Pr. Cristian Muntean
Ierusalim
Istorie şi eshatologie
Editura Agnos
Cartea apare cu binecuvântarea ÎPS DR. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Autorul, preot şi poet (şase volume de versuri publicate) a publicat acest volum de eseuri în alte două ediţii, în 2005 şi în 2010. În prefaţa sa, pr. Ioan Chirilă afirmă că „această carte vă poate purta înspre adâncul fiinţării religioase româneşti, fiinţare care nu a impus limite, ci a debordat totdeauna în iubire jertfelnică autentică.”
Volumul curpinde şi un capitol consistent despre Biserica Română din Ierusalim.
„Au trecut mai bine de zece ani – mărturiseşte autorul într-o prefaţă la această ediţie – de când am scris-o (prima ediţie- n.n.) şi de atunci am citit alte cărţi interesante despre Ierusalim şi locurile sale sfinte, despre istoria oraşului şi posibila lui transcendenţă din perspectivă religioasă. De la comentariile pelerinei Egeria, la mărturiile marelui bizantinolog Charles Diehl şi până la recenta lucrare a lui Simon Sebag Montefiore, Ierusalim. Biografia unui oraş, alături de referinţe ale Ancăi Manolescu sau ale părintelui Andrei Scrima, toate m-au ispitit într-un fel să regândesc părţi din lucrare. N-aş putea găsi acum argumentele care să vă convingă de ce n-am făcut-o. Am considerat că aceasta este mărturisirea pe care sunt chemat să v-o dăruiesc şi nu ştiu în ce măsură am scris-o eu sau ea m-a scris pe mine.
Ierusalimul este o cetate unică, punct de întâlnire a celor trei religii abrahamice în măsura în care, în toate trei, el marchează verticala transcendentă, reducând datele lumii şi ale experienţei religioase de la Ierusalimul de jos către Ierusalimul de Sus, de la Ierusalimul terestru către Ierusalimul ceresc.
Relaţia istorie-eshatologie este privită din perspectiva acestei urcări de la pământ la cer, din timp până în veşnicie, pornind de la descoperirea Ierusalimului ca punct fix, ca şi centru de unde a început creaţia, loc teofanic de comunicare între lumea inferioară şi cea superioară. De fapt, locul pe care Ierusalimul îl ocupă în fiecare dintre cele trei religii prin revelaţia lor specifică, e cel care dă măsura unicităţii şi universalităţii lui.”
Chiar dacă au trecut aproape nouăzeci de ani, cuvintele bizantinologului Charles Diehl sunt cât se poate de actuale „De-a lungul istoriei sale, Ierusalimul nu a existat decât prin religie. Venerat de iudei ca patria lor lumească şi spirituală, slăvit de creştini ca fiind leagănul credinţei lor, respectat de musulmani ca unul din sanctuarele cele mai de seamă, oraşul a fost dintotdeauna un loc sfânt. Niciodată nu a fost o mare capitală lumească, o metropolă comercială sau industrială, iar trăsătura aceasta o păstrează până azi.” (Călătorii istorice si de artă)
Un loc sfânt este în mod suveran determinat de Dumnezeu, dar incomplet indicat de El omului. Acesta este chemat să-1 identifice în mod liber, să-1 pună în valoare, să-l sanctifice. De aceea Ierusalimul nu poate fi atins decât prin căutare. Părintele Andrei Scrima afirma într-un studiu al său despre Ierusalim că explozia în Duhul Sfânt a Ierusalimului terestru echivalează pentru credinţa creştină cu o extensie a ospitalităţii lui Dumnezeu până la marginile fiinţei. Iar căutarea acestei ospitalităţi poate apărea în orice fiinţă creată, în forma inaugurală a Iubirii de Dumnezeu ce se raportează în plan terestru la venerarea unor locuri sacre.
Dobândirea Ierusalimului ceresc depinde de fapt de autenticitatea împărtăşirii noastre cu Hristos euharistie. Din acest punct putem concepe actualitatea subiectului ce ne provoacă la o introspecţie duhovnicească.
Condiţia omului de împlinitor al mesajului evanghelic se regăseşte în dorul după Ierusalimul celor doua stări: istoric şi eshatologic, făcând din om un mărturisitor viu al tainei dumnezeirii.
Între istorie şi eshatologie, din timp până în veşnicie, Ierusalimul este locul prin excelenţă al dumnezeirii, a cărei Pronie rămâne încă necunoscută omului.”
Ştefan Andreescu
Vlad Ţepeş Dracula
Între legendă şi adevăr istoric
Editura enciclopedică
„Vlad Ţepeş este unul dintre puţinii domni români a căror biografie nu se poate reconstitui în afară de legendă. Aceasta, pe de o parte, fiindcă documente de la el sau despre el s-au păstrat în număr redus, iar pe de alta, deoarece legenda i-a fost consemnată încă din timpul vieţii şi îndată după moarte, în două texte separate, reprezentând tot atâtea versiuni asupra faptelor şi personalităţii lui. Aşa se face că povestirile care au circulat în secolul XV pe seama lui şi care, luate la un loc, alcătuiesc nucleul legendei, sunt un izvor nepreţuit pentru orice încercare de monografie menită să-i desluşească adevăratul chip.
Situaţia menţionată a fost sesizată încă de mult, de la sfârşitul secolului trecut, de când datează cea dintâi şi – până astăzi – cea mai însemnată monografie ştiinţifică despre marele voievod. Autorul ei, Ioan Bogdan, a resimţit din capul locului nevoia sâ-şi împartă analiza în două, prima secţiune a cărţii sale dedicând-o demersului istoric propriu-zis, iar cealaltă textelor literar-istorice medievale, care conservă imaginea lui Ţepeş din perspectiva contemporanilor înşişi.
(...)
Vlad Ţepeş-Dracula. Două nume, acelaşi personaj. Care este temeiul legendei medievale? Cum se explică dubla ei înfăţişare? Ce noimă are reluarea şi propagarea ei în pragul secolului XX? Iată tot atâtea întrebări pe care cariera fantastică a romanului lui Bram Stoker le menţine actuale, în pofida unor recente încercări de lămurire. Fiindcă odată cu acest roman, s-a produs un fenomen aidoma celui de acum cinci secole, când versiunea germană a legendei domnului român, răspândită în centrul şi apusul Europei, 1-a contestat total, rezervându-i doar calitatea de simbol al răului. Dislocarea acestei imagini, întâmplată deja – cum s-a văzut – în istoriografia noastră, va mai întâmpina desigur mari dificul tăţi, dat fiind renumele dobândit de personajul scriitorului irlandez în rândurile publicului larg occidental. Oricum însă, efortul merită făcut, mai ales dacă ne gândim o clipă că legenda lui Dracula voievod – acesta este numele ce trebuie utilizat mereu când ne referim la ipostaza legendară a lui Vlad Ţepeş – constituie fenomenul de cultură românească medievală cu cel mai mare ecou european şi cea mai spectaculoasă persistenţa.
Din unghi de vedere istoric vom constata cum imaginea sa, în contextul unei discuţii nepărtinitoare – în care documentele şi izvoarele provenind din cele mai diferite medii şi spaţii geografice, vor fi rând pe rând prezentate şi confruntate –, nu va avea decât de câştigat, atât în amploare, cât şi în luminozitate. El a fost un mare conducător, un neobosit luptător pentru libertate şi dreptate, atât pentru ţara şi neamul său, cât şi pentru toate popoarele din sud-estul Europei, care au aşteptat de la el izbăvirea de robia străină. Pentru toate aceste popoare numele său a devenit repede şi a rămas un simbol, dar nu al răului, ci al speranţei curate, aşa cum s-a întâmplat mai târziu şi cu cel al lui Mihai Viteazul.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
