Alexandru Alimănişteanu – Cum creşteau oamenii odată cu ţara (IV)
Din Olanda pleacă la Londra. Prin legaţia României obţine să facă practică la Banca Blak-Boissevin & C. Lucrează mult cu America, face zilnic arbitraje de sume mari, de 40-50 milioane de şilingi. Programul era de la 10 la 5 după amiaza. Descrie hrana de aici, la fel de bună ca aceea din Olanda, descrie felul de a fi al oamenilor, care vorbeau puţin, dar citeau mult. Îi place şeful băncii unde lucra el, care, deşi nobil şi milionar, ducea o viaţă foarte simplă. Se duce la concerte, la teatru (nu ezită să spună că uneori nu înţelegea nimic). Merge la biserică, ascultă predici despre sfinţi (de obicei din ziua respectivă), despre întâmplări din cursul săptămânii. Pe lângă biserici erau expoziţii de flori sau de roade ale pământului. Merge în Hyde Park, pe atunci un câmp verde întretăiat de poteci, ascultă şi el discursuri care făceau propagandă de cele mai diferite feluri, bisericească, muncitorească, feministă. Se ducea şi în partea de jos a parcului, a aristocraţiei engleze, unde admiră mai cu seamă trăsurile. În timpul verii, bursa lua vacanţă de joi până luni şi profită ca să meargă în excursii pe Tamisa, în Scoţia. La pension are doi prieteni, un francez şi un german, împreună cu care iese de obicei. Vizitează şi aici gospodării, ferme. Merge cu trenul, care nu era scump (un bilet de clasa a III-a pentru o lună îl costă 30 de şilingi şi „deşi era clasa a III-a băncile erau capitonate cu pluş, vagoanele cu vedere şi foarte curate”). Admiră poporul englez „E un popor mare care prin calităţile sale stăpâneşte o treime din omenire”. La Londra face practică în bancă şi lucrează la trei mari case de bumbac, lână, coloniale, cereale şi aramă. Vizitează expoziţii cu produse din coloniile engleze.
La sfârşitul lui septembrie pleacă la Paris. În drum spre Paris se opreşte zece zile la Anvers şi studiază organizarea comerţului de cereale („veneam pentru a treia oară acolo. Era portul prin care se scurgeau cerealele noastre în Germania şi Helveţia”). Mai erau aici în acel moment cinci români, între care şi Jean Demetrian, prietenul său din copilărie, care se ocupa la Anvers de afacerile tatălui său, mare exportator la Brăila. „Îmi amintesc ce planuri şi cum ne sfătuiam între noi ce să facem când ne vom reîntoarce în ţară. Educaţia noastră era făcută să muncim, să fim liberi în acţiunile noastre şi să nu umblăm după funcţii în stat. Ne gândeam să facem o asociaţiune pentru industrializarea laptelui şi o fabrică de lichioruri. Se vede că ne influenţase ce văzusem în Olanda, Belgia, Helveţia”.
Ajunge la Paris. „De mic copil auzisem vorbindu-se că centrul de cultură al lumii este Parisul. Pe unde am trecut nu se vorbea decât de minunatul Paris. În Berlin, Olanda şi mai cu seamă la Londra, unde aristocraţia engleză îşi trimetea rufele la spălat în Franţa. Nu se vorbea decât de oraşul lumină”. Dar prima impresie a tânărului Alimănişteanu nu e grozavă. Dimpotrivă. Se duce în cartierul latin, la adresa unde 10 ani mai înainte fusese fratele său Costică. Şi vede prea multă murdărie pe străzi. „Ce decepţie am avut faţă de cele ce auzisem”. Îşi revine privind de la fereastra camerei unde stătea şi de unde putea admira Sena şi o biserică românească. Intră la Banca Comptoir National d’Escompte, cu o scrisoare de recomandare de la Banca Blak Boissevin din Londra. În bancă toată lumea e gentilă cu el. „Ce diferenţă faţă de cei din Berlin care fugeau de străini şi cu ce greutate se pătrundea în instituţiile lor”. Tocmai se făceau subscrieri pentru împrumutul românesc de 175 milioane de franci. Impresia despre România era foarte bună. „România este o ţară bogată, are bugetul echilibrat şi este condusă de oameni competenţi”, i se spune. Cum i se spusese şi la Berlin, de altfel: „cumpăr împrumut românesc. Este una din hârtiile sigure”. La Comptoir National se ocupă de tot ceea ce însemna serviciu oferit de o bancă: devize, burse, închideri... E ultima bancă la care mai face practică înainte de a se întoarce în ţară. Trăieşte viaţa pariziană cu fervoare. În fiecare seară merge la cafeneaua Vachette, unde se întâlneşte cu mulţi alţi studenţi români. Sâmbăta se duce la cabareturi, în special la Noctambule. Merge la teatru. O vede pe Sarah Bernard. Duminica merge la concerte la Colonne sau Lamoureaux. Teatrul cel mai căutat e Odeon. Se duce la muzee, urmăreşte conferinţele de la Societé des savants, unde îl ascultă pe Vandervelde. Povesteşte de trecerea dintre ani şi dintre secole din 1899 la Paris. „Se prezisese că Parisul şi Franţa vor fi acoperite de ceaţă şi la miezul nopţii se va scufunda pământul. Birturile, cafenelile, cabareturile şi până şi cea mai mică prăvălie erau arhipline. Nici noi, românii, nu ne lăsam mai pe jos. Atunci am văzut cum se agaţă omul de viaţă şi cum caută să moară sătul”. În primăvara lui 1900 vizitează împrejurimile Parisului. Merge la biblioteci. Participă şi la alegerea noului preşedinte al Ligii Naţionale Române din Paris (e ales I.G. Duca, care concurează cu D. Burileanu. Cu zece ani mai înainte fusese ales fratele lui Constantin).
Aşa reuşeşte să cunoască „supleţea şi fineţea spiritului francez... şi mi-am dat seama că (sic!) cu adevărat Parisul era focarul de civilizaţie al lumii. Şi mi-am dat seama că tot ce culesesem atâţia ani în diferite ţări avea nevoie ca Parisul să-i dea lustru. Deseori mă gândeam că, dacă aş avea un copil, l-aş pune să facă toată şcoala în ţară, să cunoască toate colţurile patriei sale şi pe urmă tocmai l-aş trimite să se specializeze în meseria lui în alte ţări, terminând cu Parisul”.
Când pleacă din Paris, de la fereastra trenului priveşte „Parisul uriaş ce dispărea în zare. Apoi multă vreme am urmărit, cu gândul numai, Parisul culturii şi luminii, de care mă despărţeam cu greu”. Doar bucuria întoarcerii, după o despărţire de atâţia ani, îl înviorează. „Şi când, în sfârşit, am trecut graniţa, cu câtă bucurie am văzut câmpia Olteniei, holdele nesecerate, ţăranii în portul lor străvechi, carele trase de boi plăvani, satele pitite printre salcâmi, toate amintirile copilăriei mele”.
Era 15 mai 1900 când ajunge în ţară. După momentele de dezmeticire îşi începe profesia pentru care se pregătise. E numit director al Societăţii „Ceres”, societate de export de produse agricole. După un an trece la marea casă mondială de export Louis Dreyfus et comp. din Brăila. Din 1902 începe să fie interesat de băncile populare. În aprilie 1903 îl cheamă la Bucureşti Vintilă Brătianu, care era secretar general la Ministerul de Finanţe. Tocmai izbucnise afacerea Parizianu, funcţionar la acest minister, învinuit a fi făcut abuzuri în finanţele publice. Cercetarea judiciară pune în discuţie şi pe D.A. Sturdza, primul ministru şi pe fostul ministru G. Palade şi pe vicepreşedintele Camerei D. Protopopescu. Vintilă Brătianu îi încredinţează lui Alimănişteanu o sarcină confidenţială care va scoate din cauză pe fruntaşii liberali (nu va şterge însă şi imaginea nefavorabilă a oamenilor politici liberali) şi va pune ordine în serviciile de cupoane şi rentă de la Ministerul de Finanţe. După verificarea făcută, Al. Alimănişteanu e numit şef al biroului Fondul Comunal al ministerului. Rămâne niciun an la acest birou. Nu-i place munca de funcţionar şi nu se împacă cu viaţa de birou. În mai 1904 trece director al băncii Drăgoeşti din comuna Drăgoeşti, pe atunci în judeţul Olt. Deschide aici Banca populară Drăgoeşti, al cărui director rămâne până în 1907. Aici îl prind răscoalele ţărăneşti. Imediat după răscoale deschide la Drăgăşani Banca Alimănişteanu. O mai veche dorinţă prindea viaţă. Capitalul iniţial era foarte modest, doar 20.000 lei, subscris şi vărsat în întregime de Alexandru Alimănişteanu din banii câştigaţi de el în slujbele pe care le avusese până atunci. Băncile pe unde fusese în Europa îi garantau credite de milioane. Modest era şi localul băncii, pentru care nu plătea decât 200 de lei pe an. Mobilierul era compus dintr-o masă cu trei scaune şi o casă de bani. Avea obiceiul să spună tuturor că banca la care a lucrat el la Londra şi unde se încheiau zilnic afaceri de 40-60 milioane de şilingi era la fel de modestă. Avea doar trei camere şi patronul, Blak, era milionar, dar lucra într-un birou sărăcăcios şi lua masa în birou sau la restaurantul bursei.
De ce alege Alimănişteanu tocmai Drăgăşani? Pentru că era un centru viticol de proprietate mică. Era un oraş înconjurat de aproape 30 de comune. Şi tocmai fusese lovită de filoxeră plantaţia viticolă. Pentru refacerea ei se cereau capitaluri multe şi mici. Proprietarii mari puteau lua credite de la Creditul funciar sau de la bănci la care micul proprietar nu se putea adresa. În plus o bancă mare cerea numeroase acte şi formalităţi costisitoare. O bancă mică scutea împrumutătorii de toate acestea. Al. Alimănişteanu cunoştea şi zona şi oamenii. Ştia, dincolo de toate, meseria de bancher. Nu s-a înşelat în presupunerile sale. Din prima zi a deschiderii noua bancă e asaltată de numeroase cereri de mici credite. Circa 60% din replantările de vie din zona Drăgăşanilor sunt făcute cu sprijinul Băncii Alimănişteanu.Afacerile băncii sporesc de la o zi la alta. Se diversifică şi domeniile de activitate. La început ea oferă doar credite, dar mai apoi procură viticultorilor, pe lângă viţa de vie, pomi, maşini şi unelte agricole, butoaie... Banca prosperă. Îşi schimbă sediul, ajunge la 12 camere, în care erau birourile, dar şi locuinţa personală a lui Alimănişteanu (chiria era de 1.700 lei anual). Până în 1918, acesta va fi sediul băncii. E prudent în afaceri, dă dovadă de discernământ în acordarea creditelor, de afabilitate în relaţiile cu oamenii. Toţi îl laudă şi îi caută compania şi susţinerea. Unii împrumutau şi dacă nu aveau nevoie, pentru că se spunea „banul de la Alimănişteanu aduce noroc”. Drept colaboratori are un grup de tineri care în România Mare în anii următori vor face carieră. Banca îi aduce prosperitate. Îşi îngăduie să cumpere 10.000 pogoane de pământ. La Drăgăşani nu se mărgineşte doar cu activitatea la bancă. Are iniţiative şi în alte câmpuri de activitate.
Deschide un curs pentru băieţii de prăvălie, ucenici. El însuşi ţine cursuri de iniţiere. Contactul acesta îl ţine informat cu toate câte se întâmplau în ţară. E un cald sprijinitor al mişcării cooperatiste. Primele bănci populare din judeţul Olt, din anii 1902-1903, prin stăruinţa lui se înfiinţează. Fratele său, Constantin, era în legătură de prietenie cu Spiru Haret, care adeseori îl vizita. Aşa l-a cunoscut Haret pe G. Dumitrescu-Bumbeşti, în octombrie 1901, pe care l-a pus să cutreiere ţara pentru a propovădui crezul cooperatist. Cât trăieşte la Drăgăşani este, politic vorbind, alături de toţi ai săi şi de prietenii şi apropiaţii Take Protopopescu, Al. Iliescu, dr Stăncescu în tabăra liberală. Liberalii îl trimit în 1916 în Germania, într-o comisie din care mai făceau parte ing. Carp, directorul şantierului naval de la Galaţi, ing. Balinski, directorul Atelierelor CFR, prof. dr Sion, Luca Niculescu. Toţi aceştia urmau a cumpăra din Germania produse necesare navigaţiei, căilor ferate, medicamente, textile, iar Al. Alimănişteanu maşini şi unelte pentru agricultură. Aveau la dispoziţie 150 de milioane de mărci, echivalentul a 100.000 de vagoane de grâu pe care România le vânduse Germaniei. Membrii comisiei române se întâlnesc în câteva rânduri cu oameni de afaceri germani, anume numiţi de guvernul german pentru aceasta, dar repede se conving că, de fapt, la Berlin nu se voia altceva decât să se tergiverseze lucrurile deoarece mărfurile cerute de români serveau războiului.
Alimănişteanu e informat şi de la cunoştinţele sale din anii studenţiei. Soluţia era să se cumpere de la neutri, adică de la Olanda, Danemarca şi Suedia. Dar, în cazul intrării României în război contra Puterilor Centrale, aceste mărfuri puteau fi confiscate, ele neputând ajunge în ţară decât prin Germania. Cu mari eforturi românii cumpără cinci vagoane de instrumente agricole şi pescăreşti, care şi ajung în ţară. Alimănişteanu se întoarce şi el în ţară, ceilalţi membrii ai comisiei rămânând şi încercând să cumpere şi alte mărfuri. Nu vor mai reuşi decât o cantitate infimă de medicamente din Elveţia.
Şi... viaţa lui Alex. Alimănişteanu va curge la fel de activă şi bogată în împliniri şi în România Mare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
