Repere biografice. Ronald Reagan provenea dintr-o familie de emigranţi irlandezi destul de săraci, fiind nevoit să joace fotbal american pentru a obţine în 1932 o licenţă în economie şi sociologie. Apoi a fost reporter sportiv de radio, a făcut parte dintr-o unitate militară producătoare de filme documentar-patriotice în timpul războiului şi a făcut o carieră frumoasă ca actor în peste 50 de filme de serie B la Hollywood (1937-1957), remarcându-se îndeosebi ca lider al sindicatului actorilor. În acestă calitate a sprijinit acţiunile şi investigaţiile anticomuniste ale FBI şi HUAC (Comitetul pentru activităţi anti-americane al Camerei Reprezentanţilor), contribuind la lista neagră a Hollywood-ului. Guvernator al Californiei între 1967 şi 1975, Ronald Reagan s-a afirmat ca un anti-comunist fervent, un adept al liniei dure a conservatorismului american, chemând Garda Naţională pentru reprimarea manifestaţiilor studenţeşti de protest împotriva Războiului din Vietnam de la sfârşitul anilor 60, dar liberalismul său economic şi cheltuielile masive în sănătate şi educaţie (Dumitrescu, 2009, p. 730) i-au adus o popularitate considerabilă.
Învingându-l pe democratul Jimmy Carter în alegerile prezidenţiale din 1980, Ronald Regan a dus la bun sfârşit două mandate frământate de evenimente şi schimbări dramatice îndeosebi pe plan internaţional. Pe timpul conducerii URSS de către Iuri Andropov şi Constantin Cernenko, Reagan a impus o linie politică dură faţă de ceea ce el a numit „Imperiul Răului”, sprijinind în mod deschis sau acoperit mişcările de rezistenţă anticomunistă din Africa, Asia şi America Latină. În martie 1983 a lansat Iniţiativa de Apărare Strategică - poreclită de democraţi „Războiul stelelor” - avantaj strategic pe care URSS nu avea capacitatea economică de a-l contracara. La 23 octombrie 1983, un număr de 241 de infanterişti americani au fost victima unui atac terorist asupra cazarmei lor din Beirut în Liban.
Pentru refacerea prestigiului puterii americane, la 25 octombrie 1983, Reagan a ordonat o intervenţie militară fulger în Grenada în scopul răsturnării regimului recent instalat şi considerat pro-cubanez în insulă; această acţiune militară americană a constituit un puternic mesaj anticomunist adresat Americii Latine. În anul următor, 1984, Ronald Reagan a fost primul preşedinte american care a deschis Jocurile olimpice de la Los Angeles - boicotate de URSS şi alte state socialiste, mai puţin de România lui Ceauşescu, în replică la boicotul american al Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980, acţiuni ce dovedeau exploatarea politică a sportului ca o armă de propagandă. Pe timpul celui de-al doilea mandat, Reagan a autorizat bombardarea Libiei condusă de colonelul Gaddafi şi a capitalei Tripoli ca urmare a responsabilităţii atribuite acestui regim în atentatul terorist cu bombă asupra unei discoteci din Berlin în aprilie 1986 în care muriseră 69 de militari americani.
În acelaşi an, a izbucnit în SUA un puternic scandal politic cu rezonanţe internaţionale, „Iran-Contras”, cauzat de vânzarea secretă de arme de către CIA spre regimul islamic de la Teheran, nu numai pentru facilitarea eliberării ostatecilor americani deţinuţi de Hezbollahul şiit în Liban, dar mai ales pentru obţinerea de fonduri ilegale destinate sprijinirii, tot secrete, şi tot de către CIA, a gherilelor anticomuniste din Nicaragua, în pofida hotărârilor Congresului SUA şi legilor internaţionale, scandal din care Reagan a reuşit să scape cu reputaţia intactă. Pe timpul celor două mandate preşedintele Reagan a consolidat relaţia cu Margaret Tatcher - premierul, „Doamna de fier”, a Marii Britanii şi a deschis dialogul cu noul lider de la Kremlin, Mihail Gorbaciov. Ronald Reagan a murit la 93 de ani în urma unei îndelungate suferinţe provocate de boala Alzheimer.
Contribuţii. Talentul şi experienţa sa de actor, dar şi cea de ofiţer de relaţii publice al companiei General Electric au contribuit în mare măsură la succesele oratorice ale preşedintelui Reagan. Într-o măsură mult mai mare decât predecesorii săi la Casa Albă, Jimmy Carter, John Ford sau Richard Nixon, Ronald Reagan a ştiut cum să-şi transmită mesajele politice astfel încât acestea să fie acceptate atât de poporul american, cât şi de o mare parte din opinia publică internaţională. Reagan a avut o contribuţie substanţială în redactarea discursurilor sale, folosind elemente din retorica persuasivă a lui Franklin Roosevelt, dar şi din stilul specific Războiului Rece folosit în timpul lui Harry Truman (Cull, 2003, Propaganda and Mass Persuation. A Historical Encyclopedia, Sutton Publishing, p. 336). Prima sa expresie memorabilă a fost cea prin care l-a demolat pe Jimmy Carter în dezbaterile electorale televizate din 1980 „Iar începe!” / There you go again. Următoarea formulă celebră a fost aceea a „Imperiului Răului” / Devil Empire prin care a etichetat URSS pe timpul secretarilor generali ai PCUS Andropov şi Cernenko.
Vorbind pe 12 iunie 1987 în faţa Zidului Berlinului, Reagan l-a provocat pe liderul sovietic al perestroikăi şi glastnost-ului: „Domnule secretar general Gorbaciov, dacă doriţi pace, dacă doriţi prosperitate pentru Uniunea Sovietică şi Europa de Est, dacă doriţi liberalizare, veniţi aici la această poartă. Domnule Gorbaciov, deschideţi această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”. Deşi exprimările sale păreau spontane, în realitate ele erau bine gândite dinainte, iar improvizaţiile sale publice nu au fost totdeauna reuşite, cel mai bun discurs al său fiind considerat cel pronunţat după explozia navetei spaţiale Challenger în 1986.
Contribuţiile lui Reagan în domeniul propagandei nu s-au limitat doar la prestaţiile sale personale, ci s-au concretizat şi într-o serie întreagă de decizii guvernamentale cu efecte profunde asupra comunicării politice naţionale şi internaţionale. În 1982 directorul CIA, William Casey a plasat în structura Consiliului de Securitate Naţională un ofiţer specializat în propagandă şi dezinformare, Walter Raymond Jr., având misiunea de a superviza proiectele de influenţare a opiniei publice străine, dar şi autohtone. Ulterior, prin Directiva secretă nr 77 din 14 ianuarie 1983 (declasificată în 1996) Ronald Reagan a instituţionalizat conceptul de diplomaţie publică, înfiinţând un Grup Special de Planificare în cadrul Consiliului de Securitate Naţională. O altă instituţie creată pentru a influenţa audienţe străine a fost Freedom House, care a criticat sever regimul sandinist de stânga din Nicaragua. De asemenea, tot potrivit concepţiei directorului CIA, William Casey, a fost creată fundaţia National Endowment for Democracy în scopul declarat al promovării în străinătate a instituţiilor democratice, pentru care acestă instituţie asigura fondurile necesare chiar şi în cadrul unor campanii electorale, sub acoperirea unor acţiuni de diplomaţie publică, chiar şi în ţări ostile SUA. Simultan pe timpul celor două administraţii Reagan a fost revitalizat în cadrul armatei americane conceptul de PSYOP (operaţii psihologice).
Evaluări. Unii istorici (Cull, 2003, p. 334) îl consideră pe Ronald Reagan drept cel mai abil propagandist care a ocupat Casa Albă, acesta bucurându-se de cote ridicate de încredere atât în timpul exerciţiului funcţiunilor sale, cât şi post mortem, fiind considerat printre primii opt cei mai mari preşedinţi americani. Reagan a fost poreclit de către Patricia Schroeder, membră a Congresului SUA „preşedintele de teflon”, deoarece indiferent ce făcea prost, el avea abilitatea de a ieşi nepătat, de a nu se murdări, precum materialul cu pricina (Parish, 2002, Enciclopedia războiului rece, p. 244). Spre deosebire de predecesorii săi, Reagan nu şi-a ascuns problemele de sănătate (inclusiv ameninţarea bolii Alzheimer, cancerul de colon şi cel de prostată), făgăduind că va demisiona dacă se va seniliza în timpul exercitării mandatului. Totuşi doar cei din cercul intim al preşedintelui au ştiut despre cât de grave erau problemele lui Reagan, multe fiind agravate de atentatul nereuşit din 30 martie 1981. Americanii nu au fost însă conştienţi de ignoranţa sfidătoare, dar fermecătoare a lui Reagan în numeroase domenii ale politicii externe şi mai ales în sfera economică şi nici de capacitatea redusă a acestuia de a se concentra un timp mai îndelungat asupra unui subiect.
După realegerea sa în 1984, analizându-i prestaţiile televizate în confruntarea cu contracandidatul său Walter Mondale, psihologul Brian Butterworth a concluzionat că Reagan suferea de „o demenţă senilă incipientă” (apud David Owen, 2009, Bolnavi la putere, Corint, p. 110). Aceasta însă nu l-a împiedicat să aibă un constructiv dialog internaţional cu mult mai tânărul lider sovietic Mihai Gorbaciov ce a dus la oprirea cursei înarmărilor nucleare, încheierea Războiului Rece şi în final la colapsul URSS.
Ronald Reagan - născut la 6 februarie 1911, Tampico, Ilinois - decedat la 5 iunie 2004, Los Angeles, California, preşedinte al Statelor Unite
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
