Alexandru Alimănişteanu – Cum creşteau oamenii odată cu ţara (II)
E unul din puţinii memorialişti care descrie datul de grindă (ridicarea copiiilor până la grindă, semn al creşterii lor şi al intrării lor în rândul lumii). De la şcoală păstrează amintirea duminicilor şi a sărbătorilor când mergea cu toată şcoala la catedrala lui Ionaşcu, ca să asculte corul. Îi zicea „a lui Ionaşcu” de la numele negustorului cu acelaşi nume, care lăsase 5.000 de hectare pentru întreţinerea bisericii şi a şcolii, plus numerar. Şi Alimănişteanu laudă gestul lui Ionaşcu şi al altora: Simonide, care lăsase 6.000 de pogoane, Varipate, 600 de pogoane, Hristache Eliade, Alexandru Iliescu şi alţii. Numai aşa se ridica ţara, prin contribuţia tutoror.
În 1887 îl vede pe vodă Carol I, care vine la manevre la Slatina şi e găzduit de farmacistul Phigner, care „deşi era sas, era un bun român şi om civilizat. Din fereastra casei sorei mele se vedea bucătăria, unde se gătea pentru rege. Era prima oară când vedeam un bucătar îmbrăcat în alb cu beret pe cap”.
E martor al alegerilor de atunci. Îl vede pe profesorul său I. G. Sfinţescu bătut de cei din partidul albilor, al conservatorilor. El era fireşte, ca toată familia şi ca mai toată urbea Slatinei, cu liberalii. Îi vede pe Nae şi Tache Protopopescu, şefii politici liberali de la Slatina, cum defilau prin oraş la alegeri „cu muzică, masalale şi lăutari”.
În 1888 termină şcoala la Slatina şi se duce la Liceul Carol din Craiova. Descrie ultima vacanţă înainte de plecarea la liceu. Care, de fapt, numai vacanţă nu era, pentru că trebuia să-i ajute pe ai lui la munca câmpului. În fiecare dimineaţă încăleca şi se ducea să vadă cum se încăputa, apoi cum se secera, cum se legau snopii. După terminarea seceratului începea treeratul. „Atunci era munca cea mai grea. La crăpatul de zi trebuia să fim în picioare, să vedem dacă vaporul are 50 de grade şi să se vestească clăcaşii şi oamenii cu ziua prin flueratul vaporului. Ce vedere frumoasă era când veneau fetele şi flăcăii cârduri, cârduri, plini de veselie şi de poftă de muncă. Vibra în ei energia tinereţii. Se rânduia fiecare la locul său... Când unul nu-şi ocupa locul, îl gonea cel ce ştia că e rândul lui. Astfel se rânduiau singuri în cele trei-patru săptămâni cât ţinea treeratul. Maşina bubuia şi urla, lucrătorii harnici îşi vedeau fiecare de lucru. La orele zece era prânzul. Aveau o oră de odihnă. La ora trei se da masa de amiezi având iarăşi o oră de odihnă. Şi seara între opt şi nouă înceta lucrul. Înainte de masa cinei căpătau un pahar de ţuică. Fetele de obicei nu beau, porţia lor o dădeau părinţilor sau fraţilor care erau şi ei la lucru. Cele mai multe îl gustau numai şi îl dădeau înapoi... Treeratul în general se termina între Sf. Ilie şi Sf. Pantelimon. Ce mare bucurie pe noi! Scăpam de tot ce era mai greu în vara aceea. Atunci aveam răgaz de somn mai mult, plimbări pe la prieteni, şezători până spre ziuă pe coastă sau la perii lui Postelnicu. Fraţi, surori, veri, verişoare, prieteni, prietene din sat şi din împrejurimi erau toţi adunaţi acolo.
Din când în când veneau la noi şi la ceilalţi pentru câteva zile colegi de la Slatina, Craiova, Bucureşti. Era o veselie de nedescris. Atunci pot zice că au fost anii cei fericiţi ai copilăriei noastre!...”. După Sf. Maria începeau să-şi facă bagajul cu rufăria de casă şi de trup. „La plecarea din Alimăneşti vedeam cum tata mare, mama mare şi mama se fereau să-şi arate întristarea lor, ca să nu ne amărască mai mult. În durerea despărţirii noastre venea o mângâiere: aceea că la plecare la fiecare pe rând ni se da câte o sumă mică de bani. Noi le sărutam mâna şi ei ne sărutau pe frunte. Doamne ce momente de fericire aveam când veneam acasă şi ce durere şi întristare ne cuprindea când plecam la şcoală!”. Programul lui de şcoală la Craiova: „La pension ne sculam la cinci şi jumătate, la şase intram în clasă, când repetam lecţiile. La şapte luam cafeaua cu lapte, la şapte jumătate plecam cu pedagogul la liceu sau la şcoala comercială. La poarta şcolii erau simigii cu plăcinte şi brînzoaice. Cine avea bani cumpăra. De alfel ni se da şi pe datorie. Cursurile începeau la ora opt şi se terminau la ora unsprezece. De la şcoală plecam răzleţi, căci aveam ore diferite. Înapoiaţi la pension luam masa la ora 12. După masă ne plimbam o jumătate de oră în curte, pe urmă intram în clasă la repetiţie. La ora două şi jumătate plecam iarăşi în rânduri la şcoală. Cursurile se ţineau de la trei la cinci. La venirea acasă eram lberi până la şase. Aveam meditaţie până la şapte, când eram chemaţi la masă. După cină intram în clasă, unde pregăteam lecţiile până când suna clopotul de culcare. La ora nouă trebuia să fim toţi în pat, lampa se stingea şi ardea numai o candelă.
... Sâmbătă seara la ora opt ne duceam să primim rufele. Cele de pat se schimbau la o lună. Duminica învăţam până la ora 12”. E bolnav de tifos şi scapă cu greu (fratele său, Mişu, bolnav de aceeaşi boală nu are norocul să scape, murind spre disperarea lor, a tuturor). Pe el îl salvează doctorul Bucholzer. Dormea într-o cameră unde erau patruzeci de copii. „Seara făceam cerc după ce ne dezbrăcam şi discutam câte în lume şi în soare. În anul acela (era 1889) murise Eminescu. Discuţiile noastre erau asupra lui, asupra lui Vasile Conta şi Iuliei Hasdeu. Discutam şi asupra domnişoarei Sarmiza Bilcescu, mai târziu cumnata mea, căci tocmai ieşise doctor în drept la Paris şi fusese laureată. Eram în stare să pierdem ore întregi în discuţii. Dacă nu ar fi venit pedagogul sau domnul Milian în inspecţii. Când auzeam zgomot intram în pat, ne făceam că dormim şi sforăiam cât puteam... Pensionul Malian trecea ca cel mai bun din Oltenia. Plăteam opt sute de lei pentru cele zece luni. Era un pesnion foarte sever şi cu grijă pentru copii. Printre pedagogi aveam doi elveţieni, unul francez şi unul german. La Sfântul Nicolae dam cîte o piesă în onoarea sa. Era mare sărbătoare, mâncare din belşug şi dans. Cea mai mare trufanda ce ni se dădea era curcanul cu caise. Din luna lui octombrie luam de două ori pe lună lecţii de dans. Cum venea iarna se vărsa în curtea pensionului apă, pentru ca să se facă gheaţă la patinat. Aceasta era fericirea noastră. Toţi patinau cum aveam un moment liber. În fiecare duminică şi (de) sărbătoare, dacă nu eram pedepsiţi, ni se da voie în oraş de la două la cinci ca să ne plimbăm. Distracţia noastră era să cutreerăm Calea Unirii de la Banca Naţională până la Cocoru, iar vara până la Parcu Bibescu. Înainte de înapoiere luam de la cofetăria Cacaleţianu savarine, indiene şi plăcinte.
Pe calea Unirii se plimba în trăsură toată aristocraţia Craiovei. Echipajele aveau cai negri, care mai de care mai frumoşi. Femeile elegante, frumoase şi acoperite cu diamante la urechi şi la măini. Îmi reamintesc de mama lui Titulescu cu fetele şi cu băiatul. Cine nu avea echipajul său lua birje, care şi ele aveau cai foarte frumoşi... Pe Calea Unirii erau aşezate multe case boiereşti şi la ceasul plimbării, ferestrele le erau împodobite cu femei frumoase”. Descrie grădina Bibescu, lunca Jiului, grădina Mihai Bravu, patinajul din timpul iernii. „În toamna anului 1880 se făceau manevrele cele mari lângă Craiova. Regele Carol, însoţit de prinţul Ferdinand, moştenitorul Tronului, au venit la Craiova şi au tras la vechia familie boierească din Oltenia, Glogoveanu. Cît de frumoasă a fost primirea lor şi câtă căldură şi veselie se revărsau peste tot oraşul! Ce legătură era între Coroană şi popor! Aceasta ne-a făcut tăria în trecut.” Descrie călătoria lui la băi, la Govora, împreună cu sora lui. „Când am ajuns în dreptul mănăstirii Govora, birjarul ne-a povestit că la mănăstire venea Ion Brătianu să facă băi. Aducea iodul în butoiu de la izvor. La Govora directorul staţiunii ne dete camera cea mai bine expusă la soare. Hotelul era de nuiele, lipit cu pământ. În cameră pe jos era tot pământ şi creştea printre picături iarba. Pe acel loc s-a zidit mai târziu spledidul Palace, care face fala ţării.” Pe drumul spre Govora vede pentru prima oară munţii. Şi îşi exprima marea lui încântare. Vizitează mănăstirile Hurezu, Bistriţa, Arnota, Mănăstirea dintr-un lemn. „Poate că aceasta a contribuit ca mai târziu când am fost în ţări străine, am căutat să văd biserici, mănăstiri, monumente şi muzee.” „În timpul iernii ne duceam cu pensionul o dată pe săptămână la conferinţe.
Un conferenţiar, Mihăilescu, a criticat pe Eminescu, Alecsandri şi Bolintineanu. Sala a protestat şi după terminarea conferinţei a trebuit să iasă pe uşa din dos a teatrului, căci la ieşirea principală publicul îl aştepta.” Elevii se duceau cu mare bucurie la teatru. „Ne duceam cu pensionul să auzim pe Elena Teodorini, Aristiţa Romanescu, Millo, Iulian, Manolescu, Vlădaia, Calfoglu, Băjenaru...”. Alimănişteanu povesteşte de felul în care ei elevii îşi petreceau vacanţele iarna, când făceau vizite, învăţau să danseze cadrilul , lansierul, citeau (e curios că se bucura de trecere în rândurile lor un autor obscur ca Depărăţeanu). „La Craiova, în drumul nostru spre şcoală, era primăria. Între anii 1888-1895 s-au făcut nenumărate alegeri, parlamentare, judeţene şi comunale. Mulţi dintre alegători nu ştiau cum să bage voturile în plicuri, noi ne întreceam să le arătăm. Cum eram mai toţi liberali le băgam pe ale candidaţilor liberali. De altfel mai toţi cereau să voteze pe aceştia pentru că erau personalităţile cele mai distinse din Oltenia. Cei mai mulţi din alegători luaseră parte la războiul din 1877-1878 şi aveau pe I. C. Brătianu ca icoană în sufletul lor. Luam parte la întrunirile publice. Am auzit vorbind pe Anastase Stolojan, pe Eugen Stătescu, N. Fleva şi alţii venind din Bucureşti. Nu ne lipseau nici întrunirile socialiste. Morţun, Nădejde, Pencioiu şi alţii ne înflăcărau Cel mai gustat era tot Morţun. Totuşi nu ne despărţeam de ideile liberale. Culegeam ce era mai bun de la socialişti. Nu ne împăcam de mici copii să se ia averea omului muncită. Socialiştii dădeau baluri care atrăgeau tineretul. Câte tovarăşe socialiste şi evreece nu învârteam în sala Barbu Ionescu! Citeam pe Karl Marx, Bebel, Sofia Nădejde etc.”
În ultimul an de liceu se mută în oraş, cu chirie, transformând casa închiriată în loc de şezătoare. Aici veneau poetul Traian Demetrescu, poetul macedonean Petre Vulcan.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
