Repere biografice. Prenumele-poreclă de "Kemal" a fost primit de la profesorul său de matematică de viitorul preşedinte reprezintă "perfecţiune" sau "maturitate", iar numele de Ataturk, adoptat in 1935 conform legii de europenizare a numelor, înseamnă "tatăl turcilor". Încă de la vârsta de 12 ani Ataturk a urmat o carieră militară completă, în Imperiul Otoman ofiţerii fiind cei care primeau cea mai bună educaţie şi se bucurau de cel mai mare respect (Şahinler, 1998, p. 50). Imediat după terminarea Colegiului de război din Constantinopole în 1905, căpitanul Kemal a iniţiat organizaţia secretă "Patrie şi libertate" care avea drept obiectiv o schimbare radicală a societăţii turce (Şahinler, 1998, Mustafa Kemal Ataturk, Originea, influenţa şi actualitatea kemalismului, editura Semne, p. 22), dar a fost descoperit şi arestat de poliţia Sultanului. Căpitanul Kemal a fost implicat şi în lovitura de stat militară din 1908 a "Tinerilor Turci" conduşi de Enver Paşa (1881-1922), grupaţi în societatea reformatoare "Uniune şi Progres" (Dumitrescu, 2009, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Editura didactică şi pedagogică, p. 466).
Ataturk a fost numit "salvatorul Istambulului" în 1915 după ce a condus cu succes operaţiunile de respingere a debarcării corpului expediţionar franco-britanic în Dardanele. Fiind trimis în Caucaz, Mustafa Kemal Paşa a ştiut să profite de Revoluţia Bolşevică din 1917 pentru a recupera o parte din teritoriile otomane de la Imperiul rus, dar prăbuşirea militară şi politică a Puterilor Centrale în 1918 au adus la dispariţia Imperiului Otoman şi impunerea de către aliaţi a unor condiţii de ocupaţie foarte grele prin Tratatul de la Sevres din 10 august 1920. Încă din 1919, din poziţia de guvernator al Anatoliei, Mustafa Kemal Paşa a organizat o Mişcare de rezistenţă şi eliberare naţională, care reprezenta o alternativă politică naţionalistă la puterea sultanatului ce funcţiona încă la Istanbul.
Reuşind pentru prima dată în istoria Imperiului Otoman o mobilizare generală la război a populaţiei turce (bărbaţi, femei, copii), Mustafa Kemal Paşa a reuşit să obţină în Anatolia, în bătălia de la Sakarya din 23 august 1921, o importantă victorie militară împotriva trupelor de ocupaţie greceşti şi aliate (Şahinler, 1998, p. 120). Victoria de la Sakarya i-a adus lui Ataturk titlul de Gazi ("Gloriosul") şi gradul de mareşal, dar a deschis calea Tratatului de pace de la Lausanne din 1923, prin care au fost revizuite în favoarea Turciei asprele prevederi de la Sevres din 1920. Kemaliştii şi-au permis astfel să desfiinţeze printr-o lege a Marii Adunări Naţionale a Turciei din 1 noiembrie 1922 Sultanatul (şi abia apoi, în 1924, Califatul), astfel încât la 29 octombrie 1923 a putut fi proclamată Republica Turcia, iar Mustafa Kemal a fost votat în unanimitate preşedinte de către Marea Adunare Naţională.
Având concentrate în mâna sa toate pârghiile puterii în Turcia, Ataturk a putut trece la reforme radicale de modernizare şi europenizare a statului şi societăţii, începând cu reforma în educaţie (l-a angajat pe sociologul american John Dewey, 1859-1952, consilier) şi vestimentaţie (interzicerea fesului şi altor veşminte religioase), reforma juridică (codul religios islamic a fost înlocuit cu unul civil de inspiraţie elveţiană în 1926), a decretat separarea instituţiilor statului de cele religioase, a înlocuit alfabetul arab cu cel latin, a turcizat numele,a stimulat contruirea de drumuri, străzi şi poduri.
Pe plan extern, Ataturk a încercat să reconcilieze cu Grecia, şi cu URSS (care-l ajutase cu arme şi bani în lupta sa din Anatolia în 1919), dar şi să contribuie la stabilirea unei păci în Balcani şi Orient, evitând tentaţiile totalitariste. Cu toate acestea, Ataturk a dus o politică dură împotriva kurzilor şi a altor minorităţi sau forme de opoziţie politică. "Capricios, rebel, şi ursuz uneori, mai întotdeauna distant şi în permanenţă serios", Ataturk a murit la doar 58 de ani răpus de un cancer la ficat datorită consumului excesiv de alcool cauzat de eşecul în viaţa sa de familie (Dumitrescu, 2009, pp. 466-467).
Contribuţii. Fondatorul Republicii Turcia, preşedintele Mustafa Kemal Ataturk nu a dorit să schimbe mentalitatea şi comportamentul turcilor printr-o propagandă de genul celei practicate de Lenin, Mussolini, Hitler sau Stalin exact în aceeaşi perioadă, tot aşa cum nu a adoptat nici soluţia politică totalitară a acestora, deşi a avut puteri şi reacţii dictatoriale. Propaganda lui Ataturk a pornit de la imensa autoritate şi încredere de care s-a bucurat ca erou al Războiului de independenţă înconjurat de ofiţerii kemalişti şi a continuat prin măsuri legislative radicale, explicate oamenilor prin discursurile sale pentru a fi apoi impuse cu severitate şi rigoare militară.
Pentru prima dată, în 1919, în timpul revoltei sale din Anatolia, Mustafa Kemal Paşa a indus turcilor ideea de conştiinţă naţională (Şahinler, 1998, p. 72), deşi în acea vreme supuşii Imperiului Otoman nu înţelegeau precis noţiunea de patrie, care însuma naţiunea şi ţara (Şahinler, 1998, p. 45). În acest fel, el al reuşit unirea şi mobilizarea întregii populaţii la luptă împotriva armatelor greceşti şi occidentale, a refăcut forţele armate şi a coagulat mişcarea de opoziţie politică. În 1925-1926, pe lângă obişnuita cenzură a presei coroborată cu arestarea jurnaliştilor critici la adresa sa, Ataturk nu a ezitat să recurgă la aşa numitele "Tribunale ale independenţei" (un fel de tribunal excepţionale aflate la discreţia sa) şi la "Legea Liniştii Publice" pentru a reprima şi intimida opoziţia (Şahinler, 1998, p. 161).
Ataturk a creat chiar şi un simbol menit să reprezinte deosebirile dintre vechiul Imperiu Otoman şi noua republică laică, reprezentat prin şase săgeţi: acestea simbolizau cele şase principii reformatoare ale politicii kemaliste, respectiv poporanismul (o soluţie de egalitate socială, deosebită însă de comunism), laicism (desfiinţarea prin lege a Califatului în 1924 şi separarea religiei de stat), naţionalism, etatism (statul controla prin investiţii în unele domenii, altele erau la libera iniţiativă), republicanism şi revoluţionarism (Şahinler, 1998, p. 85). Kemal Ataturk a reuşit, adesea prin metode dictatoriale, să producă o "ruptură culturală" (Nicholas Cull, 2003, Propaganda and Mass Persuation. A Historical Encyclopedia, Sutton Publishing, p. 282) radicală între trecutul imperial otoman şi prezentul turc prin reformele sale ce au afectat nemijlocit viaţa de zi cu zi a turcilor. Astfel, în 1925 Ataturk a desfiinţat prin "Legea pălăriei" portul fesului şi a veşmintelor religioase şi apoi a schimbat caledarul musulman cu cel gregorian. Tot el a înlocuit codul religios Islamic, cu unul civil de inspiraţie elveţiană în 1926 prin care a interzis poligamia, a reformat învăţământul devenit (tot în 1926) obligatoriu şi gratuit, a dispus traducerea Coranului în limba turcă şi a înlocuit alfabetul arab cu cel latin (prin acesta fiind diminuată influenţa limbii arabe şi culturii islamice, precum şi a religiei asupra politicii turce), a introdus obligativitatea numelor de familie în 1934 (aşa a ajuns Mustafa Kemal să poarte numele de Ataturk).
Mustafa Kemal Atatürk a fost şi este comemorat pe tot cuprinsul Turciei nu numai prin memoriale, statui, busturi, tablouri, afişe, cărţi, dar şi prin numele său legat de locuri extrem de vizibile pentru public precum aeroportul internaţional din Istanbul, podul peste Cornul de Aur, stadionul etc: portretul său este practic omniprezent în Turcia începând de la bancnote până la manualele şcolare, iar în fiecare an, pe 10 noiembrie, orele 09.05 - momentul în care a murit în 1938 - se păstrează un minut de reculegere naţională.
Evaluări. "Prin amploarea sa extraordinară, kemalismul reprezintă una din cele mai cruciale revoluţii din istoria secolului al XX-lea. Ea nu a afectat numai Turcia, ci într-un fel sau altul, a avut ecou în majoritatea statelor musulmane învecinate sau apropiate, din Iran până în Siria, din Maroc şi până în Egipt. Profilat politic într-un moment de mare criză al statului otoman, Mustafa Kemal s-a dovedit a fi una din acele personalităţi care prin consecvenţa, ambiţia şi amplitudinea lor pot schimba efectiv destinul unei naţiuni" (Adrian Cioroianu, 2012, rev. Istorie şi civilizaţie, nr. 35, p. 49). Mustafa Kemal Ataturk a produs după moartea sa unul din cele mai impresionante forme de cult al personalităţii din secolului XX (Cull, 2003, p. 280). În Turcia, viaţa, contribuţiile şi personalitatea lui Ataturk au fost şi sunt venerate ca şi când ar fi vorba de un semizeu. Acest cult al personalităţii lui Ataturk a fost întărit prin "Legea 5816" adoptată de Parlamentul turc la 25 iulie 1951, prin care au fost stabilite pedepse cu închisoarea împotriva acelora care aduceau ofense sau insulte memoriei lui Ataturk sau distrug, pângăresc busturi sau monumente publice reprezentându-l pe acesta. Conform Constituţiei din 1982 el este "liderul nemuritor şi eroul fără egal". Naţionalismul şi laicitatea politicilor lui Ataturk a avut efecte benefice asupra dezvoltării şi modernizării Turciei într-un moment în care era o ţară învinsă în Primul Război Mondial.
Născut la 19 mai 1881, Salonic, Imperiul Otoman - decedat la 10 noiembrie 1938, Istambul, Turcia, lider naţionalist turc, preşedinte fondator al republicii Turcia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
