Take Ionescu îi vorbeşte lui Henri şi de soarta românilor de peste Prut şi de greutăţile acesora, incomparabil mai mari decât ale tuturor celorlalţi români. Ei erau ameninţaţi cu rusificarea totală şi cu pieirea ca români. Cu atât mai grea era situaţia lor cu cât basarabenii nu aveau o elită intelectuală care să-i conducă.
Cu mişcări obosite Take Ionescu strânge harta risipirii românilor prin lumea europeană. Imaginea creată de el era tristă, chiar foarte tristă (cum diplomatul francez ţine să observe). Era însă şi reală această imagine ? Mai curând trăda o vie dorinţă de mai bine, o nerăbdare şi o răzvrătire contra acelor vremuri ce-şi amânau împlinirile sau nici măcar nu şi le prevesteau. Cum era cu putinţă o mărire a ţării cu românii din afară? Take Ionescu nu vedea nici o posibilitate. Într-o convorbire cu regele, în primăvara lui 1903, el îi spunea că bariera Dunării (aluzie la aromâni) şi cele două imperii, rus şi austriac, care aveau români în stăpânirea lor, erau state mult prea mari şi puternice şi interziceau României orice mărire. Are însă surpriza să-l audă pe Carol I spunându-i: „Credeţi că Austria e eternă şi nu vom vedea niciodată dezmembrarea ei?” Şi în faţa emoţiei lui Take Ionescu, regele adaugă: „Lucrul nu e iminent şi avem timpul înaintea noastră.” Carol I avea această calitate: de a pune realităţile în faţa nerăbdării.
Nu era singura dată când Take Ionescu auzea de la un cap încoronat sau de la cei din jur prevestiri despre imperiile vecine. În 1912 de Jagow, favoritul Kaiserului, pe atunci ambasador al Germaniei la Roma, îi declara ministrului României în Italia că „marea problemă a acelui moment era a şti dacă dezmembrarea inevitabilă a Austro-Ungariei s-ar putea face fără să fie nevoie de o răsturnare generală”. La sfârşitul lui noiembrie 1913, când Take Ionescu se întorcea triumfător de la Atena (tocmai reuşise să încheie pentru moment pacea între turci şi greci), la Constantinopol, la ambasadorul Rusiei, unde fusese invitat la prânz, îl aude pe Wagenheim, ambasadorul Germaniei, spunându-i: „Uite, Omul bolnav, turcul, o să fie tot pe locul ăsta, când Austro-Ungaria nu va fi rămas decât o amintire istorică”. Şi Wagenheim era unul din favoriţii Kaizerului, care nu-şi făcea nicio iluzie cu privire la posibilitatea de a reda o viaţă nouă imperiului Habsburgilor. Nu-i spunea el, Kaiserul, prinţului moştenitor Ferdinand al României în primele zile ale lui august 1914 că România avea tot interesul să meargă cu Germania în războiul care tocmai începea. Pentru că, îi spunea el, Germania va ieşi sigur victorioasă şi „în cel mult 20 de ani Germania avea să-i dea Transilvania, deoarece Austro-Ungaria nu va putea dăinui mai mult”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
