Repere biografice. Potrivit legendei vehiculate încă din epocă, Cezar s-a născut la Roma, într-o familie de patricieni aparţinând gintei Iulia, despre care se spunea că descindea din Iulius, fiul prinţului troian Eneas, fiul zeiţei Venus. Politician din tabăra „popularilor” (rivală „optimaţilor” conduşi de Sylla) şi comandant militar carismatic, înzestrat cu remarcabile calităţi de lider, Cezar a avut un rol determinant în transformarea Romei din republică în imperiu. Personalitate proeminentă a Romei antice, Cezar a deţinut succesiv funcţii şi titluri din ce în ce mai importante în ierarhia romană: chestor, pontifex maximus, consul, tribun şi apoi dictator pe viaţă, imperator, părinte al patriei, formând în 60 î.Hr. un triumvirat alături de Marcus Crassus şi Pompeius Magnus.
După ce a fost guvernator al Hispaniei (61 î.Hr.), Cezar a condus campania de cucerire şi pacificare a Galiei, încheiată cu asediul victorios al Alesiei şi capturarea lui Vercingetorix (51 î.Hr.), pentru a întreprinde apoi prima invazie romană a Britaniei (Dumitrescu, 2009, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Editura didactică şi pedagogică, pp. 147-148). După moartea triumvirului Crassus, Cezar l-a învins pe rivalul Pompei, punând capăt războiului civil. Cezar s-a implicat activ în luptele interne din dinastia egipteană a Ptolemeilor, luând partea reginei Cleopatra cu care a avut apoi un băiat, Cezarion.
Adulat de cetăţenii Romei, dar din ce în ce mai antipatizat de aristocraţi, în momentul în care practic deţinea întreaga putere, Cezar a fost asasinat la Idele lui Marte, pe 15 martie 44 î.Hr., în urma unei conspiraţii reunind mai mulţi senatori şi condusă de Longinus şi Brutus. După moartea sa, s-a declanşat un nou război civil care a fost câştigat de nepotul lui Cezar, Octavian Augustus, cel care va inaugura Imperiul roman (Magda Stan, 2008, 101 personalităţi şi evenimente istorice, Niculescu, pp. 41-43). Cezar este iniţiatorul unor importante lucrări edilitare în Roma (forumul lui Cezar, basilica Iulia), a introdus calendarul iulian ce-i poartă numele (45 î.Hr.) şi a scris lucrările memorialistice Commentarii de Bello Gallico şi Commentarii de Bello Civili.
Contribuţii. Cezar s-a afirmat mai întâi la Roma, ca avocat, prin calităţile sale oratorice, pe care le-a cultivat şi folosit cu multă abilitate în întreaga sa carieră, consolidându-şi astfel simpatia şi suportul atât al soldaţilor aflaţi sub comanda sa, cât şi al cetăţenilor Romei. Cezar a fost conştient de importanţa decisivă a moralului şi disciplinei trupelor sale pentru obţinerea victoriilor militare şi în acest scop a combinat pedepsele disciplinare severe, cu relaxarea soldaţilor romani în taberele sale de campanie. Tot pentru susţinerea autorităţii sale în faţa trupelor, Cezar a plătit soldele legionarilor săi în monede care-i purtau efigia (Taylor, 1995, p. 40-41). Pentru a câştiga şi menţine simpatia şi sprijinul cetăţenilor romani, Cezar a cheltuit sume imense în organizarea de jocuri, banchete, procesiuni publice care l-au adus aproape de faliment, dar i-au conferit şi o popularitate (inclusiv inviolabilitate şi putere) atât de mare, încât a stârnit invidia aristocraţiei şi a magistraturii romane.
Istoricii sunt nuanţaţi în a decide dacă Cezar a iniţiat sau doar a acceptat să i se ridice statui în timpul vieţii, amplasate în temple sau purtate în timpul procesiunilor religioase, ceea ce echivala cu o semi-zeificare a sa. Întoarcerea sa la Roma după victoriile militare însemna de fiecare dată spectacolul unui triumf, o procesiune publică ce permitea exprimarea adulaţiei romanilor, Cezar putând coroana de lauri şi roba roşu închis evocând un statut regal. Luna naşterii sale, Quintilis, a fost numită iulie (după latinul Iulius) în onoarea sa şi ziua în care s-a născut, 13 iulie, a fost recunoscută ca sărbătoare naţională.
Deşi urmaşul său, Octavian Augustus s-a ferit cu prudenţă de astfel de excese de adulaţie publică, capabile să genereze contrareacţii politice puternice, procesiunile triumfale, monedele cu efigia împăratului sau finanţarea jocurilor publice au devenit ulterior reţete frecvent utilizate de împăraţii romani pentru seducţia mulţimilor şi a obţine sprijinul popular.
Lucrările de memorialistică politico-militară ale lui Cezar, privind războaiele sale cu galii şi cele civile - Commentarii de Bello Gallico şi Commentarii de Bello Civili - conţin în ciuda aparenţelor de simplitate, numeroase referinţe auto-elogioase, de natură să pună în valoare calităţile unice şi excepţionale de mare comandant ale celui ce devenise dictator pe viaţă având drept de imperium, adică de control al forţelor armate. Au rămas celebre, prin marea lor forţă de expresie concentrată în minimum de cuvinte, expresiile lui Cezar la trecerea în fruntea legiunilor sale a Rubiconului şi declanşarea războiului civil Alea iacta est – „Zarurile au fost aruncate” în anul 49 î.Hr. şi apoi după înfrângerea regelui Pontului în 45 î.Hr., Veni, vidi, vici – „Am venit, am văzut, am învins”.
Evaluări. Numeroşi istorici şi analişti contemporani îl plasează pe Cezar pe lista celor mai influente personalităţi ale istoriei, numele său – „Cezar” - devenind un titlu şi totodată un atribut al conducătorilor ce dispun deopotrivă de putere şi strălucire publică. „Cezarism” este un termen ce caracterizează începând din secolul al XIX-lea un anumit stil de conducere autoritar (s-a scris de exemplu despre cezarismul lui A.I.Cuza sau cel al lui Carol al II-lea). Virtuozitatea lui Cezar s-a manifestat nu numai în conducerea militară, ci şi în numeroasele sale reforme ale statului roman şi nu în ultimul rând în materie de propagandă pentru cucerirea maselor de soldaţi sau de cetăţeni.
Modelul lui Cezar de promovare intensă a imaginii personale în scop politic, dar şi de manipulare a maselor conform formulei „pâine şi circ”, a fost folosit ulterior de numeroşi dictatori ai lumii. Aflat la concurenţă cu oratori celebri precum Cicero, Cezar a ştiut să convingă atât prin cuvântul rostit în public (a transformat discursul funerar pentru soţia sa Cornelia în propagandă politică), cât şi prin cel scris (lucrările sale având mereu obiective politice).
Vitalitatea sa deosebită, alături de calităţile sale remarcabile au făcut ca Iulius Cezar „să schimbe cursul istoriei la capătul vestic al Lumii Vechi. Lichidând conducerea scandaloasă şi falimentară a nobilimii romane, a dat statului roman şi civilizaţiei greco-romane o păsuire, care a durat peste 600 de ani în Orient, şi peste 400 de ani în Occidentul rămas relativ în urmă” (Câmpeanu Ilieş, Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, 2010, p. 139). Păstrându-se, la fel ca şi Alexandru Macedon, deosebit de viu în conştiinţa populară occidentală şi chiar orientală, Iulius Cezar a fost nu numai un model de conducător, dar şi subiectul a numeroase lucrări literare, cinematografice care i-au evocat personalitatea intrată în legendă.
Iulius Gaius Cezar: Născut pe 13 iulie 100 î.Hr. - decedat pe 15 martie 44 î.Hr. la Roma, lider politic şi militar roman
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
