Ziarul de Duminică

Biografii comentate (XXXVIII). Gamal Abdel Nasser, raisul Egiptului / de Călin Hentea

Biografii comentate (XXXVIII). Gamal Abdel Nasser, raisul...

Autor: Calin Hentea

07.11.2013, 23:46 497

Repere biografice. Fiul al unui funcţionar poştal, Nasser s-a implicat încă din adolescenţă în protestele antibritanice (1935) şi în mişcarea socialistă egipteană. În 1937 a intrat la Academia regală militară, iar în timpul celui de-la Doilea Război Mondial a avut reacţii antibritanice, iniţiind coagularea într-o asociaţie a unui grup de tineri „ofiţeri liberi” cu sentimente naţionaliste. S-a distins pe front în Războiul arabo-israelian din 1948. Pe fondul de revoltă generală creat de corupţia şi slăbiciunea regimului monarhic al regelui Farouk, după ce l-a atras în conspiraţie pe generalul Mohamed Neguib (1901-1984), Nasser a condus cu succes la 23 iulie 1952 o lovitură militară de stat în fruntea organizaţiei „Ofiţerilor liberi”, care cuprindea simpatizanţi atât ai comuniştilor, cât şi ai „Fraţilor musulmani” (Massoulie, 2003, Conflictele din Orientul Mijlociu, Bic All, p. 77). În 1954 Nasser a reuşit să-l înlăture pe generalul Neguib de la putere, dar şi să-i zdrobească atât pe „Fraţii Musulmani”, cât şi pe comunişti în urma represiunilor ordonate după atentatul nereuşit asupra sa. Ulterior el şi-a legitimat în iunie 1956 poziţia ca preşedinte printr-un referendum.

Devenit lider necontestat al Egiptului, Nasser a participat ca reprezentant al lumii arabe la conferinţa de la Bandung, Indonezia, din aprilie 1955 a Mişcării de nealiniere, adoptând alături de Tito şi Nehru în contextul Războiului Rece principiul „neutralităţii pozitive” drept cadru al relaţiilor cu Uniunea Sovietică. În acelaşi timp, Nasser a refuzat asocierea şi a criticat Pactul de la Bagdad din 24 februarie 1955 (CENTO), iniţiat de Marea Britanie, care urmărea stăvilirea expansiunii la sud  URSS prin alierea Turciei, Iranului, Irakului şi Pakistanului. În situaţia în care occidentalii îi ofereau condiţii neavantajoase de înarmare, şi pentru a-şi consolida poziţia de lider al lumii arabe, Nasser s-a orientat spre blocul sovietic, semnând în septembrie 1955 cu acord de cumpărare de armament din R.S.Cehoslovacia. Ca reacţie la politica socialistă de naţionalizare a industriei şi desfiinţare a marilor proprietăţi, atât americanii, cât şi britanicii i-au refuzat lui Nasser creditele necesare pentru construcţia barajului de la Asuan, pe Nil. Drept replică, Nasser a anunţat într-un discurs fulminant pe 26 iulie 1956 naţionalizarea Companiei Canalului Suez, al cărei control şi venituri urmau să revină exclusiv Egiptului. El a devenit astfel eroul lumii arabe şi a declanşat aşa numita „Criză a Suezului” (Dumitrescu, 2009, Personaje şi personalităţi ale istoriei. Dicţionar enciclopedic,  Didactică şi Pedagogică, p. 624). În timp ce iniţiaseră o puternică campanie de demonizare a lui Nasser, calificat drept un nou Hitler, iar naţionalizarea Suezului fiind comparată cu militarizarea Renaniei (Massoulie, 2003, p. 79), fostele mari puteri coloniale, Marea Britanie şi Franţa au semnat la Sevres un accord secret cu Israelul care, traversând Sinai-ul a atacat la 29 octombrie 1956 Egiptul. Această situaţie a creat pretextul bombardamentelor şi intervenţiei la Port Said a trupelor aeropurtate şi amfibii britanice şi franceze. Deoarece preşedintele Dwight Eisenhower (1890-1969) se afla chiar înaintea votului din 6 noiembrie 1956 pentru cel de-al doilea mandat prezidenţial şi nu avea nevoie de complicaţii internaţionale, el a stopat ferm operaţia militară anglo-franceză, obligându-i pe occidentali să cedeze terenul căştilor albastre ale ONU.

Ajuns un campion al unităţii lumii arabe, Nasser a reuşit în 1958 o unire a Egiptului cu Siria, constituind Republica Arabă Unită, care a funcţionat doar trei ani, Siria neputând accepta dominaţia nasseristă. În 1962 Nasser a intervenit cu trupe egiptene în Războiul civil din Yemen de partea rebelilor nasserişti, împotriva trupelor guvernamentale susţinute de Arabia Saudită, dar fără a obţine rezultatele scontate. În 1964 la summit-ul arab de la Cairo, Nasser a sprijinit înfiinţarea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (condusă începând din 1968 de Yasser Arafat), pentru a contracara influenţa organizaţiei musulmane Al Fatah (Cull, 2003, Propaganda and Mass Persuation. A Historical Encyclopedia, 1500 to the Present, ABC-CLIO, p. 17). Atunci când Nasser a hotărât închiderea golfului Aqaba pentru navele israeliene, statul evreu a considerat această acţiune drept un casus belli şi a atacat preventiv şi decisiv la 5 iunie 1967, distrugând, într-o singură zi, aviaţia egipteană surprinsă la sol. Israelul a obţinut astfel în Războiul de şase zile o zdrobitoare victorie, mărindu-şi considerabil teritoriul şi umilind întreaga lume arabă. Nasser şi-a asumat înfrângerea şi şi-a anunţat demisia, dar demonstraţiile masive de sprijin ale egiptenilor l-au determinat să revină asupra hotărârii. A urmat un sângeros război de uzură egipteano-israelian de o parte şi alta a canalului (Massoulie, 2003, p. 90).

La 28 septembrie 1970, Gamal Abdel Nasser, raisul adulat al lumii arabe, a murit pe neaşteptate în urma unui atac de cord, funeraliile sale dovedind imensa sa popularitate în Orientul Mijlociu. I-a succedat ca preşedinte al Egiptului, Anwar el Sadat (1918-1981), care a renunţat la politica naţionalistă pan-arabă şi antisemită, precum şi la orientarea spre Uniunea Sovietică a lui Nasser, eliberând prizonierii politici ai acestuia. El a semnat în 1978 Acordurile de pace de la Camp David cu Israelul condus de Menachem Begin sub girul şi oblăduirea preşedinţiei americane a lui Jimmy Carter. 

 

Contribuţii. Temele principale ale propagandei nasseriste, prin care părintele naţionalismului arab şi-a câştigat adulaţia maselor din Orientul Mijlociu s-au axat pe unitatea arabilor, anti-israelism şi anti-imperialism. Anti-semitismul a fost argumentat de Nasser prin trimitere la „Protocoalele înţelepţilor Sionului”, text tradus în arabă de fratele său şi prezentat drept o referinţă demnă de încredere în faţa unor mase arabe ce nu aveau acces la alte surse de informare. În cartea sa Filozofia revoluţiei Nasser a legat problema palestiniană şi politica imperialistă de conştiinţa unităţii lumii arabe.

În retorica nasseristă naţionalistă, expresii precum „naţiunea arabă de la Atlantic la Golf”, „poporul arab al Egiptului”, sau „solidaritatea arabă” au înlocuit vechile sintagme de genul, „poporul egiptean”, „fiii văii Nilului”, sau „teritoriul egiptean” (Cull, 2003, p. 16). Nasser a fost un orator inspirat, reuşind să inflameze masele prin discursurile sale. Astfel, pe 26 octombrie 1954, imediat după eşecul atentatului unui membru al „Fraţilor musulmani” asupra sa din timpul unui speech transmis în direct la radio în care celebra retragerea trupelor britanice, el a găsit puterea să-şi controleze instinctele şi să găsească cele mai patetice cuvinte despre onoare, libertate, sacrificiu pentru naţiune care să electrizeze masele deja consternate de încercarea de asasinare. În felul acesta Nasser a transformat atentatul eşuat în prilej pentru eliminarea opoziţiei cu acordul maselor. În plus, el  a preluat controlul întregii mass-media egiptene şi în special Radio Cairo, care a devenit principalul său mediu de propagandă, dat fiind analfabetismul generalizat al egiptenilor. În plus Nasser a înfiinţat pe 4 iulie 1953 postul de radio „Vocea Arabilor”, care avea obiective pan-arabe declarate şi ale cărui emisiuni s-au extins, în 1970 postul ajungând să emită aproape 24 de ore pe zi; acest post a servit în 1954 drept tribună pentru revoluţionarii algerieni împotriva colonialiştilor francezi (Cull, 2003, p. 16). „Vocea Arabilor” a fost condusă de un prieten de încredere al lui Nasser, Ahmed Said, etichetat drept un „Goebbels arab”, deoarece nu admitea să fie contrazis şi impunea ca toate programele şi emisiunile să conţină o anumită încărcătură politică.

Populismul nasserist difuzat de „Vocea arabilor” a dat frisoane celorlalte regimuri din Orientul Mijlociu (Massoulie, 2003, p. 85), deoarece „raisul” Nasser îşi promova astfel un puternic cult al personalităţii, prin care se afirma drept unic lider al mişcării naţionaliste arabe. Împotriva lui Nasser s-au încercat mai multe campanii de propagandă din afara Egiptului, tot prin radio, dar care nu au avut prea mult success: Radio Jordania descria regimul său drept dictatorial şi opresiv; „Radio Bagdad” afirma în iunie 1958 că sute de politicieni şi oameni cinstiţi se află în închisorile egiptene; posturile de radio clandestine sponsorizate de francezi sau britanici după declanşarea crizei Suezului au întărit şi ele propaganda anti-nasseristă. Toate aceste încercări au fost imediat denunţate de media egipteană, populaţia considerând aceste alegaţii drept propagandă plătită de imperialişti. Referindu-se la perioada implicării armatei egiptene în Războiul civil din Yemen, preşedintele proaspetei Republici Tunisiene, Habib Bourguiba spunea că „arabii nu s-au omorât niciodată cu atâta înverşunare între ei de când Nasser şi-a asumat misiunea sfântă de a-i unifica” (Massouilie, 2003, p. 76). 

 

Evaluări. Gamal Abdel Nasser a fost personalitatea care a dominat lumea arabă timp de două decenii, singurul care a reuşit să depăşească în timpurile moderne în parte, fie şi temporar, rivalităţile neîmpăcate ale Orientului Mijlociu, stârnind admiraţia neţărmuită nu numai a adepţilor, dar şi a adversarilor săi. A avut o carismă deosebită pentru lumea arabă, care la vremea respectivă a fost susţinută şi prin retorica sa populistă. Propaganda a reprezentat un element important în toate demersurile politice ale lui Nasser care a reuşit astfel să redeştepte cu succes conştiinţele colective arabe, să emancipeze poporul egiptean. Politicile sale internă (naţionalist-socialistă) şi externă (pan-arabă) au servit ulterior drept model şi reper pentru alţi dictatori arabi, precum libianul Moahamad Gaddafi sau irakianul Saddam Hussein.  

Gamal Abdel Nasser - născut pe 15 ianuarie 1918, Alexandria, Egipt - decedat pe 28 septembrie 1970, Cairo, Egipt, preşedinte al Egiptului, lider al Mişcării Internaţionale de Nealiniere

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO