Anamaria Smigelschi – Mai de ieri, mai de departe... Amintiri de călătorie, Editura Humanitas
„Cititorule, ai în mână o carte în care ieri e încă azi, iar departele e foarte aproape. Ţi se face cadou o sursă de bucurie, melancolie şi talent.“ (Andrei Pleşu)
După „Gustul, mirosul şi amintirea”, apărut anul trecut, Anamaria Smigelschi surprinde din nou cu „Mai de ieri, mai de departe... Amintiri de călătorie”.
Înzestrată cu vocaţia călătoriei, privirea ageră a artistului plastic şi ştiinţa potrivirii cuvintelor, Anamaria Smigelschi ne pofteşte s-o urmăm în lungul şi-n latul lumii, din India până-n Mexic şi din Suedia până-n Egipt, într-o călătorie ce şerpuieşte nu doar prin spaţiu, ci şi prin timp. Ghid neobosit şi entuziast, autoarea se strecoară, cu uşurinţa celui care se simte pretutindeni ca acasă, prin palate strălucite, bazaruri încărcate de minunăţii, muzee care-ţi taie răsuflarea şi catedrale semeţe, zugrăvindu-ne toate câte le vede când cu vervă şi umor, când cu pioasă admiraţie. Gusturi, mirosuri, culori, sunete, senzaţii se amestecă într-o învârtejită simfonie a simţurilor, nelăsându-ne o clipă de răgaz între două călătorii. Iar undeva, bine tăinuită în spatele urzelii narative, ghicim iubirea Anamariei Smigelschi pentru trecut, pentru acel „ieri“ din titlu, dinaintea căruia face o reverenţă: „Nu-mi plac oraşele futuriste care cresc din soluri mustind de petrol şi dolari, insulele artificiale desenate pe ocean în formă de palmieri şi enormele turnuri răsucite în spaţiu înfrângând toate legile echilibrului şi ale logicii. Trecutul însă mă pasionează, civilizaţiile antice, misterioase îmi taie respiraţia, la fel locurile călcate de oameni vechi, şlefuite cu palma, ridicate cu puterea minţii“.
Ca şi în precedenta carte, nu există un fir cronologic, povestirea poate sări de la anul trei de facultate la Rusia anului 1965, la Roma 1881, Egipt 1993 şi înapoi, în funcţie de meandrele neştiute ale memoriei, dar faptul acesta îi asigură cărţii un farmec aparte şi o permanentă surpriză. Anamaria Smigelschi a umblat cam pe toate continentele, a văzut cam mare parte din tot ce trebuie văzut într-o viaţă, s-a bucurat de fiecare clipă şi acum, rememorând, alcătuieşte tablouri care se reţin şi care îndeamnă la plecat în drumeţii. Textele nu sunt grele de informaţii pe care le poţi găsi în ghidurile turistice, ci de uimitoare scene care conving cititorul că se află în faţa unui adevărat text literar. Un exemplu, la întâmplare, din călătoria în Belize, 2008: „Oraşul e ascuns în jungla plină de maimuţe urlătoare, tucani şi curcani sălbatici, pădurea de mangrove din lagună e străbătută de un canal populat cu păsări rare şi crocodili, cuiburi uriaşe de termite în copaci, plante şi flori tropicale. Lângă un ponton am văzut cu uimire nişte copii blonzi-blonzi, aproape fosforescenţi, care făceau baie îmbrăcaţi.”
Sau, India, 2009:
„Zeiţa Ganga, din nemărginita-i graţie, a turnat apă în capul zeului. Apa s-a scurs printre şuviţele-i răsucite, răcorindu-l. De atunci, indienii cred că baia purificatoare în undele râului îi va izbăvi de chinul reîncarnărilor şi drumul lor către Nirvana va fi lin. La Varanasi, oraşul sfânt al Indiei, pe seară, 25 de adulţi şi un tinerel peltic şi deosebit de obraznic ne-am cocoţat, doi câte doi, în 13 ricşe deşelate şi am pornit într-o goană incredibilă spre Gange. Pe străzi înguste şi aglomerate ne-am luptat cu alte sute de ricşe, motociclete, taxiuri bombate ca nişte gândaci cu spinarea galbenă din muşama, claxonând în delir, printre mii de indieni tuciurii, negustori ambulanţi sau stabili, agitaţi în faţa dughenelor mizerabile cu mărfuri heteroclite, atârnate sub firmele pestriţe, pe un caldarâm plin de hârtoape şi cu movile de gunoaie la intersecţii. Am coborât pe treptele cheiului cu o spaimă nebună să nu ne pierdem unii de alţii în mulţimea colorată, noroc de un domn general din grup cu un cap mai înalt decât toţi ceilalţi.
Am primit bucheţele de flori cu lumânărică de la splendide făpturi înfăşurate în sariuri strălucitoare şi le-am plătit cu sume variind între 20 şi 200 de rupii, în funcţie de rezistenţa noastră la lumina ochilor lunecoşi.
Cu o dorinţă în gând ce avea să se împlinească, le-am dat drumul pe apa deja plină de luminiţe plutind printre sutele de bărci cu pelerini şi turişti. O puzderie de copii se înghesuiau să ne arate o treaptă primejdioasă sau o groapă, după care îşi pretindeau recompensa.”
În prefaţa cărţii, Anamaria Smigelschi mărturiseşte că a adunat din toate călătoriile sale mici dovezi concrete ale prezenţei sale în acele locuri – animăluţe, zeişori, totemaşe ş.a., cărora le-a dat câte un nume şi o sarcină precisă, să se ocupe cu bunăstarea din casă, să-i apere pe ceilalţi, să aducă inspiraţie. Nouă, în schimb, ne-a dăruit aceste amintiri de călătorie care ne poartă în lumi uluitoare, fie şi dacă le-am văzut, pentru că n-am văzut ce a văzut Anamaria Smigelschi. Mulţumim!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
