Istoricul Diana Mandache prezintă drumul suveranei României începând cu Eastwell şi Osborne, înţelegerea rădăcinilor britanice şi a dorinţelor copilăriei fiind determinante pentru demersurile Reginei Maria de mai târziu în făurirea reşedinţei de pe Coasta de Argint. Balcicul Reginei devine un fel de imago mundi, unde reşedinţa regală Tenha Yuvah reprezintă centrul lumii, fiind casa în care se reunesc personaje importante din viaţa suveranei şi din istoria regalităţii.
Destinul unui loc făurit de suverana României Mari este urmărit îndeaproape de autoare, adăugându-se şi un grupaj de imagini, inclusiv fotografii personale ale Reginei ataşate în jurnalul său. Acestea reflectă dragostea sa pentru mare, flori şi artă, dezvăluind cititorului un nou univers regal, metamorfozat astăzi într-un loc de pelerinaj, de căutare a magiei Reginei Maria şi de regăsire a unor valori spirituale.
Volumul conţine 6 capitole şi un capitol de Anexe – „Dincolo de mări” (Ducele de Edinburgh. Maria la Osborne, Eastwell, Malta, Fabron. Heraldică şi simboluri); „În căutarea Paradisului” (Căsătoria. Palatul Cotroceni – Imaginea noii identităţi); „Balcicul Reginei” (Orientul României. Fotografi. Delegaţie americană. Tenha Yuvah-ul Sultanei); „Din Paradis: scrisori, jurnal, testament, fotografii” (Roxo Weingartner. Vahdah. Regenţa. Vizite. Zwiedy. Ray Baker Harris. Madona Stella Maris); „Inima Reginei” (Funeralii. Testament. Demersul lui Mignon. Stella Maris. Carol şi Mihai la Balcic); „Tenha Yuvah după Tratatul de la Craiova” (Proprietate regală. Proprietate urbană românească. Casă de odihnă şi creaţie în Bulgaria. Centrul Cultural Dvoretsa).
Diana Mandache este istoric specializat în regalitatea europeană. Este colaborator al revistelor Majesty şi Royalty Digest Quarterly şi autoare a mai multor volume, printre care: Regele Mihai. Album istoric (Litera, 2013), Patrie şi Destin. Principesa Moştenitoare a României (Litera, 2012), Dearest Missy (Rosvall Royal Books, 2011), Images of a Queen (Rosvall Royal Books, 2007), Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania (Sutton, 2004).
[fragment din capitolul III]
[…] Prima călătorie a Mariei la Balcic a fost în 1914, alături de Ferdinand, aşa cum nota Regina într-un manuscris. Atunci admirase liniştea, pitorescul locului, atmosfera orientală, casele şi fântânile turceşti, marea turcoaz, falezele alb-gri. Locul i-a produs Reginei Maria o impresie puternică. Împreună cu fiul său Nicolae, Regina cutreierase Dobrogea cu maşina, navigând într-un imens ocean maroniu de pământ, prilej cu care vizitaseră şi Balcicul. Principele Nicolae descrisese Reginei cum „naviga”, fără a se rătăci prin imensităţile câmpiilor dobrogene, aşa cum o făcea pe mare. Maria s-a întors la Balcic în octombrie 1924, şi apoi a revenit după un an, atunci când începuseră lucrările de construcţie a reşedinţei paradiziace de la Marea Neagră, vizita aceasta fiind păstrată în istoria fotografică a locului. De partea cealaltă a frontierei, lângă Varna, Familia regală a Bulgariei avea şi ea o interesantă reşedinţă de vară, Palatul Euxinograd, unde, în perioada comunistă, bulgarii aveau să mute o parte din mobilierul de la vila Reginei României.
Balcicul este situat în sudul Dobrogei, de-a lungul Coastei de Argint, între capul Caliacra şi gura „Văii fără de iarnă”. Cel mai înalt ţărm al Coastei de Argint de la Balcic este de peste două sute de metri, are faleze calcaroase de culoarea argintului cenuşiu, iar pe dealurile pietroase sunt presărate case vechi. Aşezarea numită de-a lungul timpului Krunoi, Dionysopolis, Kavarna sau Balchik/Balcic a avut un rol important în comerţul din Balcani.
Marca orientală din perioada apartenenţei la Regatul României s-a păstrat prin intermediul arhitecturii, iar localnicii păstrau spiritul regiunii prin veşminte, obiceiuri şi tradiţii. În acelaşi timp, perioada interbelică a însemnat o renaştere a Balcicului, adusă iniţial de colonia de artişti care populase oraşul, dar mai ales de personalitatea Reginei Maria, o păstrătoare a culorii locale, fără a modifica vechea arhitectură. În primul număr al ziarului Coasta de Argint din Balcic, au fost publicate aprecierile Reginei României faţă de demersurile aristocraţiei care îşi ridica reşedinţe moderne pe noua rivieră românească, devenită faimoasă într-un timp foarte scurt: „Toate construcţiunile publice, fie ele şcoli, hoteluri, bănci sau primării ar trebui să adopte stilul regiunii; arhitecturi complicate şi înflorite nu trebuiesc permise, căci nu merg cu fondul artistic al locului. Având o dragoste pentru această parte a ţării noastre, nădăjduiesc că nu se vor face mari schimbări mai înainte de a fi văzute de Mine. Eu, având inima de artist, aş simţi o adâncă bucurie să ajut la plănuirea îmbunătăţirii lor şi sper că-mi va fi îngăduit să fiu o îndrumătoare în lucrările de gust. Şi, mai cu seamă, voi toţi cei ce iubiţi Coasta de Argint nu distrugeţi atmosfera orientală care îi este marele farmec. Îmbunătăţirile rău înţelese sunt mult mai rele decât cele [pe] care nu le faci deloc! Ele ar ruina frumuseţea rustică şi simplă a locului.”
Regina se integrase în comunitatea din Balcic, încercând prin articolele sale, prin corespondenţa sau discuţiile cu personalităţi care îşi cumpăraseră terenuri şi case, să păstreze originalitatea oraşului, conservând patrimoniul arhitectural, construind în acelaşi stil. În susţinerea aceloraşi principii, Principesa Ileana, cu prilejul deschiderii cursurilor de vară ale Universităţii libere Coasta de Argint, pe 14 iulie 1928, a vorbit despre binefacerile Balcicului şi a reamintit apelul mamei sale, Regina României: „E aşa de frumos aici, încât el ne poate da mai mult decât suntem noi în stare să-i dăm. N-avem decât să ne uităm pe fereastră şi să vedem Marea, pentru ca ea să ne dea gânduri alese, peste cele mărunte de toate zilele. [...] ştiam mai demult că vreţi să faceţi aici un oraş de artă, dar să nu fie de artă greşită, ci potrivită cu firea lui. Regina voastră v-a dat sfatul ei şi trebuie s-o ajutăm ca vorba ei să se împlinească.” […]
Balcicul Reginei Maria are aproximativ aceeaşi latitudine ca Nisa, unde se afla Castelul Fabron. Coasta de Argint franceză – Biarritzul Victoriei Melita, sora Mariei – avea întocmai latitudinea Coastei de Argint a României interbelice. Acestea erau locuri de odihnă spirituală ale familiei Reginei, reşedinţe preferate, departe de agitaţia politică din ţările în care trăiau. […]
Orientul interbelic al României, Balcicul era considerat paradisul Coastei de Argint, locul unde îşi modelaseră reşedinţele ca mici raiuri, printre mulţi alţii, Al. Satmary, Cecilia Cuţescu-Storck, Cella Delavrancea, Ion Pillat, Stelian Popescu, generalul Rasoviceanu, precum şi charismatica Regină a României. Maria a dat strălucire oraşului prin ascendenţa sa augustă şi imaginaţia debordantă. Şi-a creat un stil propriu, combinând ideile artistice şi filosofice cu pasiunea colecţionării obiectelor vechi, creând „stilul Regina Maria”, aşa cum sintetizase, în 1929, Principesa Ileana nevoia permanentă a mamei sale de a crea a un habitat sacru. […]
Locul creaţiei sale din Balcic, denumit „Fool’s Paradise”, cu înţelesul britanic atât de familiar ei, îi caracteriza pe deplin viaţa, fiind „Paradisul iluzoriu” ce definea fericirea bazată pe speranţe deşarte, o stare de fericire imaginară, creată departe de realităţile neiertătoare. Regina şi-a regăsit aici refugiul şi liniştea. Locul mult îndrăgit de Regină devenise, aşa cum declarase în presa vremii, „un loc de linişte şi odihnă, unde mă duc să-mi liniştesc sufletul şi trupul... Clima îi este minunată, băile şi înotul o bucurie.”
Populaţia locală o numea pe Maria „Sultana”. Ea se plimba în rochii lungi albe sau negre şi avea capul înfăşurat în văluri după moda orientală, emanând şi un spirit romantic în stilul lui Lawrence al Arabiei, faimosul ofiţer britanic contemporan cu Regina, care îşi publicase experienţele într-o carte autobiografică, Seven Pillars of Wisdom (1922), devenit şi consilierul pe probleme arabe al lui Winston Churchill, secretarul de stat pentru Colonii. Alteori, Regina Maria a reprezentat spiritul interbelic feminin cu elemente vestimentare şi bijuterii în stil art deco, aşa cum au fost fotografiile realizate special la Balcic, printre care şi portretele oficiale cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani ce aveau să circule sub forma cărţilor poştale.
Tenha Yuvah-ul Sultanei
Numit iniţial Vila MS Regina de la Balcic, apoi Palatul Regal Tenha Yuvah, denumiri regăsite în documentele administraţiei regale, a fost ultima şi cea mai exotică reşedinţă a Reginei. Iată ce mărturisea aceasta: „mica excentricitate o numesc în limba turcă Tenha Yuvah – aşa cum sunt aici toate denumirile. Mărturisesc că făurirea acestui mic colţişor armonios la care se adaugă şi grădinile reprezintă o nebunie a vârstei mijlocii.” […]
„Cuibul singuratic” sau „Cuibul liniştit”, aşa cum era denumit în presa românească interbelică, a fost nu numai opera arhitecţilor şi artiştilor implicaţi în proiect, dar mai ales viziunea Reginei Maria de a-şi făuri un paradis, chiar şi efemer. La Balcic, Regina îşi adusese şi obiecte dragi ei: un birou cu opt sertare şi placă de cristal, moştenire Fabron, iar în sufragerie avea pe o etajeră fixă 125 de cărţi şi un album cu vederi din Balcic, iar în dormitor avea o mică bibliotecă cu 296 de cărţi, aşa cum indica un inventar de mai târziu de la Tenha Yuvah. Pe lângă obiectele de artă decorativă, Maria se înconjurase de cărţi.
Regina României a creat un paradis al păcii, al liniştii, plin de serenitatea mării, de mirajul florilor, al simbolurilor antice solare, cruci vechi din piatră, pietre de mormânt otomane, vase antice greceşti şi spaniole. Sufrageria vilei are aerul acelor camere englezeşti cu ferestre ample bow windows, dar adaptate în exterior formei otomane, balcanice, amintind de conacele otomane de pe malul Bosforului. Vila Reginei are două foişoare aşezate la est şi sud, inspirate din arhitectura balcanică, tâmplăria fiind din lemn de brad. Maria consemna că „toate detaliile din casă sunt perfect gândite. Mi-am imaginat şi am văzut totul aranjat. De când s-a început construcţia casei, am strâns obiecte vechi, inclusiv o colecţie de icoane şi lămpi din argint, toate acestea reprezentând esenţa gustului şi propriului meu stil.” Crucea de piatră din faţa casei veghea orizontul, „protejând multe speranţe, ea fiind încă un semn al speranţei şi reînvierii”. Domeniul Reginei de la Balcic a fost întoarcerea sa la Mare, la prima dragoste, aşa cum amintea în scrierile sale: „născută pe o insulă, în sufletul meu trăia un dor străfund şi veşnic de Mare...”
Din volumul în curs de apariţie la Editura Curtea veche
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
