua zile urma sa fie alegerea finala. Comisia ne-a chemat pe fiecare intr-o camera si ne-a intrebat mai multe lucruri: ce lucreaza parintii, daca am avut vreodata hepatita, daca am avut scabie. Le-am spus ca nu am avut hepatita, dar ei tot vorbeau intre ei ca sunt cam galben.
Nu stiam ce inseamna scabie, dar le-am spus ca nu am avut. Totusi am fost sincer si am marturisit ca am avut, mai demult, raie. La final m-au pus sa deschid gura mare si s-au uitat cu o lanterna la maselele mele. N-au zis decat: "are carii, nu merge". Asa ca am fost respins. Am fost foarte trist. Nu mai zic de mama care se ferea sa dea ochii cu vreo vecina.
Am mers, totusi, cu toata scoala, pe marginea soselei pe unde trebuia sa vina Tovarasu’, ca sa agitam stegulete cu tara si partidul si sa strigam: "Ceausescu PCR, Ceausescu PCR!", "Tara noastra si mandria, Ceausescu Romania!", "Ceausescu Pace, Ceausescu Pace!" sau "Ceausescu si poporul!". Daca n-ar fi fost atat de frig, poate ca ar fi fost distractiv pentru noi. Tovarasu’ trebuia sa treaca pe acolo pe la ora 12.00, iar noi fuseseram chemati de la sase dimineata. Ninsese foarte mult de cu seara, iar dimineata la cinci jumate, cand am plecat catre scoala, erau deja niste nameti de un metru.
Am stat acolo pe sosea sa-l asteptam pana la trei dupa amiaza. Nu ne mai simteam picioarele de frig. De foame nu mai zic. La ora trei profesorii au strigat la noi: "Vine! Haideti, steguletele sus, unu, doi, trei si: Ceausescu PCR, Ceausescu PCR!". Noi nu am vazut decat un ARO argintiu trecand in fuga si o masina de militie in spate. Am fost cam dezamagiti. Supararea a crescut si mai mult pentru ca nu ne-au mai dat steguletele acasa ca in alte dati ci le-au luat la scoala pentru manifestatiile viitoare. Macar de la practica veneam cu niste rosii!
Am ajuns acasa, dar nu era curent. Asa ca nu aveam unde sa-mi incalzesc picioarele degerate. Mama mi-a dat telefon si mi-a spus sa incalzesc un ibric de apa pe aragaz ca tocmai umpluse butelia, sa o pun in lighean cu putina apa rece si sa tin picioarele in ea. Cand am bagat picioarele in lighean am simtit miile de ace care imi smulgeau carnea, iar apoi o linistire binecuvantata. M-am lasat pe pat si am adormit fericit.
Am visat ca fusesem ales sa il intampin pe Tovarasu’ cu paine si sare. Eram fata in fata si dupa ce a gustat din painea si sarea pe care i le-am oferit, m-a intrebat:
- Tinere pionier, ce vrei sa te faci si care sunt nazuintele tale pentru viitor?
- Tovarase Nicolae Ceausescu, eu vreau sa ma fac militian si pentru viitor nazuiesc sa am curent, apa calda, caldura acasa si la scoala, sa gasim mai multe de mancare la Alimentara si sa nu mai fie cozi, i-am raspuns.
- Cum? Telul tau nu este propasirea neamului si inaintarea Romaniei spre cele mai inalte culmi ale socialismului si comunismului, ale progresului si civilizatiei? Sa-ti fie rusine, pionierule! zise Tovarasu’ smulgandu-mi cravata rosie cu tricolor de la gat.
Niciodata nu am simtit o rusine mai mare ca in acel vis.
Dupa ce Tovarasu’ mi-a smuls cravata, se facea ca eram adus la scoala cu catusele la maini, scos in fata careului si dat afara din Organizatia de pionieri si din scoala. Si in timp de directorul citea sentinta, toti pionierii aruncau in mine cu rosii.
Cand m-am trezit, tremuram ca un iepure, picioarele imi inghetasera la loc in lighean, afara era intuneric si curentul tot nu venise.
Doamne, ma gandeam, ce bine ca nu i-am spus ca cea mai mare nazuinta a mea era de fapt sa am un robot care sa scoata gume cand apesi pe un buton!
***
Intr-o zi am vrut sa merg si eu in fata sa vad cum e acolo unde se dau tacamurile. Am mers vreo doua ore pe langa coada. Lumea nu se schimba deloc, era la fel si mai in fata si vorbeau tot cam despre ce vorbeam si noi: despre curent, despre tantari si serviciu. Am vazut si vreo doua nunti si un steag negru, semn ca mai murise cineva la coada.
In sfarsit am ajuns in fata. Aici coada se latise cum nu-mi puteam inchipui vreodata. Daca m-as fi uitat de sus cred ca ar fi semanat cu un lac plin cu capete de oameni. Era un haos. Oamenii se impingeau cu umerii, unii intr-altii, racneau si se injurau. Mai in fata era ferestruica magica prin care ieseau tacamurile. Era de fapt o decupatura cat o foaie de hartie de caiet studentesc, facuta intr-o usa de fier.
In jurul decupaturii, zeci de maini tinand strans banii de hartie se agitau haotic ca si cum cei carora le apartineau erau gata sa se inece. Erau fel de fel de maini innebunite: maini fine, cu degete lungi, osoase, ma gandeam ca sunt de profesori, maini groase cu carnati in loc de degete, pumni micuti de femei si pumni grosi, munciti, ca ai lui nea Marin. Mainile lungi si subtiri erau cele mai calme. Tineau banii intinsi catre cer cautand parca o gura de aer de respirat. Mainile groase cu carnaciori erau cele mai inversunate. Dominau marea de maini si pareau ca musca aerul si-l biciuiesc cu hartiile tinute strans in pumn.
Cand ieseau tacamurile din decupatura de fier, mainile din apropiere incepeau sa fiarba si se aruncau cu disperare inspre ele. Ma uitam la norocosii care reuseau sa cumpere. Ieseau din marea de oameni cu pungile stranse la piept, cu nasturii rupti la haine, cu fetele rosii, naclaite si ochii bulbucati, gata sa sara din orbite. Peste fetele asudate se lafaia satul cate un zambet victorios.
Am plecat inapoi catre locul meu de la coada, cu speranta ca voi trage si eu niste tacamuri prin despicatura de metal.
A venit in sfarsit si ziua in care am apucat. De fapt, tata a fost cel care s-a luptat in fata decupaturii fermecate sa puna mana pe tacamurile ce ni se cuveneau. Eu n-as fi avut nicio sansa. Il asteptam sa iasa din coada, cu inima cat un purice. Cand a iesit victorios, cu tacamurile deasupra capului, mi s-a parut ca arata ca un erou din cartile de povesti. Era rosu la fata si ochii ii straluceau a izbanda, chiar daca jumatatea stanga a camasii si un pantof le pierduse in lupta.
In drum spre casa am trecut pe la cofetarie sa luam niste savarine. Tata ma tinea strans de mana. Ma uitam la el pe furis si imi doream sa fiu si eu asa de puternic atunci cand voi fi mare. Priveam cu dispret copiii de varsta mea care se jucau pe langa blocuri. Ei nu stiau ce este lupta, ce sunt eroii. Simteam ca eu si tata am realizat ceva.
Acea zi a fost una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Am ajuns acasa unde ne astepta mama, victorioasa si ea dupa o coada la butelii. Cand s-au intalnit in pragul usii, parintii s-au sarutat. A fost cel mai lung sarut al lor pe care l-am vazut eu.
Mama a pregatit din tacamuri doua feluri de mancare. Ne-am asezat la masa si am savurat fiecare lingura. Tata mi-a facut si mie un sprit. L-am baut cu sete, il meritam pe deplin. Eram si eu barbat!
In acea noapte, patul lor a scartait pana dimineata. Dupa ce am ascultat vreo ora cu cana pe perete, m-am dus sa ma culc in sufragerie.
Nu am visat nimic. Nu mai era nimic de visat.
Din volumul cu acelasi titlu in pregatire la Editura Cartea Romaneasca
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
