Ziarul de Duminică

Biblidiotecă pentru ursoaice/ de Felix Nicolau

Biblidiotecă pentru ursoaice/ de Felix Nicolau

Autor: Felix Nicolau

05.12.2014, 00:15 82

Sunt riduri de expresie sau de oboseală, ori de viciu, de dezhidratare etc. ridurile arată adevărata faţă a individului – faţa interioară. Cum spunea Cioran: după vârsta de 50 de ani, fiecare e responsabil de chipul pe care îl are.

Chirurgia estetică practicată de Mihail Vakulovski în volumul Riduri (Casa de Pariuri Literare) se bazează pe un sistem cu laser de precizie şi ironic. Dumitru Crudu găseşte că lafaculté maîtresse a acestei poezii este energia angajată: „o poezie a înfruntării/confruntării, o poezie a disputei, o poezie a luptei şi în niciun caz a sleirii, deznădejdii, epuizării şi resemnării”. Pe de o parte aşa este, dar mai există o parte în care ironia, ca mereu, ascunde dezamăgiri.

În general, poetica mihailvakulovskiană implică abordări minimaliste mixate cu trimiteri culturale subiacente, nu etalate. Iată poemul prim, Riduri, în care handbalistele se confruntă cu heracliteanul panta rhei: „timpul trece în favoarea noastră/ţipă/la sportive/antrenorul echipei naţionale de handbal feminin/da’ fetele ştiu/ah/cât de convinse sînt fetele/că/timpul trece împotriva lor/dar antrenorul ştie că nu poţi intra de două ori în acelaşi râu/şi nu vrea să iasă din apă/cere time out şi ţipă la elevele sale:/Timpul trece în favoarea noastră!/Timpul trece în favoarea noastră!///timpul te trece de pe malul pe care scrie „viaţă”/pe celălalt mal/despre care ştim că/acolo sînt cei care nu mai există şi cam atât”.

Înţelesurile sunt întotdeauna pe dos şi mulţumirea sau chiar feeria devin mărci ale anormalităţii: „în fiecare dimineaţă/trece/în drum spre serviciu/pe strada Muncii//în fiecare seară/geamurile de la spitalul judeţean/sînt luminate//toate-toate” (zile şi nopţi).

 

Minipoveşti resemnate?

Ridurile provin din înregistrarea anomaliilor de tot felul. În mare parte, concluzia este că specia umană este una ratată din cauza ignoranţei şi delăsării: „văd tinerei cu Che Guevara pe piept/tatuaţi cu Che Guevara/lideri politici cu Che Guevara pe tricouri/oligarhi cu Che Guevara pe portofel/cîntăreţi cu Che Guevara/poeţi cu Che Guevara/[...]/ Che Guevara care omora copii//decît Che mai bine Lenin/decît Hitler mai bine Lenin/decît Stalin mai bine Lenin mai bine Jim Morrison/decît Jim mai bine Jerry/decît Jerry mai bine Henry Miller” (mai bine tu). Nu ştiu dacă neapărat mai bine Lenin decât Hitler, dar mesajul anti-idolatrie este binevenit. Totul este să valorificăm oamenii simpli, adică eliberaţi de pofte de mărire, dominaţie şi de vedetisme.

Mihail Vakulovski nu agreează încifrările moderniste în poezie, nici aluziile culturale modificate genetic. Pentru el este important să transmită un mesaj cu impact asupra ţintei, iar ţinta trebuie să fie una pe care să şi-o poată permite nu doar elitiştii. Chiar şi o poezie mai puţin narativă cum e cea care deschide ciclul Car/mine conţine o minipoveste cu sfârşit derizoriu: „trupul tău adie a benzină de cea mai înaltă calitate/în loc de cercei ai două bujii fermecate/iar la gît un lanţ de la motor/în gentuţă – chei de toate mărimile şi/şurubelniţă simplă şi una franţuzească/sîmbăta ai întîlnire cu bătrînul mecanic/iar duminica îţi pregăteşti maşina/şi ne simţim minunat unul lîngă altul/toată săptămîna”.

Nimic nu scapă ochiului certàreţ al scriitorului, care este capabil să scoată poezie până şi din întrebările grosolane şi neesenţiale ale moderatorilor TV: „Aţi fost un gagicar? Îl întreabă Dinescu pe/Gică Petrescu”.

Inteligenţa şi energia nu elimină în niciun fel sentimentul, care cotropeşte unele texte până la sentimentalism. Acestea sunt texte cu caracter familial şi de istorie personală care se integrează perfect în saga omului contemporan de pretutindeni.

 

Depoetizări inteligente

Eu am fost cucerit de pasajele demitizatoare ce întrebuinţează ironia: „dacă ar fi răsărit în România/ahuehuete demult ar fi fost istorie/iar inelele lui/neapărat ar fi adunat/o icoană care şi acum ar fi lăcrimat” (ahuehuete). Aici se întâmplă diferenţa de contingentul poetic care scrie încifrat sau/şi psihedelic. Trăirile personale din Riduri sunt extrapolate la nivel de specie. Poetul chiar vrea să comunice, nu să defuleze coşmaruri sau obsesii. Iar când nu slăbeşte chingile inteligenţei, textele rezultate sunt excelente. Fără a recurge la subtilităţile anti-climactice ale lui Constantin Acosmei, Mihail Vakulovski găseşte mai mult sens, totuşi, în lume decât poetul ieşean. În plus, el nu dispune de un sistem de răcire a reacţiei atât de performant încât să nu ia nicio atitudine. El nu e un sceptic care îşi suspendă judecăţile. Acedia şi evazionismul nu sunt poale-n brâu pe lista lui de delicateţuri. De aceea, un cartier braşovean este depoetizat diacronic, sincronic şi simbolic: „cartier săpat de puşcăriaşii tiranului care ţi-a inaugurat parcul central/între picioarele Carpaţilor Orientali şi Carpaţilor Meridionali cartier/braşovean/în care cîinii tăi sînt urşii care coboară seară de seară la tomberoanele tale/de s-au plictisit de ei şi copiii tăi care vă dau şuturi în cur seară de seară/şut/gol este pîntecele tău trupul tău este gol gol este creierul tău visele ta/le sînt tare departe de ţîţele tale pline de suc de soc din pădurile tale din/munţii tăi care se uită la tine de sus şi le e silă de ce le-a fost dat să poarte/între picioare” (Răcădău Răcădău). O fandare distanţă de poemul eminescian Demonism.

Tranzitivitatea descrisă de Gheorghe Crăciun este, aşadar, continuu scurtcircuitată de viziuni şi deformări. Şi apoi, nu trebuie uitat că poetul este şi prozator, iar cel mai recent roman al lui, Biblidioteca, este borgesian ca intenţie şi coroziv la adresa sistemului. Este ceea ce caracterizează primum movens al artei scriitorului, anume critica defecţiunilor diverselor sisteme, plus sofisticarea protagonistului. Respectiv un efort de construcţie completă a umanului care vine – de la sine înţeles – în contradicţie cu disfuncţionalităţile sociale. Eroinul, de exemplu, în romanul mai sus-amintit, se angajează la biblioteca din Braşov din pasiune, cum ar fi şi normal, dar acolo dă peste indivizi oploşiţi şi frustraţi că nu şi-au găsit alt „job” mai profitabil. De aici şi schema generală a romanelor lui M. Vakulovski: un erou adevărat, noconformist şi indezirabil, contrapus unui set de antieroi. Cum spune şi o altă car/mine: „Citeşti pînă te recunoşti/citeşti pînă dai de personajul principal”.

 

A se interzice comerţul cu turnuri de fildeş

În poezie se regăseşte aceeaşi suprapunere a poeticului cu banalul, cu menţiunea că poeticul nu mai este atât de afectat ca la optzecişti şi nici banalul nu mai este atât de insuportabil. Cele două zone convieţuiesc, de voie de nevoie: „ne întorceam de la urşii din Răcădău/era atât de întuneric călcam melcii/unul după altul/şi cu stîngul şi imediat şi cu dreptul/melcii plesneau în creier în gură în urechi/ne-a trecut calea un arici/de ce l-ai alungat/zici/trebuia să-l laşi să-l privim/pînă ne săturam/zici//iar a doua zi/ne-am dus să lăsăm nişte ceasuri & bijuterii/la un magazin din «Orizont 3000»” (car/mine). Miracolul devine aproape imposibil, iar când totuşi survine, consecinţele sunt nefaste, ca în După melci al lui Ion Barbu. Doar că acum nu mai este răbdare pentru montaje tragice, căci presiunea traiului zilnic a devenit insuportabilă. De asta şi scriam la început că mesajul acestei poezii nu este doar energetic, ci şi melancolic-disperat la modul ascuns, adică exprimat sec, brutal.

Dar poate că din inadaptabilitatea creatorului într-o lume robotizată şi contabilizată rezultă poezia modernă, vânjoasă. Cel care trebuie să lupte cu sistemul zi de zi nu este în situaţia de a se lăfăi în turnul de fildeş şi nu se pierde în psihodrame exprimate alambicat. Om al timpului său, Mihail Vakulovski poetizează excelent nepoeticul: „PR-izda blondă a ocupat locul meu/de la geam/şi face intens/flotări pe mess (firma). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO