Ziarul de Duminică

Body language

Body language
23.03.2007, 15:34 81

Mi s-a parut destul de riscanta decizia lui Gheorghe Craciun de a-si publica, la doi ani de la aparitia ultimului sau roman, un jurnal de creatie* (fie el si "fals") care sa descrie geneza cartii. Riscul e usor explicabil: Pupa russa e un roman bun, dar nu o capodopera, adica un text care sa justifice, prin valoarea sa intrinseca, un alt text care sa-l concureze ca dimensiuni.

Macar din acest punct de vedere, decizia editoriala a lui Mircea Cartarescu s-a dovedit mult mai inspirata; caci, desi graviteaza, de fapt, in jurul scrierii Orbitor-ului, jurnalul congenerului optzecist si-a pastrat un titlu mai neutru si, implicit, mai putin angajant.
Cu toate acestea, noul volum al lui Gheorghe Craciun e o unitate autonoma, a carei lectura nu presupune neaparat parcurgerea romanului invocat in titlu. Chiar daca adevarata miza a cartii ramane raportul dintre scris si trait, dintre limbaj si lume. La prima vedere, lucrurile sunt extrem de simple: adeptul misticii cuvintelor, care a primit revelatia textului la un curs de lingvistica, si nu la unul de literatura, devenit apoi textualistul militant din anii '80, s-a pocait si a depus armele in fata realului. Iar convertirea e zisa pe sleau, pentru a nu lasa loc de indoiala: "Am crezut la inceput ca limbajul e totul, ca adevarul, credibilitatea lumii stau in limbaj. Am crezut ca limbajul are o proasta intocmire, ca el trebuie remodelat inclusiv sintactic. Mi s-a parut ca exista doua limbaje; cel de-al doilea, cel literar, fiind ascuns in primul, cel uzual, dar numai ca potentialitate. (...) Insa scrisul imi arata ca tocmai despre asa ceva nu poate fi vorba. (...) Cartile mele de pana acum exprima in cele din urma o neputinta. Realul, ca si imaginarul - care nu este altceva decat un real construit ceva mai liber - este indestructibil, este invulnerabil" (p. 48-49).
Insa lucrurile nu sunt chiar atat de simple, de vreme ce referintele autorului cu privire la actul scrisului sunt mai degraba contradictorii, uneori chiar de la o pagina la alta. Si aceasta deoarece diaristul stie ca, mai presus de toate, "scrisul (...) nu exprima un continuum al existentei, ci doar il mimeaza". De altfel, aceasta este reusita majora a jurnalului: Gheorghe Craciun nu triseaza. El stie foarte bine ca nimic nu l-ar fi oprit sa transforme descrierea in naratiune, viata in destin si jurnalul in Bildungsroman. El stie ca ar fi putut foarte usor sa ne spuna una din acele povesti rasuflate de tipul "Cum-eram-eu-odata-june-textualist-si-cum-m-am-vindecat-complet-de-literatura-si-cat-de-pretioasa-e-aceasta-descoperire-pe-care-iata-v-o-impartasesc-acum-si-voua" sau "Cum-m-am-chinuit-sa-scriu-un-roman-si-pana-la-urma-am-ajuns-sa-scriu-si-un-jurnal-meserias" sau "Cum-stau-eu-aici-si-produc-un-text-bun-luand-peste-picior-tocmai-textele-bune". Insa, din fericire pentru el, autorul refuza sa faca acest lucru. Scrisul ramane pana la capat o chestiune blestemata si insolubila care da seama de fracturile din (dez)ordinea vietii.
Si totusi, jurnalul cuprinde o anumita evolutie, chiar daca aceasta tinde sa se produca in ciuda autorului. Sa citim, bunaoara, trei afirmatii facute in trei momente diferite: 1) "Pariul meu nu are in vedere trupul pur si simplu, ci posibilitatea de a scrie trupul, fara a-l alfabetiza. Aceasta incapatanare a mea de a crede ca dincolo de limbajul curent se afla un alt limbaj (exclusiv psihosenzorial) sau macar posibilitatea de a-l inventa." (ianuarie 1996); 2) "Corpul e ceea ce incearca sa se opuna limbajului, iar gandirea e aceea care incearca sa transforme corpul intr-o suprafata uscata de cuvinte." (octombrie 1996); 3) "Batranete. Constiinta a batranetii. Ma uit la oamenii in varsta din jurul meu, ca sa vad cum curg pieile pe ei. Ma uit si ma speriu, ma uit ca sa ma speriu. Ar trebui sa-mi fie rusine s-o spun, dar ma privesc zilnic in oglinda (ritualul barbieritului de dimineata) si pentru a urmari ravagiile declansate pe fata mea de trecerea timpului. Nu stiu de ce fac asta. N-ar trebui sa-mi pese de ceilalti, care deja se raporteaza la mine ca la un batran. N-ar trebui sa-mi pese de faptul ca nici o femeie nu se va mai uita la mine. Si cred ca nici nu-mi pasa de asa ceva. E mult mai grav: nu mi-au imbatranit nici simturile, nici sufletul. Interiorul meu e prea viu pentru acest trup care-si vede mai departe de propria lui biologie." (martie 2000).
Nu conteaza aici distanta scursa intre cele trei momente. Importanta e atitudinea: in primul caz, autorul viseaza la "domesticirea" trupului prin limbaj; in al doilea, raportul de forte pare sa se fi echilibrat; in ultimul, trupul a devenit deja o realitate semiautonoma, care isi face de cap indiferent de vointa proprietarului sau de drept. Si poate ca si mai important e stilul insusi: la inceput "inalt", sententios, teoretizant; apoi ezitant, dubitativ si eliptic; in cele din urma, tranzitiv, descriptiv, melancolic.
Prin urmare, trupul devine, din simpla "tema", din instrument teoretic si literar aflat la discretia scriitorului, un obiect cu devenire proprie, in orientarea caruia constiinta si textul nu mai pot face nimic. Fara indoiala ca in acest sens "trupul stie mai mult": mai mult decat omul si mai mult decat limbajul. Caci acest body language se defineste printr-un jemanfisism suveran fata de rigorile sintaxei - fie ea strict lingvistica sau "literara". E un adevar pe care Gheorghe Craciun il afla la capatul unui epuizant joc in care autorul pariaza la doua capete: existential si literar. Si castiga la amandoua.
Trupul stie mai mult scoate la suprafata scriiturii imaginea celuilalt Craciun, imaginea unui autor care isi traieste paroxistic propriile obsesii lingvistice si pentru care literatura adevarata e tocmai o marturie a esecului de a scrie doar literatura. Nu ma indoiesc ca nu numai jurnalul, ci si romanele lui Gheorghe Craciun ar avea de castigat daca ar fi (re)citite dintr-o atare perspectiva.
*) Gheorghe Craciun, Trupul stie mai mult. Fals jurnal la "Pupa russa" (1993-2000), Editura Paralela 45, Pitesti, 2006, 248 p.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO