Un prozator plin de minte si coaie, cum putini avem, este Ion Ghica. Os de domn si boier adevarat. Nu dintre ciocoii care si-au cumparat ranguri tarziu, din vremea lui Caragea si pana spre pa''s''opt. "Cu sosele, cu momele, te facusi vornic misele!" Ba si-au schimbatara unii si numele, vrand a da inteles ca se trag din domni pamanteni, daca nu chiar de la Bizant. Mai ales dintre acestia au razbit pana in zilele noastre. Sangele corcit i-a ajustat sa reziste. E la vedere ce se intampla astazi cu marile familii, cate au mai ramas in Europa. Iar daca exista, drama se consuma in spatii inchise, eventual in jurnale intime, deocamdata inaccesibile. In strada ajunge doar un spectacol mai degraba frivol decat solemn, in general simpatic.
La noi? Daca s-ar sti cate ceva din cele petrecute sute de ani la intuneric, pe bulevardul migratiilor, in nordul Dunarii... Si daca s-ar afla?! Curand, chestiunea nu va mai interesa pe nimeni. Doar ca sangele isi vede de drum si nu se face niciodata apa. Partea nevazuta a lucrurilor se arata rar si atunci cu spaima mare. Si se uita la fel de repede. Lasa ca bastarzii sunt uneori surprinzator de reusiti. In Istoria lui, Calinescu arunca fraza asta: "Ghica e din stirpe de Domni, dar are fata neagra ca a robilor de pe mosia tatalui sau si imaginatiunea lui indiana e bine figurata fizionomic".
Intre hartoagele pe care fara scop si cauza, dar parca manat din urma cu biciul, le claseaza Parava, cineva dezvolta aplicat, pornind de la texte din Ion Ghica, consideratii extravagante, unele de-a dreptul nastrusnice. Citite insa in context nu par deloc demodate, iesite din uz, caraghioase. Hartii vechi si noi in lazile lui Parava. Un pasaj dintr-un lung eseu, de curand tiparit intr-o publicatie universitara americana, sub semnatura unui foarte tanar si apreciat autor, Anthony St. Jefferson (traducere ad hoc, memorata peste umarul lui Parava): "Teposenia WASP bate in America de azi, de depart, mofturile aristocratice europene, snobismul povestilor seculare cu sange albastru etc., etc. Doar ca nimeni nu are chef in Statele Unite sa iasa din codul politicii corecte, asa ca totul ramane in cap si in gusa, unde naste mici monstri, deocamdata microscopici".
In fine, bag seama cum, cu gandul la proza lui Ion Ghica, incepui sa cam bat campii, asa ca nu ma opresc!
Omul Ghica a trait maxim, a vazut multe, a apatruns pana la sambure. El trebuie gandit dincolo de ce povesteste. Verva lui valaha, farmecul naratorului sugereaza povesti mult mai complicate. Personaj cu miza balzaciana, Beyul de Samos si-a trait ca nimeni altul timpul ce i-a fost dat. Inteligent, cinic, abil fara rea credinta, intelept bine temperat. La un car de minte, si un dram de noroc. A avut parte si de asa ceva!
El nu face literatura. El exista pur si simplu in poveste. Nu este un scriitor profesionist. Este un artist desavarsit. Lumea lui reala patrunde natural in fictiune, fara sa aiba nevoie de constructie. Epicul se naste din nimic, isi ajunge siesi, nu se complica prin vreun truc literar. Cu toate acestea, cata viata, atata literatura! Este primul, in scurta noastra istorie literara, care stapaneste arta prozei. Vin mai tarziu Creanga, Sadoveanu, Arghezi, Pavel Dan... Si mai care? De vazut!
Cand si-a dat drumul, la peste saizeci de ani, "dupa noaptea lunga de iarna, pe cand ninsoarea batea in geamuri", la conacul lui Alecsandri din Mircesti, si cei doi prieteni hotarau sa-si scrie unul altuia "cele ce ne-am povestit in asta seara", Ghica lasase in urma si o incercare de tinerete, un roman, Istoria lui Alecu Soricescu. Atrag atentia asupra unor scurte fragmente, si fara comentarii de prisos.
"Inteleaga rumanii ca un negustor care mareste prin creditul sau relatiile tarii noastre cu celelalte neamuri, un arendas care exploateaza bine pamantul, care face bucate multe, care imbunatateaza felul semintei si aduce capitalurile streine in tara, este mult mai folositor decat un boier mare nevrednic, cum avem o multime". Si asta o scrie nu un ciocoi suparat sau vreun pravalias ajuns bacan cu stare. Dimpotriva, o scrie un boier adevarat. Fireste, dintre cei putini.
Junele Alecu este convocat la "cabinetul d-lui Giurgioiu". Acela vrea sa faca o gazeta. Are nevoie de oameni tineri talentati. Se pune la cale programul jurnalului, titlul etc... In cele din urma, "veniram sa vorbim si de cenzura: era un obstacol, fiindca nu se putea vorbi nici de stapanire, nici de religie, nici de politica, nici de filosofie, nici de literatura, nici de oameni in slujba, nici de puterile straine, nici de tarafu (tagma, n.m.) boierilor, nici de negustori, nici de tarani, nici de tigani, nici de teatru, nici de macar cine are vreo relatie sau vreo cunostinta in vreuna din aceste tagme (...) Inca si prin ce nu se atingea de nimeni trebuia sa arati scrierile la vreo doi sau trei cenzori." Gazeta falimenteaza dupa primul numar. Pe banii naivilor abonati, gazetarii huzuresc trei saptamani. Dupa care, saraci lipiti, se imprastie care-ncotro.
Jocul de carti il salveaza pe Soricescu. Iute de mana si nu lipsit de noroc, Alecutu isi face repede un nume. I se umple punga si este cautat de ginere, "multime de parinti imi propunea fetele lor."
Mai departe: "In casa boierului sa aduna toata nobilimea si multime de persoane care putea sluji cauzei boieresti si da parale in carti. Se facuse un fel de fratie intre boieri si ceilalti craidoni, incat nu mai cunosteai de era boier or ce. Am cunoscut intr-acea casa trei frati, tigani iertati ai unui boier de la Buzau, care ajunsese si ei in slujbe si boieri. Am aflat pe urma ca acesti trei frati au fost cei mai mari vrajmasi ai principiului dezrobirii robilor (...) Toti madularii adunarii forma intre dansii ca o familie, sa socotea datori a se sprijini unii cu altii. Acea fratie era tare puternica, caci, deosebit de cei mai mari stalpi ai tarii, se gasea acolo oameni din toate treptele sociale..."
Asa ca "nu trecuse un an si eram proprietar al Mamaligenilor si intrigam a ma face ispravnic in judetul meu. Am izbutit si mi-am imbunatatit mosia de am facut-o ca o gradina. Moara dupa Dambovita am facut-o cu piatra cumparata de stapanire si carata pentru turnu chindiii si pentru Baneasa. Zagaz mi l-am facut totodata cu cel de la Buftea; s-a facut si subcarmuitoru meu unul tot asemenea. Abuzul este ca bulgarele de zapada care sa mareste rostogolindu-sa. Ca sa-si faca un ministru un interes de o suta de galbeni, trebuie sa se faca in tara un abuz de zece mii de galbeni, pentru ca cu acel prilej fura directoru, sefu sectiii, ocarmuitoru, si astfel, din bute in bute, pana la dorobant si la parcalab."
Si asa mai departe.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
