Intrucat o publicatie de cultura care incheie anul, anotimpul, stagiunea s.a.m.d. fara sa fi facut un bilant, sa fi alcatuit un clasament, sa fi propus un top (vorba englezeasca insemnand pe Dambovita nu, ca pe Tamisa, varf - ori, ma rog, zona superioara -, ci tot clasament, dar mai cu glant) nu este luata in serios nici macar de propriii ei colaboratori, se supune si Scena acestei mode si incearca, prin articolul de fata si prin cele ce-l incadreaza, sa le ofere cititorilor, fie si cu intarziere, o priveliste sintetica a anului 2006 pe scenele romanesti.
Nu insa producand liste de nume si titluri (rezervam acestei distractii lunile "moarte" de vara), ci abordand, din felurite unghiuri, realitatea unui interval de timp pe care il vor conspecta in scurta vreme, la randul lor, mai intai nominalizarile la Premiile UNITER si apoi distinctiile propriu-zise. Un interval de timp generic (anul calendaristic) ce tinde sa-l inlocuiasca treptat pe acela specific (anul teatral, adica stagiunea) nu doar sub reflectoarele Galei, ci si in agendele beneficiarilor ei - actori, regizori, scenografi, critici. Dar, desigur, nu asta e problema.
Problema, asa cum o vad eu judecand dupa spectacolele pe care le-am vazut, este aceea ca anul 2006 a trecut fara sa lase in amintire urme durabile, impresii, cum se zice, de nesters, care sa garanteze ca, peste douazeci de ierni, la un pahar de vorba intre amicii teatrali, cineva ar putea sa exclame: "Mai tii minte scena aia splendida din spectacolul lui X cu Igrec? Asta a fost in anul cand si Z a facut minunea aia de V si W! Ca sa nu mai vorbim de K si nebunia lui de Nnn..." Exista, in schimb, posibilitatea ca dialogul sa sune cam asa: "Cand a facut Serban tambalaul ala prin ziare cu spectacolul de la... ala, domnule, ah, cum se numea piesa...?" "Nu stiu, mai spune-mi niste spectacole din vremea aia." "Pai... cam atunci cand a venit Ascher cu Ivanov ala fantastic si Dodin cu Cevengur." "Bine, dar spune-mi niste titluri de-ale alor nostri!" "Ai nostri? Ai nostri..." Precizez ca aceasta anecdota prospectiva nu mi-a cerut, la compunere, niciun efort. Pur si simplu, nu mi-e deloc usor sa citez spectacole autohtone memorabile ale anului 2006, desi nu au trecut nici doua luni de cand el s-a incheiat.
Daca evitam numele si titlurile, ce ramane insa de spus despre circa zece luni de viata teatrala? Ca au predominat montarile "de serviciu" - terne, de obicei; decente, adesea; bune, cateodata. Ca repertoriul s-a polarizat, aproape transant, intre clasicii verificati si contemporanii importati mai cu seama din Vest (Sarah Kane, David Mamet, Neil LaBute, plus un numar de putin-cunoscuti mai mult sau mai putin indemanatici), desi cativa rusi excelenti (Vasili Sigarev, fratii Presniakov), ajunsi parca prin contrabanda pe afise, au aratat ca stiu multe despre sufletul omenesc si mecanismele lui in situatii de avarie. Ca dramaturgia romaneasca s-a manifestat cvasi-exclusiv prin Eugen Ionescu (deloc dramaturg roman, daca e sa fim cinstiti), Matei Visniec si (foarte) tinerii autori lansati prin proiectele organizationale de tipul dramAcum si practicanti, cu prea rare exceptii, ai unei tematici a subsolurilor existentiale, unde prolifereaza mizeria umana lipsita de vlaga si de orizont - varianta literaturizata (minimal, uneori) a milenarei porniri autohtone spre jelanie stearpa. Ca in strivitoarea majoritate a spectacolelor s-au exhibat modalitati de expresie repetitive, obosite si depasite atat la nivelul regiei, cat si la cel al scenografiei, directorii de scena parand preocupati in primul rand sa lucreze impotriva textului, caruia ii suprapun cu de-a sila "viziuni" reductioniste sau, dimpotriva, hipertrofiate, iar responsabilii cu imaginea plastica desfigurand spatiul de joc cu obiecte inutile si urate. Ca, desi cele mai multe teatre si-au innoit masiv dotarile tehnice, acuratetea eclerajului, a sunetului, a executarii decorurilor si costumelor, a manuirii recuzitei a scazut dramatic chiar in comparatie cu anii imediat anteriori, coborand scena romaneasca la nivelul unui amatorism rusinos. Ca, in fine, toate aceste neajunsuri ar fi putut trece neobservate (sau, cel putin, ar fi fost mai bland amendate - de vizitatorii straini, de pilda, caci de observatiile "dinauntru" tot nu-i pasa nimanui) daca actoria s-ar fi ridicat la nivelul ambitiilor si aerelor "scolii romanesti de teatru" (in sensul nu de institutie de invatamant, ci de miscare culturala specifica), adica daca, in proportie de masa, interpretii s-ar fi dovedit capabili sa reprezinte pe scena un caracter, o relatie, o situatie sufleteasca, in mod ireprosabil sub raport profesional (cu voce audibila, cu dictiune clara, cu miscari precise). In aceste conditii, sa mai spun ca la fel de rau a aratat si critica?
Spre a nu incheia, totusi, pe nota sumbru-plangareata traditionala si spre a respecta adevarul ce va deveni istoric, inregistrez (daca tot am incalcat promisiunea si am dat nume) si petele de lumina din acest peisaj intunecos si plat: cateva spectacole semnate Alexandru Tocilescu (Elizaveta Bam, la "Bulandra", Comedie rosie, la TNB), Vlad Massaci (Copilul ingropat, la Brasov), Radu Afrim (joi.megaJoy, la Odeon), Alexandru Dabija (Aventurile lui Habarnam, la Odeon, si, tot aici, Un tango mas - spectacol, de fapt, al lui Razvan Mazilu), cateva productii independente (Chatroom de Enda Walsh, Teatrul Fara Frontiere, Far'mituri de Lia Bugnar, Teatrul Luni de la Green Hours) si cateva nume de tineri creatori - Iulia Lumanare, Andreea Samson, Paul Grec, Radu Iacoban (actori), Dan Titza (scenograf) - care, alaturi de performantele unor artisti maturi (cu obligatoriile scuze, o citez doar pe nefiresc de modesta mare actrita Sanda Toma), au facut ca 2006 sa fie, totusi, si un an teatral.
P.S. Intr-un articol de acum trei saptamani, "listand" premierele de pana la acea ora ale stagiunii 2006-2007 la Teatrul National din Bucuresti, am omis un spectacol: Menajeria de sticla de Tennessee Williams, in regia Catalinei Buzoianu, cu Valeria Seciu, Brandusa Mircea, Daniel Badale/Stefan Ruxanda, Ioan Andrei Ionescu. E momentul sa fac rectificarea cuvenita.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
