Ziarul de Duminică

Brâncuşi, mai iute decât timpul. De la Hobiţa la Paris şi retur/ de Lucian Vasilescu

Brâncuşi, mai iute decât timpul. De la Hobiţa la...

Autor: Lucian Vasilescu

24.07.2015, 00:08 412

Omul ăsta a alergat, în vremea vieţii sale, mai repede decât timpul. Adică i-a luat-o mereu înainte. În 1926, una dintre sculpturile sale, o „Pasăre”, a fost vămuită la intrarea în Statele Unite ca o bară cilindrică de bronz, curbată şi subţiată la capete. Drept urmare, lui Constantin Brâncuşi i s-a cerut să achite o taxă de vamă pe kilogram de bronz. „Dar este o sculptură şi operele de artă sunt scutite de taxe vamale” – li s-a spus cerberilor. Aceştia s-au mai chiorât o dată la bucata de bronz şi au hotărât că nu văd într-însa nicio pasăre, că nu tu aripi, că nu tu cioc, că nu tu pene, pofteşte mata de plăteşte vamă sau îţi confiscăm tinicheaua. A urmat un proces Brâncuşi vs Statele Unite. În cadrul acestuia, „Pasărea” lui Brâncuşi a fost considerată „probă”. Procesul a durat doi ani şi, în 1928, s-a dat verdictul: sculptorul a câştigat iar bronzului său i-a fost recunoscută calitatea de reprezentare artistică a unei păsări, de fapt a zborului unei păsări.

Cu ceva vreme înainte de a pleca de cele lumeşti, Brâncuşi a dorit să lase atelierul său, cu tot ceea ce conţinea el, moştenire statului român. Dar, la 1951, artistul era tot înaintea timpului. Bravele autorităţi comuniste au trimis la Paris o comisie care să evalueze „moştenirea” şi au refuzat-o cu „mânie proletară”, catalogând-o drept burgheză şi decadentă, de niciun folos, ba chiar nocivă pentru eforturile de edificare a noii societăţi socialiste. Atelierul lui Brâncuşi a fost donat Franţei şi se găseşte acum în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă Modernă – Centre Georges Pompidou din Paris.

Chiar dacă i-au refuzat atelierul, comuniştii s-au trezit pe cap cu o moştenire brâncuşiană acceptată de vechiul regim, cel burghezo-moşieresc, şi anume „Ansamblul” de la Târgu Jiu.  Au vrut să-l „radă” însă au renunţat la această „abordare” şi au decis să-l lase în paragină.

Mai nou, cuprinse de un elan mai mult politic decât recuperator, noii administratori ai României şi-au propus să înscrie „Ansamblul” de la Târgu Jiu pe lista monumentelor UNESCO. Din nou, însă, Brâncuşi s-a dovedit a fi peste puterea de înţelegere a celor care au întocmit dosarul depus la UNESCO. Descrierea lucrării/ lucrărilor sale a fost făcută atât de „stângaci” (e un eufemism, desigur) încât responsabilii UNESCO s-au văzut nevoiţi să respingă propunerea României.

Din fericire pentru el, Brâncuşi nu a mai apucat să fie supus acestei noi umilinţe – odihneşte acum la Paris, în cimitirul Montparnasse. Deşi nici aici nu prea are parte de linişte: sunt voci care cer repatrierea rămăşiţelor sale pământeşti pentru a fi re-înhumate la Hobiţa natală pentru a-l aduce astfel, peste timp, acolo de unde a plecat, adică de la zero...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO