Aproape sigur nu greşim şi nu exagerăm dacă socotim cea mai recentă producţie a Editurii Tritonic şi a profesorului braşovean Gheorghe Onuţ*) o „Biblie” a cercetării sociologice. Au apărut deocamdată trei volume, pe care le prezentăm în acest număr al „Ziarului de duminică”, ca pe un eveniment editorial, toate volumele însumând peste 1.100 de pagini – „Cercetarea sociologică. Vol. 1 – Metoda ştiinţifică în sociologie. Vol. 2.1 – Metodologia cercetărilor sociologice descriptive. Bazele cercetării sociologice descriptive, metoda observaţiei. Vol. 2.2 –Metodologia cercetărilor sociologice descriptive. Metoda anchetei, metoda analizei de conţinut”. Autorul anunţă pentru acest an, 2015, continuarea, anume „Metodologia cercetărilor sociologice explicative şi predictive”. În spatele acestor impunătoare volume se află o muncă impresionantă, o cercetare încăpăţânată, un travaliu făcut cu acribie ani la rând – cartea aceasta de căpătâi a fost gândită vreme de douăzeci de ani şi aşternută pe hârtie, zi de zi, vreme de cinci ani. Rezultatul este, după ştiinţa noastră, primul produs de acest fel la noi (poate şi din lume?), extrem de util în egală măsură studenţilor în sociologie, cât şi profesorilor. Practic ni se pune la dispoziţie un fel de „manual de utilizare a sociologilor” – profesioniştii care furnizează aceste informaţii.
Dar pentru a lămuri mai bine în ce constă noutatea demersului, o să preluăm chiar din spusele profesorului Onuţ pe copertele fiecărui volum:
Metoda ştiinţifică
Inventată ca tehnologie a cunoaşterii de succes în şi pentru ştiinţele naturii, metoda ştiinţifică se potriveşte pe sociologie şi, în general, pe ştiinţele social-umane cam cum zicea Iosif Visarionovici Stalin că se potriveşte socialismul pe Polonia. Ca şeaua pe vacă. Şi n-ar fi deloc exclus ca sociologia să-i facă metodei ştiinţifice cam ce i-a făcut Polonia socialismului.
Până atunci, eu trag nădejde că şi pentru atunci, în favoarea abordării distincte, prealabile şi cu scop configurator a „metodei ştiinţifice în sociologie”, susţin că realizarea cercetărilor în tehnologia metoda ştiinţifică:
– pe de o parte, este inevitabilă pentru domeniul social-uman. Şi anume exact până când lumea noastră va decide că nu numai metoda ştiinţifică este obsolescentă în raport cu post-modernitatea, ci şi profesionalismul, pilonul ei pereche în configurarea şi reproducerea modernităţii. Cu alte cuvinte, refuz să înţeleg de ce absolvenţii de sociologie, ca de altfel şi de alte „social-umane”, să fie, cu toţii şi cu toatele, mari intelectuali post-moderni, deci „calitativişti”, dar să-şi câştige pâinea cea de toate zilele în joburi şi cariere de la periferia pieţei muncii şi prestaţiilor profesionale;
– pe de cealaltă parte, implică problematizări mai profunde şi mai sofisticate decât ideea de şurubăreli îndemânatice pe care o poate sugera, ca trimitere tradiţională la metoda ştiinţifică, expresia „metode şi tehnici de cercetare sociologică”. Prestaţiile de sociolog – atât cele profesionale, cât şi cele de intelectual public – implică gestiune reflexivă multietajată, o autoreflexivitate care poate include ideaţia post-modernităţilor şi „calitativismelor”, dar nicidecum nu se reduce la ea.
Bazele cercetării sociologice descriptive
Metoda observaţiei
Din raţiuni editoriale, am decupat „Metodologia cercetărilor sociologice descriptive” în două volume: primul cuprinde bazele cercetării descriptive şi metoda observaţiei, cel de-al doilea metoda anchetei, respectiv metoda analizei de conţinut.
„Bazele cercetării sociologice descriptive” înseamnă competenţa în baza căreia toată lumea va trebui să afle şi să ştie asta, sociologii pot măsura orice se referă la oameni şi la ale oamenilor. Spre deosebire de ceilalţi „social-umani”, sociologii utilizează foarte rar instrumente de măsurare prefabricate, regula fiind la noi platforma şi instrumentul aferent de măsurare elaborate pentru fiecare variabilă în parte.
E vorba aici despre deciziile metodologice, despre validitate şi fidelitate, deci despre cele mai negre dintre coşmarele studenţilor la sociologie, din toate timpurile şi de pretutindeni, în frunte cu faimoasa operaţionalizare a conceptelor. Pe care, în cele vreo patrujdemii de ani de la propria mea studenţie, am pretenţia că le-am făcut în sfârşit clare, inclusiv sub aspect procedural.
Nu sunt însă la fel de sigur că încadrarea teoretică, integrarea teoretică, reducţia de la definiţia operaţională de principiu la definiţia operaţională efectivă şi celelalte invenţii de care m-am folosit întrunesc acceptul sociologilor practicieni, întotdeauna presaţi de timpul foarte limitat în care trebuie să-şi facă cercetările. Alegerea este a ta şi poate fi enunţată foarte simplu, de pildă aşa: validitate şi fidelitate este atunci când dormi bine în nopţile de după ce, în baza măsurărilor, adică a cercetării tale descriptive, clientul tău a concediat-o pe salariata lui Claudia, 49 de ani, mamă singură cu un băiat şi o fată amândoi studenţi.
Încep cu metoda observaţiei dintr-un calcul foarte ambiţios: vreau să instalez automatismul de a ne face decizia metodologică de prim nivel începând de fiecare dată cu metoda observaţiei. Şi să alegem ancheta sau analiza de conţinut numai după ce şi dacă am ajuns la concluzia că observaţia nu se potriveşte cu cercetarea pe care o avem de făcut.
Metoda anchetei
Metoda analizei de conţinut
Spre deosebire de ştiinţele naturii, sociologia şi celelalte ştiinţe social-umane au, alături de observaţie, două metode în plus, respectiv ancheta şi analiza de conţinut. Acest lucru este posibil deoarece „obiectul” sociologiei şi al celorlalte ştiinţe social-umane vorbeşte, respectiv produce artefacte.
Preocuparea mea centrală a fost şi aici consistenţa terminologică şi acurateţea procedurală. Pentru aceasta am fost nevoit şi aici să operez o sumă de reproblematizări şi simplificări, nu întotdeauna foarte respectuoase cu tradiţia şi corifeii.
Problema cu adevărat importantă este însă alta, şi anume că „faptele de observaţie” pe care le obţinem prin cercetările noastre descriptive sunt cu totul şi cu totul stranii în ordinea metodei ştiinţifice. Ca regulă generală, ne vom autosupraveghea în baza celei mai evoluate dintre competenţele ontologice, epistemologice şi etice pe care o putem mobiliza. Ca reper intuitiv putem lua faimosul dictum al lui Pierre Bourdieu: la malédiction de la sociologie est d'avoir affaire à un objet qui parle.
Uitându-mă la mâine-poimâine jumătatea de secol de când comunitatea noastră profesional-ştiinţifică trece falnic, fără păs, peste „blestemul Bourdieu”, recunosc că nu mă cutreieră cine-ştie-ce optimism în privinţa adeziunilor practice la neliniştea intelectivă pe care o recomand, în general faţă de metodologia noastră de cercetare, şi în special faţă de anchetă. Însă, în afară de a zice după Ezechil dixit et salvam animam meam, îmi menţin fără echivoc opţiunea pentru ea: chiar dacă nu vom ajunge să ne facem mai frecvent măsurările în metoda observaţiei sau a analizei de conţinut, cel puţin vom ajunge la o conştiinţă mai clară asupra riscurilor de validitate şi de fidelitate, necesarmente mai atent de gestionat în metoda anchetei.
*) Gheorghe Onuţ – Cercetarea sociologică. Vol. 1 – Metoda ştiinţifică în sociologie. Vol. 2.1 – Metodologia cercetărilor sociologice descriptive. Bazele cercetării sociologice descriptive. Metoda observaţiei. Vol. 2.2 – Metodologia cercetărilor sociologice descriptive. Metoda anchetei, metoda analizei de conţinut. Editura Tritonic
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
