OAMENII PROPAGANDEI

Biografii comentate (XLII). Cristian Rakovski, un marxist-leninist bulgar, înverşunat antiromân/ de Călin Hentea

5 dec 2013 Autor: Calin Hentea

Repere biografice. Născut într-o familie de intelectuali bulgari înstăriţi, viitorul activist cominternist a fost influenţat încă din copilărie de unchiul său, un revoluţionar bulgar şi de aceea a adoptat numele de familie al mamei. După Războiul de independenţă al României, părinţii au emigrat în Dobrogea, aşa încât, deşi bulgar, dar fiind de religie ortodoxă, Cristian Rakovsky a obţinut cetăţenia română. Încă elev, Rakovsky a fost  exmatriculat în 1887 pentru tulburări revoluţionare, iar apoi a fost definitiv atras de marxism, implicându-se în traducerea şi editarea în Bulgaria a operelor lui Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895). În timpul studiilor de medicină începute în 1890 la Geneva l-a întâlnit pe Gheoghi Plehanov de care l-a legat apoi o mare prietenie şi admiraţie, iar apoi pe Lenin, Pavel Axelrod (1850-1928), Rosa Luxemburg (1871-1919) şi alţi revoluţionari socialişti, printre care şi pe Karl Liebknecht (1871-1919).

Rakovsky a rămas apropiat cercurilor marxiste occidentale fie de la Berlin sau de la Montpellier, unde şi-a terminat studiile de medicină, fie la Paris unde a început să studieze dreptul continuând să publice în gazete de stânga. Întors în România, unde a beneficiat de averea părintească, el şi-a asumat un rol important în mişcarea social-democrată română alături de Constantin Dobrogeanu Gherea (1855-1920), spijinind mişcările greviste şi sindicatele muncitoreşti (Bălescu, 2012, p. 26), împrietenindu-se cu poeţii şi ziariştii Şt. O. Iosif (1875-1913) şi Dimitrie Anghel (1872-1914), dar şi cu Ion Luca Caragiale (1852-1912), pe care l-a influenţat în scrierea nuvelei 1907 din primăvară până-n toamnă.

Datorită activităţilor sale îndreptate de pe poziţii socialiste împotriva politicii româneşti a fost expulzat de două ori de guvernul român. Atitudinea sa anti-românească s-a radicalizat în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, perioadă în care l-a cunoscut şi pe Leon Troţky. Reprimit în ţară de guvernul conservator al lui P.P. Carp (1837-1919) la intervenţia premierului Georges Clemenceau, 1841-1929, (acesta fiind presat la rândul său de socialistul Jean Jaures, 1859-1914), Rakovsky şi-a continuat acţiunile de agitaţie socialistă alături de Ecaterina Arbore (1870-1937), I.C. Frimu (1871-1919) sau Mihai Gheorghiu Bujor (1881-1964) în cadrul Partidului Social-Democrat Roman, pronunţându-se în 1912, de pe poziţii proletare, împotriva anexării Basarabiei de către Imperiul Ţarist.

A fost foarte activ la Conferinţa internaţională a social-democraţilor de la Zimmerwald din septembrie 1915, susţinând nu numai stoparea războiului, dar mai ales crearea unei Republici Federale Balcanice, în care fiecare ţară să fie autonomă (Bălescu, 2012, p. 27). Arestat de autorităţile române sub acuzaţia de agent german şi pentru militantism împotriva guvernului, Rakovsky a fost eliberat la Iaşi de soldaţii ruşi în mai 1917 şi a fugit la Odessa, unde a devenit unul din liderii sovietici ucrainieni. În 1918 a devenit membru al partidului bolşevic şi a reluat legăturile foarte apropiate cu Lenin şi Troţky, în calitate de membru în conducerea RUMCEROD (comandamentul sovietic al Odessei şi Mării Negre) şi a participat la un complot împtriva regelui Ferdinand aflat la Iaşi, toate acţiunile sale fiind net anti-româneşti şi împotriva unirii Basarabiei cu România.

Rămânând în tot acest timp cetăţean român, Rakovsky a fost judecat in absentia în 1924 şi condamnat la moarte. Lenin l-a numit pe Rakovsky în ianuarie 1919 şeful Guvernului Provizoriu Ucrainean, bulgarul devenind astfel şeful suprem al Ucrainei, pentru ca în acelaşi timp să fie foarte activ în constituirea şi conducerea Cominternului în primăvara aceluiaşi an. Ulterior, Rakovsky a fost marginalizat  de Stalin, care l-a trimis ambasador mai întâi la Londra (1923) şi apoi la Paris (în octombrie 1924). Solidarizându-se în 1927 cu Troţky şi „opoziţia de stânga” a acestuia, Rakovsky a fost mai întâi declarat persona non grata în Franţa şi apoi a fost eliminat şi din conducerea Cominternului şi a CC al PCUS, fiind sughiunit în Astrahan.

A fost dintre ultimii activişti troţkişti care şi-a făcut public autocritica în 1934, acuzându-l pe fostul tovarăş drept agent al Gestapoului. Cu toate acestea, în 1936 Rakovsky a fost din nou epurat din PCUS, arestat în 1937 şi supus unui proces public în 1938, alături de Nikolai Buharin (1888-1938), Alexei Rîkov (1881-1938) şi G. Iagoda (1891-1938), ce au constituit aşa numitul „Grup al celor douăzecişi unu”. După invadarea URSS de către Germania nazistă, a fost împuşcat din ordinul lui Beria, potrivit dorinţei lui Stalin, la 11 septembrie 1941, pentru a fi reabilitat în 1988, împreună cu Buharin, tot de către sovietici în perioada glastnost-ului gorbaciovist (Bălescu, 2012, Christian Gheorghevici Rakovsky - Scurtă biografie, în revista Document nr. 1/55 ).

 

Contribuţii. Încă adolescent fiind, Cristian Rakovsky a fost implicat în acţiuni contestatare, iar la 17 ani a contribuit la publicarea unui ziar clandestin marxist Zerkalo („Oglinda”). De altfel publicarea de articole cu conţinut propagandistic de orientare socialistă, şi apoi bolşevică, a reprezentat principala sa contribuţie în domeniul propagandei. Pe Karl Liebknecht, Rakovsky l-a cunoscut în perioada când contribuia cu articole la ziarul socialist Vorwarts, şi tot în aceeaşi perioadă, 1894–1896, a scris pentru La Jeunesse Socialiste şi La petite Republique, iar în 1897 a publicat o broşură critică la adresa politicii externe a Imperiului Ţarist.

Întors în România, Rakovsky, om înstărit, a înfiinţat ziarul socialist România muncitoare, (ulterior devenită Lupta zilnică), unde la publicat la 27 ianuarie 1905 articolul Jos Despotizmul! prin care îi sprijinea pe revoluţionarii din Rusia şi cerea guvernului român să acorde azil politic marinarilor revoltaţi de pe vasul Potemkin aflaţi în rada portului Constanţa. Devenind apropiat dramaturgului Ion Luca Caragiale aflat la Berlin, Rakovsky i-a influenţat perspectiva acestuia privind Răscoala ţăranilor din 1907, propagandistul bulgar fiind probabil unul dintre cei ce au impus în presa socialistă română falsa cifră de 11.000 de ţărani masacraţi de armată (în realitate aceasta a fost cifra celor arestaţi), ce a fost ulterior intens exploatată de propaganda comunistă după 1946.

În timpul războaielor balcanice, Rakovsky s-a împrietenit cu Troţky şi a fost corespondentul ziarului L’Humanite, acuzând România că urmărea anexarea unor teritorii bulgare. În exil fiind, el a continuat propaganda anti-românească, publicând pamfletul „Pesecuţiile politice din România” şi două cărţi „România boierilor” şi „Din Regatul arbitrariului şi laşităţii”. Pe timpul războiaelor balcanice şi a Primului Război Mondial, Rakovsky a militat intens împotriva guvernelor implicate în conflagraţie („Pace fără garanţii şi anexiuni, pace fără cuceritori şi cuceriţi”), dar şi pentru înfiinţarea unei Republici a Federaţiei Balcanice conduse de el. Începând din 1917 propaganda şi demersurile lui Rakovsky, îndeosebi în perioada anului 1918 cât a activat în conducerea RUMCEROD-ului şi apoi ca şef al Consiliului Comisarilor Poporului din Ucraina, s-au confundat practic cu cele ale bolşevicilor lui Lenin, în scopul provocării unei mişcări revoluţionare în România, împotriva Casei regale şi a guvernului burghezo-moşieresc român, împotriva unioniştilor din Basarabia, pentru atacarea conjugată a României de către trupele Armatei Roşii şi cele ale Ungariei roşii a lui Bela Kun (Constantiniu, 2010, O istorie sinceră a poporului român, Univers Enciclopedic Gold, pp. 295-297).

Chiar şi în perioada cât a fost ambasador sovietic la Paris, Rakovsky a scris împotriva unirii Basarabiei cu România. După trezirea la realitate a lui Panait Istrati (1884-1935) în urma vizitei acestuia în URSS, datorită prieteniei sale cu Rakovsky pe timpul cât fusese ambasador la Paris, scriitorul român a fost acuzat atât de presa de dreapta („Curentul”, „Universul”), cât şi de scriitori comunişti (Alexandru Sahia, 1908-1937) că ar fi fost servitorul plătit al lui Rakovsky, ceea ce exprimă foarte proasta reputaţie a propagandistului bulgar în societatea românească.

 

Evaluări. Troţky îi creiona în 1930 un portret luminos lui Rakovsky prin contrast cu duşmanul său de moarte, Stalin: „Rokovsky este un intelectual, una dintre cele mai cunoscute figuri ale mişcării socialiste din Europa. (…) Trăsăturile personale ale lui Rakovsky, larga sa deschidere internaţională, profunda lui nobleţe a caracterului, particularităţile sale l-au făcut nesuferit pentru Stalin care personifica exact opusul acestor calităţi” (apud Bălescu, 2012, p. 25).

Spre deosebire de liderul bolşevic, I.G. Duca (1879-1933) spunea despre Rakovsky că promova o politică de ură faţă de România: întradevăr, acest activist marxist-leninist a întreprins numeroase acţiuni îndreptate direct împotriva intereselor supreme ale statului român, îndeosebi în perioada premergătoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, dar şi de-a lungul întregii sale activităţi revoluţionare.  

 

Cristian Rakovski  - născut pe 1/13 august 1873, Gradeţ, Kotel, Bulgaria - decedat pe 11 septembrie 1941, Oriol, URSS, activist şi propagandist marxist-leninist

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.12.2013

 
Cuvinte cheie:
bulgar
, calin hentea
, familie
, influentare
, adoptare
, bulgari
, copilarie
, mama

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide