Spectacolul radiofonic realizat de Ilinca Stihi, Maldoror- biografia sentimentală a unui criminal în serie, a fostrecent distins cu Premiul II, Prix Marulic, alprestigiosului Festival Internaţional de Dramaturgie Radiofonică şiDramă Documentară de la Hvar, Croaţia.Distincţiaeste un semnde recunoaştere pentru un produs românesc într-un domeniu care lanoi are o valoroasă tradiţie încă din vremurile timpurii aleradiodifuziunii mondiale.
Succesul cu Maldoror - biografia... este cu atâtmai semnificativ dacă notăm contextul: competiţia, pe temareconsiderarea clasicilor, a avut loc între aproximativ 70 deproducţii din 22 de ţări; Premiul I a revenit Suediei, cu odramatizare după Crimă şi pedeapsă, iar BBC acâştigat Premiul III, cu Jurnalul unui opioman.
Scenariul semnat de Ilinca Stihi, care este şi regizoareaspectacolului, are ca punct de pornire Les Chant deMaldoror, capodopera şi acum prea puţin cunoscutului Contede Lautréamont (1846-1870), această adevărată Biblie pentrusuprarealişti, care de altfel l-au şi (re)descoperit pe autor.Spectacolul radiofonic de care vorbim reprezintă prima parte,Infernul, dintr-un triptic ce urmează să cuprindă în continuarePurgatoriul şi Paradisul artificial - după Rimbaud, Unesaison en enfer şi, respectiv, Gérard de Nerval,Aurélia. Tânăra regizoare şi scenaristă ne-a obişnuitcu iniţiative dramaturgice de miză înaltă, rare în creaţia actuală.Nu este prima dată când ea se raportează la un tablou culturalperen, punând întrebările cele mai grave şi fără de răspuns: cums-a întâmplat, printre altele, şi în spectacolul ei radiofonicdedicat lui B. Fundoianu.
De data aceasta Ilinca Stihi se apropie de zona "decadenţei"(antinaivă, programatic artificială) din cultura franceză a sec.XIX, un orizont care a avut importanţa sa în estetica ulterioară, amarilor dislocări din arta universală. Tânăra autoare apelează laacest orizont astăzi, când limita dintre autentic şi artificial,dintre artă şi viaţă, dintre real şi virtual devine tot mai fluidă.Când imersia în virtual pune iar şi iar în chestiune identitateaumană, când, iată, se vorbeşte chiar de post-uman şi post-umanism -şarada primită de secolul 21 spre dezlegare...
În viziunea Ilincăi Stihi, Maldoror lucifericul, damnatul,umanul-consubstanţial-divinului (acela care face şi desface viaţa)intră în dialog cu Tânărul, personaj citadin al zilelor noastre -tânărul-de-lângă-noi, proiecţia propriului eu. Un halou metafizic,de iluminare, de revelare a misterului profund al vieţii şi morţii,al clipei ambigue şi pasagere învăluie lumea altfel derizorie şiprevizibilă, aducătoare de spleen şi de estetism, de hedonism gol.Oglinzi paralele reflectă clasicul mal dusiècle în noul mal du siècle, al timpului nostru.Scriptul păstrează magia cuvintelor lui Lautréamont, magie ce seprelungeşte în materia originală a dialogului creat de autoare.
Acest produs nu este un story ilustrat, ci utilizează plenar şicreator materia specifică teatrului radiofonic.Maldoror re-creat de Ilinca Stihi este un eşantion derafinat profesionalism, mijloacele radiofonice sunt mânuite cuvirtuozitate. Autoarea sculptează în cuvinte ca sunet şi în sunetdincolo de cuvinte, acordând un statut egal discursului şiambianţei sonore în economia întregului. Lautréamont însuşi, să nuuităm, îşi compunea incantaţia de proză lirică acompaniindu-se cufrenezie la pian, ca să modeleze fluxul ritmic şi sonor al rostiriisale. Este vorba de la început de o scriere care, programatic, nuse adresa paginii (moarte), ci era menită să aibă un impactputernic, să «manipuleze» şi chiar să violenteze cititorul, doar peacela capabil de a «savura acest fruct amar». Auzim aici sunetul«natural», cu extraordinara sa forţă expresivă şi transferul însintetic, auzim muzici propriu-zise (clasice ori de divertisment alzilei), cuvintele sunt rostite - niciodată exterior-retoric - pe oamplă scală coloristică şi de expresie, emoţie, intensitate, apoitrecute prin variate site şi ecouri de prelucrare, de repetiţiimodulate minuţios, în simetrii imperfecte. Textura sonoră semanifestă în toată complexitatea, când lină, când acută, mătăsoasăori rugoasă, tandră ori disperată. Sunetul urmăreşte să planteze înascultător senzaţia diversităţii materiei. Se evocă vâscozitateaneliniştitoare, mirosuri, suprafeţe aseptice, nichelate - sunetulcapătă o enormă forţă de transfer în vizual, se evocă şi seurmăreşte convergenţa simţurilor noastre, pornind din auditiv,simţul nostru cel mai apropiat de metafizic. Canavaua sonoră mergeuneori până la pragul audibilului (al subconştientului, al miezuluipulsatil al lumii) - sunt nuanţe care în parte se pot detecta doarcu o bună aparatură de recepţie. Datorită unei foarte bunesonorizări, audiţia din mai, în spaţiul pentru lecturi publice alTeatrului Act, a pus în valoare aceste calităţi.
Percepem, în piesa radiofonică a Ilincăi Stihi, sunetul vast allumii, oraşul ca personaj viu şi artificial totodată, imprevizibil,agresând pe Tânăr până la exasperare, la torpoare, ladeclanşarea unei imaginaţii macabre. Mai precis ludic-macabre. Estecheia în care, captiv şi lucid, spiritul tânăr se exprimă cunaturaleţe, caricaturizând mecanismul de absurdă cruzime ce ne edat. Este şi spiritul lui Lautréamont, care, născut la vreme derăzboi, murea la abia 24 de ani, în timpul unui alt război. Tânărulcare joacă cinismul, pentru a nu se prăbuşi în teroarea revelaţieineiertătoare a condiţiei umane. Ilinca Stihi repetă de-a lungulpiesei sonoritatea convenţională a râsului «scelerat», cu efectludic, de umor negru - umorul care ne defineşte, cum se ştie,epoca. Tânărul de azi, plasat în siajul lui Maldoror, esteinsomniacul hiperlucid, dezabuzat, fiu al societăţii de consum,prins în ambianţa artificială în care ziua nu se poate distinge denoapte şi Fata de la Paişpe este un afiş mare cât un bloc: o nouăGéante, însă nu aceea fabuloasă şi tandră din Baudelaire, ciopresivă, ne-vie, bolnăvicios excitantă pentru simţurile tociteprin suprasolicitare. Este nevoie de senzaţii tari, pentru casimţurile amorţite de semnalele confuze, stridente ale cotidianuluisă le mai poată recepţiona.
Interregnul din incantaţia lui Maldoror se regăseşte în piesaradiofonică a Ilincăi Stihi, cu sclipirea de cruzime - esteticfascinantă - care traversează lumea animală, umană şi divinătotodată. Obsesia hranei (existenţială şi estetizantă) ocupă un loccentral: canibalismul insatiabil al divinităţii, adică al omului,al întregii lumi vii. Schimbul între organic şi anorganic, mecanicauciderii prăzii, pentru a susţine viaţa. Între multiplele straturisimbolice şi semnificative ale acestei materii, simţim tensiuneafiinţei tinere în încercarea de a se sustrage mecanismului, de a-irăspunde. Maldoror cel de demult şi Tânărul de azi apar capersonaje ale unei epoci târzii şi fără iluzie. Dar nimic nu estedefinitiv clasabil. Ceea ce face această materie interesantă estetocmai multidimensonalitatea ei, lipsa de linearitate:discontinuitate tradusă în forma însăşi a acestei pieseiradiofonice. În absenţa unui fir narativ, spectacolul seconstruieşte pe principii ale repetiţiei şi contrastelor. Sepăstrează un permanent écart, oincompletitudine, un paradox fertil. Misterul îngemănăriicontrariilor, ciclicitatea fără ieşire, ca într-o transă atroce -şi totuşi vitalitatea, speranţa de subtext. Cruzimea asupra altuiavine din nedreptatea suferită şi pare, într-un segment dat, un actde ireductibilă imoralitate. Însă acesta duce la implicita reacţiemorală de suferinţă, suferinţa de a fi provocat/perpetuatsuferinţă. Avem a face, în viziunea lui Lautréamont, cu o memorieculturală profundă, intergratoare, memorie racordată aici lapropria noastră contemporaneitate. Blasfemia şi umorul macabru,ambiguitatea totală a «plăcerilor cruzimii» se desenează pe fondulesenţial al suferinţei umane.
Având în vedere performanţa acestui spectacol radiofonic, voimenţiona o serie de nume din echipa care l-a realizat: actoriiZoltan-Octavian Butuc, Alex Vasilache, Manuela Ciucur, GabrielSpahiu, Mădălina Anea şi Mihai Moş; regia muzicală, MădălinCristescu.
"Maldoror - biografia...",precizează înnumele departamentului de teatru radiofonic Crenguţa Manea(coordonatoarea proiectului), "face subiectul unei campanii depromovare care constă în audiţii organizate în cafenele şi spaţiiculturale neconvenţionale, din Bucureşti şi din ţară, cu scopul dea apropia ascultătorii de un alt mod de manifestare asensibilităţii, exprimată prin forme artistice contemporane şi înspectacolul radiofonic."
Să ne bucurăm de iniţiativele multiple, datorate de câţiva aniîncoace lui Attila Vizauer şi altor membri ai departamentului, nunumai în demersul lor de rafinare a mijloacelor creaţieiradiofonice, dar şi în încercarea lor de a recâştiga un publictânăr, de fapt un public de toate vârstele, de a recâştiga - înfaţa risipei, stridenţei şi derizoriului cotidian - acest teren deun extraordinar potenţial cultural.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
