DOCUMENTAR

Bucureştiul neogotic (II)/ de Emanuel Bădescu. GALERIE FOTO

5 dec 2013 Autor: Emanuel Badescu

Am insistat pe semnificaţiile Turnului Colţei pentru că stilul său nu a fost decorativ, ci a ascuns un sens politic ce va avea implicaţii dramatice vizavi de integritatea teritorială a Ţării Româneşti şi a Moldovei. Totodată, cu el a apărut moda nemţească a „turnului cu ceas” şi, cu puţin înainte de finalizarea lucrărilor la el, primul caz de „vrăjitorie”.  Iată ce s-a întâmplat.

Aflând despre osândirea Brâncovenilor, Doamna Păuna Cantacuzino s-a dus la Mânăstirea Dintr-un Lemn să se roage pentru un miracol dumnezeiesc ori pentru sufletele nepoţilor ei ce urmau să fie decapitaţi chiar atunci, de ziua Adormirii Maicii Domnului. Acolo, dinaintea iconostasului, a avut viziunea execuţiei şi a fost lovită de spasme epileptice, „îndrăcire – nota Radu Greceanu – cât s-au speriat toţi câţi erau acolo cu dânsa şi se mirau ce să-i facă. Şi multă vreme cu acea îndrăcire a fost”. A urmat, cum se obişnuia şi se mai obişnuieşte pe aceste meleaguri, un chinuitor ritual de exorcizare, îndeplinit de o călugăriţă numită Olimbiada, ajutată fiind de patru maici. În cele din urmă, fie datorită scăderii implicaţiei emoţionale, fie ca efect al exorcizării (demonstrabil de-a lungul timpului, căci altfel ritualul ar fi dispărut!), Doamna Păuna şi-a revenit. Însă „îndrăcirea Doamnei” a provocat mitul participării stolnicului şi a fiului său la condamnarea Brâncovenilor şi fost interpretată de poporul rudimentar ca o pedeapsă dumnezeiască. Disperat de întorsătura luată, Ştefan Cantacuzino şi-a vărsat mânia pe călugăriţe, pe care le-a acuzat de vrăjitorie, argumentul invocat fiind tocmai straniul şi chinuitorul ritual la care fusese supusă soţia sa. Comitea cu bună ştiinţă o acuzaţie falsă şi un păcat de moarte. Olimbiada a fost zidită de vie, iar cele patru maici spânzurate. După exact doi ani va fi şi el spânzurat … O poveste gotică, însă reală! Pentru această epocă de renaştere a Bucureştilor, se poate spune că, din punct de vedere stilistic, construcţiile cantacuzine s-au remarcat printr-un stil nou, numit brâncovenesc, rupt total de modelele arhitecturale ale Ţării Româneşti, cât şi prin introducerea stilului gotic – din toate regiunile Europei Occidentale - la sud de Carpaţi.

Epoca exagerat numită fanariotă nu a adus noutăţi arhitecturale în raport cu trecutul din două motive limpezi: pe de o parte, boierii căftăniţi au urmărit, prin căsătorii cu autohtone, să se „românizeze”, ferindu-se să-i supere pe pământeni, mândri de prevederile Capitulaţiilor, cu importuri arhitecturale orientale, deşi lexical şi vestimentar au reuşit numeroase implanturi, pe de altă parte, scurtele domnii nu le-au permis voievozilor, excepţie făcând Alexandru Ipsilanti, să se lanseze în aventuri imobiliare. Status quo-ul nu a rezistat prea mult. Apariţia consulatelor la finele secolului al XVIII-lea a însemnat primele ferestre deschise spre occidentalizare. Moda vestimentară şi un nou tip de comerţ câştigă tot mai mulţi adepţi. Tot atunci s-a strecurat şi „lumina masonică”, ea urmând să indice noi trasee politice şi să revoluţioneze mentalitatea societăţii, o contribuţie majoră având-o campaniile de liberalizare forţată întreprinse de Napoleon. Adăugând şi tot mai frecventele invazii ţariste, încă din timpul domniei lui Petru cel Mare armatele ruseşti fiind clone ale celor occidentale, vom constata că punctele de tangenţă cu Europa s-au înmulţit şi nu ar trebui să mire numărul din ce în ce mai mare de ingineri şi arhitecţi veniţi din Vest. Erau chemaţi de negustorii străini stabiliţi în spaţiul moldo-valah şi de vlăstarele boierilor autohtoni, tineri parcă ruşinaţi de starea de înapoiere pe care o puneau – nu întotdeauna corect - în spinarea civilizaţiei orientale. Dacă clădirile din scurta perioadă de guvernare rusească se înscriu, cu puţine excepţii, în aria sobră a neoclasicismului, adoptat de ruşi ca stil imperial, exemplu concludent fiind restaurarea Palatului Domnesc de pe Podul Mogoşoaiei realizată de Joseph Hartl, în anii ce au urmat s-a făcut simţită o puternică ofensivă a istorismului, motivul crenelurilor false („neogotic austriac” după Toma T. Socolescu ori „gotic decadent” după Theodora Voinescu) împodobind – justificat sau nu din punct de vedere estetic – multe dintre construcţiile  ridicate, mai cu seamă după marele incendiu din martie 1847. Este de amintit că în 1847 s-a întocmit un plan de sistematizare a zonelor afectate de marele incendiu, Domnitorul Gheorghe Bibescu alcătuind în acest scop o comisie cu o structură interesantă: doi boieri, Ion Manu şi Ion Otetelişanu şi doi specialişti, arhitectul vienez Anton Heft şi inginerul Rudolf Borroczyn.

Primele tatonări ale istorismului sunt înseşi excepţiile menţionate pentru epoca guvernării ţariste. Între 1832, când începe împrejmuirea cu gard de cărămidă a grădinii dintre Uliţa Colţei şi Biserica Sf. Sava, şi 1834, arhitectul Johann Veit şi antreprenorul Conrad Schwinck au înălţat Palatul postelnicului Costache Grigore Suţu, construcţie armonioasă şi elegantă, conţinând numeroase elemente neogotice. De remarcat că se afla faţă-n faţă cu Turnul Colţei, prima clădire neogotică din Bucureşti şi, probabil, această vecinătate le-a sugerat celor doi arhitecţi-ingineri stilul pe care, după lungi dispute cu proprietarul, aveau să-l adopte pentru palat. O direcţie stilistică radicală către stilul neogotic a produs cutremurul din 11 ianuarie 1838, izbucnit pe la orele 21 şi cu o durată de peste o jumătate de minut sau de cinci minute incluzând replicile. Numit arhitect-şef al Bucureştilor în 1835, Heinrich Faiser von Mentzen a profitat din plin de funcţia sa pentru a restaura sau a construi din temelie clădirile avariate, multe afectate de cutremurele din 1802 şi 1829, în stil neogotic curat.

Un prim exemplu l-a constituit Sala Bossel, al cărei autor, prin fidelitatea arătată faţă de goticul clasic, pare să fi fost Faiser. Construită după anul 1839, când ebenistul Friedrich Bossel a cumpărat corpul nordic al caselor lui Dumitrache Ghika şi grădina pe care a înălţat Hanul, cel mai târziu în 1849, sala avea 330 locuri şi 22 loji, aici făcându-şi debutul în ziua de 5 august 1850 Matei Millo în rolul Coanei Chiriţa. Teatrul Bossel sau Teatrul Mic, cum i se mai spunea, a fost demolat, conform presei, în toamna anului 1874, în loc apărând Palatul L’independence Roumaine. Un alt exemplu, la fel de spectaculos, de gotic clasic este – conform fotografiilor – Biserica Domniţa Bălaşa. Vechea ctitorie a Bălaşei Rangabe, fiica lui Constantin Brâncoveanu, a fost înlocuită pur şi simplu de o splendidă biserică neogotică. Direcţionarea spre un stil occidental a fost înlesnită şi de faptul că biserica originară fusese, în mod straniu, ridicată  în stil romanic şi că, abia după decesul soţului, Domniţa a reconstruit-o în stil bizantin… De ce se ocolise tradiţia bizantină la început rămâne un mister. Oricum, Faiser nu ar fi putut să mişte un deget fără acordul schimonahiei Safta Brâncoveanu de la Mânăstirea Văratic, soţia Marelui Ban Grigore Brâncoveanu, „Principe al Austriei şi cavaler al Rusiei”, adormit întru Domnul în anul 1832. Locaşul – pictat de Nicolae Polcovnicul – a fost dat în folosinţă în 1842,  având patru epitropi, doi fiind din familie, care se îngrijeau de administrarea moşiilor lăsate de ctitori, confiscate apoi de Statul lui Cuza Vodă în cel mai curat stil stalinist (1863). În „Testamentul” ei, referitor la Biserică şi la Aşezămintele Brâncoveneşti, parte înălţate de Julius Freywald, proprietara de drept, Safta Brâncoveanu, lăsase cu limbă de moarte ca „Nici eforul, nici epitropii, nici stăpânirea, nici nimeni din neamul nostru să nu fie volnic să înstrăineze vreo moşie, sau parte măcar dintrînsele, sau vreun acaret…ci vor rămânea aceste moşii în veci nestrămutate de la Spital şi de la Sfânta Biserică, iar la împotrivă şi cel ce va înstrăina şi cel ce va primi să adauge la avutul său vreuna dintre acestea să fie îndepărtat de la faţa lui Hristos”! Observând, în treacăt, că toate mânăstirile şi bisericile administrau prin urmaşii ctitorilor averile lăsate lor prin testament, abuzul confiscării ori demolării apare limpede, iar destinele ciudate ale lui Cuza, Ceauşescu, Dan Iosif etc., stau mărturie că agresorii şi-au primit pedeapsa meritată. Un incendiu izbucnit în 1880 şi o pustiitoare revărsare a Dâmboviţei au dus la ample lucrări de reconstrucţie a Aşezămintelor şi Bisericii, între 1881-1885 construindu-se actuala biserică în stil bizantin, însă păstrându-se câte ceva şi din biserica lui Faiser, care, se pare, nu a fost demolată integral. Proiectul a fost conceput de un colectiv de arhitecţi condus de Alexandru Orăscu, supervizarea planurilor şi a lucrărilor intrând în atribuţiile lui Lecomte du Nouy. Menţionarea numelui Freywald mai sus poate fi pusă în relaţie şi cu alte clădiri construite de el, unele sau toate cu elemente de stil neogotic, în parte dispărute, dar indexate de eruditul istoric Narcis Dorin Ion: Palatul Brâncoveanu de pe Podul Şerban Vodă, casa lui Filip Lenş de pe Podul Mogoşoaiei, casa Villara de pe Uliţa Doamnei, Casa Meitani de pe Podul Mogoşoaiei, casa Bălăceanu din Uliţa Franceză, casa agăi Alecu Conduratu şi casa lui Dimitrie Boiarolu din mahalaua Gorgani. Cu creneluri decorative şi alte câteva elemente neogotice, rătăcite printre elemente romanice şi renascentiste, mai cu seamă în interior, arhitectul german Wohnbach a înzestrat impozanta Biserică Luterană, ridicată de el între anii 1851-1853 pe locul celei ctitorite de Alexandru Ipsilanti în 1777 din ordinul Sultanului. Turnul-clopotniţă cu ceas este asemănător cu turnul Mânăstirii Sf. Ioan cel Mare imortalizat întâmplător de Angerer în fotografia Bisericii Sf. Dumitru de Jurământ. Este un detaliu abia vizibil.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.12.2013

 
Cuvinte cheie:
turn
, stil
, refuz
, politica
, ascundere
, caz
, ceas
, finalizare
, integritate
, lucrari

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Abonează-te la Închide