Ziarul de Duminică

Bucureştii lui Emanuel Bădescu/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Emanuel Badescu

20.08.2015, 23:47 275

Deşi nu e bucureştean la origine, Emanuel Bădescu e un împătimit al istoriei Bucureştilor, o mărturisea în interviul acordat anul trecut, în două numere succesive „Ziarului de duminică”. În acelaşi ziar, de mai bine de un deceniu publică la intrevale regulate, la rubrica „Documentar”, texte despre oameni, întîmplări şi momente mai puţin cunsocute din istoria oraşului, însoţite de numeroase imagine, unele rarisime, pe care le găseşte în arhiva Bibliotecii Academiei, unde lucrează ca bibliotecar. O parte dintre aceste texte devin, la scurtă vreme după apariţia în ziar, substanţă pentru numeroasele cărţi publicate de istoricul dominat de acribie. Au apărut mai întâi la Editura Cadmos, acum la Vremea, unde, numai în ultimul an, trei titluri semnate de Emanuel Bădescu au fost scoase pe piaţă într-o serie de autor. Toate volumele pe care le vom prezenta sunt presărate cu imagini grăitoare pentru subiectele lor.

 

Istorii din Bucureştiul neogotic

Începem prezentarea cu acest al treilea volum din seria de autor care va îngloba cele mai valoroase contribuţii ale lui Emanuel Bădescu la cunoaşterea în detaliu a istoriei oraşului. 

La o primă vedere, s‑ar putea crede că, în Bucureşti, construcţiile neogotice sunt foarte rare. Că nu este aşa demonstrează eruditul istoric Emanuel Bădescu, într‑o suită de articole care descriu nu numai evoluţia acestui stil al mijlocului şi sfârşitului de secol XIX în Capitala României, ci şi clădirile aparţinând neogoticului pe care vitregia vremurilor şi hărnicia „investitorilor imobiliari” le‑au mai cruţat… Deocamdată. Subiectele volumului: Mînăstirea Antim, Hanul Bossel, Hanul cu Tei, Hanul Kretzulescu, Hnaul Sărindar, Evanghelie Zappa, Biserica Filaret, Ion C. Rătianu, Martha Bibescu, Casa Rioşanu, Nicolae Nenciulescu, statui condamnate politic.

 

Bucureştii lui Mazar Paşa

Bucureştii în vremea lui Mazar Paşa, aventurile fotografului Szathmari, bătaia cu flori de la Şosea, locurile în care a locuit Eminescu, cele pe care le-a vizitat Tolstoi, Hipodromul Băneasa, monumente şi întâmplări descrise cu farmec de Emanuel Bădescu. Subiectele volumului: Aventurile lui Szathmari, Bătaia cu flori, Casa Istrate Kretzulescu, Cu Tolstoi prin Bucureşti, Eminescu la Bucureşti, Gaetano Antonio Burelly, Hipodromul Băneasa, Restaurantul lui Iordache Ionescu, Sir Lakeman paşă la Bucureşti, Statuia lui Ion Eliade Rădulescu, Statuia lui Mihai Viteazul, Turnul Colţei, Maria Rosetti, Pasajul Român, Teatrul Lyric.

 

De toate din vechiul Bucureşti

În anul 1980, Calea Victoriei mai păstra, în preajma bisericii Sf. Nicolae Tabacu (fostă Popa Cosma sau „biserica de blestem”), câteva rămăşiţe din vremea Podului Mogoşoaiei... O adevărată desfătare pentru ochii obosiţi de aberaţii arhitectonice! Acest nucleu, numit cândva „mahalaua Popii Cosma”, considerat vetust de indivizii inculţi dar puternici, în mâinile cărora se află, de vreo şapte decenii, soarta patrimoniului Capitalei, este vinovat de aplecarea mea spre „vetust”, spre „boierie”, spre tot ceea ce „moderniştii” apreciază a fi caduc.  – Emanuel Bădescu

Subiectele volumului: Casa Ştefan Bellu, Casele Racoviţă-Meitani, Hanul Manuk, Hanul Castrişoaiei, Henri Susskind, Grand Hotel Brofft, Duelul Lasalle-Racoviţă, Alexandru Orăscu, C.A.Rosetti, Vechiul Senat, Monumentul Eroilor Aerului, Statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I, Primele fotografii aeriene ale Bucureştilor, Willy Pragher. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO