Una dintre cele mai spectaculoase aparitii editoriale ale anului trecut a fost volumul Graffiti Files, lansat de Editura Paralela 45. Coperta cartii nu ne lasa sa ghicim prea multe despre autori: textul este semnat in comun de Razna, Mess, Yoz, Jadda, Florin17, iar la imagini sunt trecuti Sage, Ratpoison (LDJ), Crown, Philip Armonica, Razna, Yoz. "Pre-textul" cartii ii apartine scriitorului Gheorghe Craciun (Ziduri, embleme, grafografii), care nu ezita sa faca o comparatie intre Bucurestiul din volumul de debut, din 1980, al lui Mircea Cartarescu (Faruri, vitrine, fotografii) si cel din Graffiti Files.
"In paginile ei descoperim un cu totul alt Bucuresti, ?metropola? de azi, cu discotecile sale scaldate in muzica house si cladirile ruinate din zona Lipscani, cu grupurile sale de adolescenti grabiti sa-si traiasca clipa in vazul lumii (in fata la TNB, disputandu-si primele locuri ale succesului in replici si gesturi care frizeaza absurdul suprarealist) sau in nocturne peregrinari clandestine pe strazi, in cautarea celor mai bune ziduri pentru bomb-uri, graff-uri si tag-uri. (...) Simt o placere nebuna sa atace la propriu zidurile, improscandu-le cu culoare, ca si cum gesturile lor ar urmari - inconstient - transgresarea unor tabuuri si exorcizarea unui rau al civilizatiei pe care nu-l inteleg". Si acelasi Gheorghe Craciun despre graffiti: "Graffiti-ul e intr-adevar o forma stridenta de subcultura sau de cultura alternativa, un mod anarhic de a protesta si de a spune nu. (...) In masura in care e o forma de arta, aceasta arta e anonima, spontana, momentana, tranzitorie, socanta, subversiva".
Primul in top
Cartea a avut un succes peste asteptarile editurii, sursele din marketingul acesteia spunandu-ne ca primul tiraj, intrat pe piata in iulie 2003, a fost repede epuizat. Totodata, volumul s-a clasat timp de mai multe luni pe locul intai in topul de vanzari al editurii, la sectiunea careia ii apartine. Ceea ce este uluitor la acest volum este caracterul lui spontan, nelinear, parand a fi rezultatul unei improvizatii, dar una care devine mai autentica decat multe produse de fictiune scrise cu intentii serioase, insa "scrasnite" si "caznite". Cartea nu are un fir narativ coerent, este lipsita de ceea ce se cheama epica sau ideologie literara, dar tocmai datorita acestui fapt, poate, capata semnificatie si simti pulsand aici viata adevarata, care in atatea alte parti lipseste. Volumul intitulat Graffiti Files aduce un aer de prospetime si de noutate, precum si de autenticitate, ce indreptateste plasarea lui de catre Gh. Craciun alaturi de volumul-far al optzecismului, semnat de Mircea Cartarescu.
Cei cinci autori nu isi delimiteaza textele, asa ca nu vom sti niciodata care ce parte (sau ce randuri) a scris din carte, dar pana la urma se compune un tot extraordinar de coerent, ce poate fi privit drept vocea unui autor unic, care isi descrie trairile si gandurile de-a lungul celor 160 de pagini.
Doi din cinci
Oarecum din intamplare, i-am identificat si am intrat in legatura cu doi dintre cei cinci semnatari sub pseudonim ai cartii (rugam Politia sa nu-i faca responsabili de mazgaliturile de pe peretii din Bucuresti, mai ales ca, asa cum se spune, "totul este doar literatura").
Sub ciudata vocabula Yoz se ascunde Cosmin Pojoranu, graffer cu vechime (dupa cum vom vedea), elev in clasa a XII-a la Liceul bucurestean "George Cosbuc". Razna a luat-o (doar la figurat, inspirata probabil de formidabila melodie cu care a debutat Omul cu sobolani, niciodata depasita ulterior) Eva Pervolovici, fiica artistului plastic si gestionarului de galerie (2META) Romelo Pervolovici, tanara cu preocupari serioase in domeniul artelor plastice, actualmente studenta la Regie Film; o fata, se pare, foarte inzestrata, de care s-ar putea sa mai auzim.
Cosmin Pojoranu, un adolescent extraordinar de dezghetat si sigur pe el, face parte si din grupul de tineri, aflati inca in liceu, care au scos in ultimele luni suplimentul Generatia Cuvantul, al revistei cu acelasi nume, iar incepand din luna ianuarie au fost inclusi printre colaboratorii permanenti ai publicatiei. Sunt condeie de mare talent (nu trebuie sa ne surprinda: Cosmin scrie literatura inca de cand a invatat literele, vreme cand nu folosea mouse-ul si tastatura, si ani de zile a frecventat putinele cenacluri literare pe care Bucurestiul le ofera celor pasionati de scris). Totodata, Cosmin coordoneaza de ceva timp si revista liceului sau, denumita Oricum; apare in putine exemplare, "manufacturate" cu ajutorul computerului, dar poate fi si accesata, la adresa www.lgcb.oricum.ro. La randul ei, Mess este eleva, in clasa a X-a, a Liceului "George Cosbuc"; acum, pentru ca, atunci cand a fost scrisa cartea, ea era doar in clasa a VII-a! Unul dintre semnatari, Florin17, este un graffer din Arad.
Explicatia acestui caracter aglutinant al cartii este ca, dupa cum mi s-a povestit, initial textul(ele) nu a fost gandit deloc ca o carte; el a fost generat de un forum de discutii de pe internet, anexat unui site romanesc dedicat grafului (s-a dus acum si site-ul, s-a dus si forumul, ce bine ca a ramas cartea); pentru cativa dintre cei care scriau, lucrurile au luat din ce in ce mai multa amploare, dar ceea ce a rezultat se datoreaza Evei, care a facut selectia textelor si, mai important inca, le-a combinat pentru a obtine iluzia fluentei, dupa care s-a prezentat cu "manuscrisul" la editura, zbatandu-se pentru publicarea sa.
Miezul problemei
Intr-o discutie mai lunga cu Cosmin, adolescentul ne-a dezvaluit amanunte putin cunoscute despre acest fenomen pe care oricine, cel putin in mediul urban, l-a observat cu sentimente mai mult sau mai putin amestecate.
Cosmin (Yoz) practica graf-ul de patru ani, din clasa a IX-a, atunci cand un coleg mai mare l-a initiat si i-a deschis gustul pentru aceasta forma de exprimare alternativa. De atunci, a devenit un graf-er tenace, considerand graffiti-ul "o chestie obsesiva", asemanatoare jocurilor pe calculator sau frecatului internetului. Stie ca la un moment dat se va lasa, dar nu poate sa spuna cum se va petrece "dezintoxicarea" de acest drog.
Ca sa intelegem ce vedem pe strada, sa urmarim clasificarea facuta de Yoz: 1. tag-urile (semnaturi, in engleza) - dureaza 5 secunde, iti scrii (pseudo-)numele si ai fugit; 2. bomb (sau quickpiece) - este ceva intre o semnatura evoluata si un graf involuat, de exemplu numele scris din 2 culori, maximum 3; in sfarsit, 3. graf-ul (piece) este chestia cu adevarat evoluata, pentru care iti trebuie spatiu, timp, mana, idee s.a.m.d.; ar fi bine sa ai si mesaj, dar acesta nu este prezent intotdeauna. Important aici este raportul dintre text si imagine, graffiti-ul tinand in mod egal de pictura/grafica si de cuvant.
Predecesorii
Din istoria graffiti-ului in Romania (de la origini pana in prezent): cel care practic a initiat aceasta manifestare aici, in a doua jumatate a anilor '90, era cunoscut sub pseudonimul de Nev, un tip de 25 de ani originar din Botosani, care acum lucreaza la... Connex. Pe vremea aceea, exista inca santierul-mamut din Piata Victoriei, iar locul era foarte frecventat de pasionati straini. Doua crew-uri (echipe, gasti) si-au disputat mult timp suprematia in Bucuresti: NPA (adica Next Phase Alliance) si UCB (adica United Crew of Bucharest); acestia din urma indrazneau sa "dea" pe la ASE, prin locuri centrale, unde lucrarile lor puteau fi observate de toata lumea (pentru ca, dupa cum vom vedea, pentru a admira graf-uri adevarate trebuie mers in alte parti). Un tip de neuitat a fost asa-numitul Science, care "dadea" in principal bomb-uri necolorate. Daca vorbim insa de inceputurile graffiti-ului, trebuie neaparat mentionat Brasovul, unde, dupa cum specifica si brasoveanul Gh. Craciun in prefata sa, la poalele Tampei s-au umplut de-a lungul vremii ziduri intregi. Si in prezent, dupa opinia lui Yoz, cei mai buni graferi sunt in Brasov, desi cei mai multi, bineinteles, se afla in Bucuresti. Dintre acestia, insa, tot dupa parerea lui Cosmin, maximum 10 sunt cu adevarat buni. Daca incercam o statistica, ar fi cateva sute (200, sa zicem) care dau in Bucuresti, plus inca 100 in tara. Timisoara este slab reprezentata, mult mai multi graferi fiind in Arad (poate si datorita acestui fapt, poate si datorita apropierii de granita, Aradul este singurul loc din tara unde s-a deschis un magazin cu produse Montana, cea mai faimoasa firma de "rechizite" specializte pentru graff din lume; asa ca, daca vrei marfa cu adevarat de calitate, trebuie sa te deplasezi pana la Arad).
Dintre aceste cateva sute, putini au insa treaba cu adevarat cu graff-ul, iar si mai putini sunt cu adevarat buni. Dupa clasificarea lui Yoz, cei pentru care graffiti inseamna cu adevarat ceva se impart in doua categorii: unii care chiar au ceva de spus cu chestia asta si vor avea in viitor realizari in domeniul picturii si al artelor plastice (America e plina de astfel de cazuri, nu numai deja celebrul Basquiat) - acesta ar fi cazul Evei -, si altii care nu au mare treaba cu pictura, dar sunt incapatanati si obsesivi, ca urmare nu renunta usor - acesta ar fi cazul sau.
Acolo unde marginea devine centru
Dupa cum spuneam mai devreme, pentru a vedea graffiti adevarate trebuie sa ne indepartam de locurile centrale, circulate, si sa ne indreptam spre cele marginale, periferice, acolo unde exista si spatii libere, si ragazul, departe de ochii lumii si de bastonul Politiei, pentru a face ceva cu adevarat serios. Cele mai vizate locuri au fost jalnicele Circuri ale Foamei, triste relicve ale Epocii Ceausescu, santierele abandonate, la randul lor consecinte ale caderii comunismului, care a luat cu el, o data dus, si ideea de a construi ceva si pentru oameni, nu doar pentru mafioti si ticalosi (zeci de banci care spala banii murdari ai intregului Orient Apropiat, sedii palat pentru regii ineficiente care il sug pe cetatean de intregul venit castigat cu greu etc.), locasurile de sub podurile auto sau de cale ferata, ziduri nesfarsite de-a lungul caii ferate... In acest peisaj dezolant, posttotalitar, expresie a vidului din sufletele noastre cu care ne-a lasat sa traim caderea pe "tobogan" a comunismului, s-a instalat usor, pe model occidental, aceasta forma de cultura alternativa, lipsita de ideologie, cateodata absurda prin dispretul ei tacit nu numai pentru societate ci si pentru lume in general, respingere neexprimata insa niciodata intr-o forma coerenta, "revolutionara" (ar fi interesanta o discutie mai larga despre graffiti si postmodernism, ca expresie a lipsei de "vlaga" adusa de acesta in domeniul artei, mai ales plastice). Inainte de a merge mai departe, sa spunem insa doua lucruri importante: nu trebuie, in primul rand, sa confundati graffiti-ul adevarat cu mazgalelile stupide pe care le puteti vedea in statiile de metrou, mai ales la Romana, si in general in centru (de tipul: elogii ale unor formatii, ale unor echipe de fotbal, mesaje obscene sau agresive, i.d. "muie...", completati dvs.), sau cu expresii ale sentimentelor de genul: "Gigi ?inima? Leana", sau ale patriotismului local: "Ferentari A1ber alles" (ca sa improvizam); acestea sunt dispretuite si nerecunoscute de un grafer adevarat. si, in al doilea rand, un grafer adevarat (cel putin Yoz) nu da niciodata pe biserici sau pe alte locuri cu semnificatie simbolica majora (aici este o discutie mai larga despre arta sau vandalism).
Primul Hall of Fame din Romania (este vorba despre o intalnire intre crew-uri, in care fiecare umple pereti intregi, pentru a-si demonstra maiestria) a avut loc sub Podul Colentina. Aici este un loc unde s-a dat mult de-a lungul vremii, pana spatiul s-a umplut complet, dar in prezent master-urile ori s-au sters, ori s-a dat peste (fenomen foarte agasant, dar si artistii sunt oameni!). A fost necesara cautarea unor locuri noi si inca doua HoF s-au desfasurat la Circul Foamei din Drumul Taberei. Sa nu il uitam pe cel de la Sebastian, din Rahova, dar ciudat e ca firmele care au luat aceste "temple" in gestiune de curand, desi nu fac nimic cu ele, si-au angajat trupe de bodyguarzi, iar malacii, pentru a-si justifica existenta, manifesta o vigilenta deosebita fata de acesti adolescenti care, nu-i asa, nu mai au nici un fel de respect fata de jalnicele relicve. Un alt loc bun, pe care-l stia Yoz, era in apropiere de domiciliul sau din Berceni, asa-numitele La Macarale ("rad in soare, argintii...", de-aici vine); ultima oara, insa, cand s-a dus acolo, s-a ciocnit de o caravana de tigani care isi stabilise domiciliul permanent pe acele plaiuri; acestia, neavand habar de arta contemporana, riscau sa-l cotonogeasca rau, asa ca a fugit mancand pamantul. Dupa cum se vede, viata unui artist de acest tip nu e deloc usoara (plus, sa nu uitam, permanenta usturime in ochi si in nas, de la spray-uri, vopsitul involuntar al hainelor si al pielii s.a.m.d.). Dar, foarte importanta in aceasta actiune este tocmai senzatia de pericol, de deadline, n-ai timp mult la dispozitie, trebuie sa te misti repede, pana nu apare cineva, care, oricine ar fi, sigur are ceva impotriva; intr-un cuvant, asa-numita adrenalina (tocmai de aceea, graf-ului legal, executat in fata unui public care mimeaza curiozitatea, pe niste panouri montate de Primarie, la Parcul Izvor sau in alta parte, ii lipseste taman "sarea in bucate").
Ai nostri si ai lor
Foarte multi straini vin in Romania tocmai fiindca aici graful ilegal este mult mai usor de infaptuit, aspectele legale le convin, o amenda pentru ei nu-i mare lucru, asa ca intra in legatura cu reteaua de aici si se produce un util schimb de experienta. Sunt oameni din toata Europa: Danemarca, Germania, Grecia, Polonia, Bulgaria etc. Una dintre comparatii este uluitoare: in Danemarca, un grafer inactiv da 1 (o) data/luna, pe cand aici unul mediu da doar de cateva ori pe an. Explicatia este, bineinteles, pretul ridicat al materialelor: un spray costa 100.000 lei si umple 11/2 m (este vorba despre spray-uri auto, cu care isi vopseste nea Gigi masina dupa ce a busit-o; daca vrei marfa Montana si te tin buzunarele, trebuie sa te duci tocmai pana la Arad). Foarte importante sunt capacele (caps): 100.000 lei, refolosibile pana se infunda; plus, bineinteles, vopseaua si pigmentii.
Acum mult timp, graffiti-ul a inceput in metrourile newyorkeze (pentru toate aspectele legate de graffiti-ul international, consultati site-ul www.graffiti.org, cel mai mare de pe Internet). O chestie senzationala, care s-a dezvoltat foarte mult in ultimul an, este graf-ul pe vagonul de metrou, ceva extrem de dificil si unul dintre principalele motive pentru care strainii vin in Bucuresti. Totul a inceput in statia Brancoveanu, unde s-a descoperit un intrand la inceputul tunelului, ulterior s-au mai gasit si altele. Daca e ceva mai dificil decat datul pe metrou, este fotografierea acestuia, Cosmin povestind fascinant cum astepta zeci de minute un anumit vagon, pentru ca dupa aceea sa clickeze exact cand "se inchid usile".
Hardcore
Cum spuneam, dilema fundamentala a graf-ului este legal/ilegal, arta/vandalism, si probabil din aceasta dilema nu se va putea iesi niciodata. Fiecare grafer are un caiet de schite (blackbook) prin care isi pregateste actul, dar o data aflat la locul faptei, intervine, desigur, si improvizatia. Dar sa-l ascultam pe Yoz cu cateva reflectii asupra actului de a grafa: "Treptat, ti se modifica modul de a privi, de a recepta lumea din jur; in autobuz fiind, cauti din priviri pereti goi, virgini, pe care incepi sa-i masori cu ochii, gandindu-te ce s-ar potrivi acolo. (...) Un vis: imi imaginez cateodata cum ar fi o scoala de graf, cu fiecare dintre discipline legata de aspecte ale graffiti-ului; holurile ar fi dominate de statui ale marilor graferi din istorie (Seen s.a.). (...) Graffiti-ul tine in mod esential de cultura stradala, este o provocare vizuala adresata ochilor si mintii trecatorului. Cum ar fi - mi-as dori - sa cunosti orasele lumii prin graffiti-urile lor? (...) Intrebarea esentiala este: de ce faci graf? Cati inteleg ceea ce vad? Pentru recunoastere in propriul grup? Pentru ca n-ai ce face? Ca sa pari cool, mai ales in ochii gagicilor? La inceput, atunci cand te apuci, motivele sunt neclare, este mai mult vorba despre o intamplare. Momentul critic este cel in care iti pui aceasta intrebare si, in functie de raspunsul pe care i-l dai, mai continui sau nu. Nu pot sa-mi dau alt raspuns semnificativ decat ca-mi place, este ceva care-mi place. Noi ii oferim omului de pe strada graf-ul, aceasta arta instant, care apare dintr-o data in fata ochilor lui si cu care poate sa faca absolut orice vrea. Intr-o lume de surogate, a limbajului stradal, axat mai ales pe advertising, Graf-ul este ceva concret, dur, pe care-l poti atinge; intr-un cuvant, Graf-ul este Hardcore!".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
