Repere biografice. Provenind dintr-o modestă familie de ardeleni din Oradea, Titus Popovici a absolvit Universitatea din Bucureşti. Drept răsplată pentru beneficiile propagandistice aduse de scenariile filmelor sale, în timpul regimului Ceauşescu el a ajuns membru al CC al PCR, şi membru corespondent al Academiei Române. Primul său succes literar a fost romanul „Străinul”, apărut în 1955, ce ironiza stilul de viaţă burghez în timpul regimului Antonescu. A urmat în 1958 „Setea” un alt roman despre o perspectivă apologetică a împroprietăririi ţăranilor de către comunişti după război, la fel de apreciat de regimul dejist ca şi „Străinul” deoarece servea perfect exigenţele ideologice ale regimului la momentul respectiv. Ambele romane au fost ecranizate, „Setea” în 1960, iar „Străinul” în 1964 (cu Ştefan Iordache, 1941-2008, şi Irina Petrescu, 1941-2013).
După debutul în cinematografie prin ecranizarea Moara cu noroc după Ioan Slavici în 1957, Titus Popovici a descoperit că se puteau câştiga mult mai mulţi bani din scenarii de film decât din literatură, drept care a ajuns să semneze numeroase scenarii la filme cu succes de public, subiectele sale abordând atât registrul istoric, cât şi cel de comedie. Popovici a colaborat cu regizori precum Liviu Ciulei (1923-2011), Andrei Blaier (1933-2011), Manole Marcus (1928-1994), dar îndeosebi cu Sergiu Nicolaescu. Din averea câştigată de pe urma acestor scenarii, Titus Popovici şi-a asigurat o viaţă îmbelşugată, dar discretă, la vila sa, unde îşi permitea adesea partide de vânătoare şi pescuit.
Interviul ce i-a fost luat de Mihai Tatulici pentru „Tele 7abc” la începutul anului 1994, a arătat un personaj lucid şi cinic, care era gata să facă dezvăluiri senzaţionale despre viaţa din culise a personajelor de prim rang ale nomenclaturii comuniste de dinainte de 22 decembrie 1989. Tocmai de aceea s-a speculat că nu a fost întîmplătoare moartea sa survenită după doar câteva luni într-un accident de maşină.
Contribuţii. Despre Titus Popovici criticul de film Cristian Tudor Popescu a avut dreptate atunci când a afirmat că nici un alt scenarist nu-i va atinge perferomanţele „în a rezolva situaţii dificile ideologic prin episoade încărcate artistic cu realitatea umană” (Popescu, 2011, Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune, Polirom, p. 214). Într-adevăr scenaristul-membru al CC al PCR a reuşit prin construcţia epică a scenariilor sale să creeze iluzia de viaţă autentică, cu atât mai apreciată de public cu cât această iluzie contrasta puternic cu clişeele propagandistice confecţionate artificial ce caracterizau majoritatea producţiilor cinematografice din perioada comunistă.
Sergiu Nicolaescu a fost regizorul cu care Titus Popovici a colaborat cel mai mult şi cu care a înregistrat notabile succese de casă - dintre care cel mai cunoscut a fost filmul „Mihai Viteazul” - o uriasă mistificare propagandistică a pesonajului istoric. Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, voievodul muntean a fost transformat într-un „Mihai-Titus”: ”... ideea fundamentală pe care vrea să o inducă Mihai Titus este cea a „ţărişoarei” conduse de fiul ei cel mai iubit, care nu îngenunchiază în faţa Imperiului” (Popescu, 2011, p. 203), o trimitere directă la Nicolae Ceauşescu şi URSS. În cealaltă capodoperă a filmului de propagandă comunistă pro-ceauşistă, „Puterea şi Adevărul”, Titus Popovici a alternat şi a dozat perfect scene de trăiri umane fireşti, cu cele îmbibate de mesaj propagandistic ceauşist şi anti-dejist pentru a le face credibile pe acestea din urmă. Astfel spectatorii aveau senzaţia că li se înfăţişau pe ecran nişte adevăruri cutremurător de curajoase despre istoria naţională sau trecutul comunist recent, când de fapt le erau inoculate noile dogme ideologice ale regimului camuflate sub un ambalaj comercial.
În seria Comisarilor, cuplul Nicolaescu-Popovici a aplicat reţeta garantată a filmului poliţist, de acţiune, american pentru a atrage publicul şi a credibiliza atmosfera imediat postbelică şi ascensiunea „organelor” comuniste (personajul interpretat de Ilarion Ciobanu). Principalele filme ale căror scenarii au fost semnate de Titus Popovici şi care au avut un pronunţat profil propagandistic comunist au fost: Valurile Dunării (1959), Setea (1960), Străinul (1964), Dacii (1966), Columna (1968), Mihai Viteazul (1970), Puterea şi adevărul (1971), Cu mâinile curate (1972), Conspiraţia (1972), Ultimul cartuş (1973), Departe de Tipperary (1973), Lumini şi umbre (serial TV 1981-1982), Horea (1984), Noi cei din linia întâi (1985), Mircea (1989, cu final modificat de Sergiu Nicolaescu după 1989). În mare parte, aceste filme au denaturat grav şi în mod conştient istoria naţională a românilor în beneficiul exclusiv al intereselor propagandistice ale regimului ceauşist, creându-le în schimb milioanelor de spectatori falsa iluzie că ceea ce au văzut pe marele ecran (şi continuă să vadă pe micul ecran) ar reprezenta adevăratul lor trecut, întreţinându-le astfel un păgubos şi bolnăvicios patriotism.
Evaluări. Titus Popovici a fost poate cel mai talentat şi mai eficace propagandist al regimului comunist. Îndeosebi prin scenariile sale de film (Mihai Viteazul, Puterea şi adevărul, Lumini şi umbre - serial TV) Titus Popovici a reuşit să-i atribuie regimului comunist o faţă umană credibilă, onorabilă chiar, pe care a pigmentat-o cu accente naţionaliste. „Titus Popovici este primul cineast român sub comunism care înţelege că în cinema propaganda poate fi înlocuită prin manipulare. Folosind mijloacele artistice ale naraţiunii cinematografice, pe care le posedă la nivel de maestro, Popovici ştie că a-i prezenta pe comunişti «cu faţă umană» oameni şi ei nu semizei, e mult mai eficient în a convinge publicul decât a livra nu ştiu câte replici inspirate direct din documentele de partid” (Popescu, 2011, p. 135).
Mai mult decât atât, el a reuşit într-un mod mult mai convingător decât stalinistul Mihai Roller să rescrie istoria naţională într-un mod convenabil nu sovieticilor, ci lui Nicolae Ceauşescu şi naţionalism-comunismului acestuia. Prin creaţiile, cariera şi viaţa sa, Titus Popovici se recomandă drept un exemplu tipic de condeier-mercenar având un autentic talent, dar aflat în slujba, bine plătită, a propagandei comuniste.
Născut pe 16 mai 1930, Oradea - decedat pe 29 noiembrie 1994, Tulcea, scriitor şi scenarist, propagandist comunist
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
