Fragmentele care urmeaza fac parte din volumul de memorii "Calugarul alb", scris de Petre Pandrea in anul 1956, actualmente in pregatire la Editura Vremea. In anul 1958, Pandrea a fost arestat pentru a doua oara. Securitatea statului facea, in asemenea ocazii, nenumarate perchezitii si confisca, in mod abuziv, absolut totul. Atunci i-au fost luate si cateva mii de pagini de manuscris.
In anul 1998, dupa 40 de ani, Serviciul Roman de Informatii a restituit familiei, la cerere, o parte dintre manuscrisele confiscate.
Sutele de pagini care au stat la baza volumului de fata au facut parte din Lotul 1958. Memoriile consemnate readuc in atentia cititorului de astazi procesul, de mare notorietate pe atunci, pe care Biserica Ortodoxa Romana l-a avut in anii 1954-1956 cu Manastirile Vladimiresti si Sihastru. Avocatul dr. Petre Pandrea a fost aparatorul ales de catre calugarii si calugaritele celor doua lacasuri in acest puternic conflict ideologic.
Petre Pandrea nota:
"Poate voi muri. N-as vrea sa se piarda aceste file cu fenomenul Vladimiresti. Cunosc prea bine fenomenul, tarasenia, peripetiile si tratativele cu vladimiristii. Am fost chiar in miezul lucrurilor, pana la declansarea tragediei de la 30 martie 1955, care s-a soldat cu arestarea Maicii Veronica, a Micaelei, a parintelui Ioan, a jumatate din calugarii sihastri si a tuturor credinciosilor care au indraznit sa calce in aceste manastiri ciumate."
Fara exceptie, toti participantii implicati in acest proces au fost arestati si condamnati la ani grei de temnita. Multi dintre ei au pierit in infernul puscariilor comuniste.
In procesul judecat la 15 iunie 1959, Tribunalul Militar, Regiunea a II-a Militara, il condamna pe scriitorul si avocatul dr. Petre Pandrea la 15 ani munca silnica, 8 ani de degradare civica si confiscarea intregii averi.
Capete de acuzare:
- continutul manuscriselor confiscate cu prilejul arestarii si
- implicarea, ca aparator ales, in desfasurarea procesului, atat de controversat, al Manastirilor Vladimiresti si Sihastru.
Vizionar, Petre Pandrea scria: "Fac aceasta profetie: eu voi fi cetit in anul 2000. Abia peste patru decenii. Aceste note vor fi cetite de tineret, cu aprindere, abia la anul 2000. In anul 2000 voi reinvia, efemer, ca scriitor de memoriale"...
Testimoniile continute in aceste manuscrise, care l-au privat de libertate, au vazut, pe rand lumina tiparului, incepand cu anul 2000: Memoriile mandarinului valah"(2000), Reeducarea de la Aiud (2000), Garda de Fier (2001), Helvetizarea Romaniei (2001), Crugul mandarinului (2002).
Poema si drama Vladimirestilor
De fapt, va trebui sa ma hotarasc si sa ma concentrez in aceasta vara la Perisul meu cu trandafiri si vie paraginita, ca sa formulez o carte apologetica despre fenomenul Vladimiresti, cum este doct denumit in revistele oficiale ale ortodoxiei pseudo-patriarhului Justinian Marina.
O voi intitula, simplu si reportericesc: Sihastrii si Maica Veronica.
Cum sa incep?
De unde s-o iau?
S-o iau cronologic, da capo: de cand am luat cunostinta personala de fenomenul Vladimiresti? S-a implinit un an, intr-adevar, de cand am facut prima vizita in Gradina Maicii Domnului din raionul Liesti, regiunea Galati.
Cum poti evoca inefabilul? Cum poti exprima contururile fine sufletesti ale calugarilor mistici de la Sihastru si ale celor 300 de calugarite-fecioare de la Vladimiresti, stranse roi, ca niste albine, in jurul reginei lor, stareta Maica Veronica? Cum il pot picta pe duhovnicul meu, parintele Ioan-Silviu Iovan? Cum sa redau atmosfera de visare, feerie si elevatie care staruie ipso facto, de cum ai intrat pe portalul manastirii ctitorite pentru sihastri de hatmanul Sendrea, acum 400 de ani, la un cot al Siretului? Cum sa pun, altfel decat in ritmuri, rime sau muzica, o zi la Vladimiresti, cu ritualul ei si cu hieratismele ei stranii? Nu sunt nici poet, nici muzicant, nici credincios de stricta si nici macar de minima observanta. Sunt un biet mandarin, intr-un turn de ivoriu floral la Peris-Ilfov, pe o coada de Baragan. Sunt in surghiun, dupa ce am expiat pentru pledoariile proferate la Adjud si Barlad pentru calugarii Manastirii Sihastru, un surghiun de trei luni la Alexandria-Teleorman, intre 12 ianuarie - 12 aprilie 1955.
La 13 aprilie 1955, mi-a sosit o noua lettre de cachet, de suspendare provizorie din avocatura, intr-o alta chestie, pentru o alta pledoarie, in spirit vladimirist si vechi-pandrist. Am spus despre un dosar penal de 2.000 de pagini, in care se cereau 12 capatani la moarte, ca sunt 2.000 de minciuni. Asesorii si presedintele instantei s-au convins ca erau foarte multe minciuni. Unsprezece invinuiti au scapat cu viata, al doisprezecelea (despre care am declarat ca este acarul Paun) a fost condamnat la moarte. Dar traieste si el. Procuratura generala a facut cerere de indreptare, ca sa-i omoare si pe cei 11. Tribunalul Suprem nu vrea sa-si scalde mainile in sange si nu fixeaza termen. Eu am fost suspendat provizoriu, ca sa nu compar in continuare. ...Et c'est le provisoir qui dure!
Dupa surghiunul de la Alexandria pentru calugarasii de la Sihastru (adeptii Maicii Veronica si elevii Parintelui Ioan), iata-ma somer si muncitor agricol cu palmele, fara inventar si fara unelte, in pogonul meu de vie paraginita, in livada de pomi fructiferi devastata si in parcul cu trandafiri salbaticiti, deveniti maciesi, la Peris, in preajma Capitalei.
Casa a capatat igrasie. Locuiesc in vechiul meu conac, care seamana cu un han spaniol: nu gasesti decat ceea ce aduci in traista sau in rucsac. N-am pat, n-am masa, n-am scaun. Am imprumutat de la vecini. Dupa trei luni de surghiun teleormanean, cand am trait cu nadejdea reintrarii in meserie, somajul brusc m-a gasit mai sarac decat Iov. Intre 14 aprilie 1948 si 19 noiembrie 1952, am fost arestat politic (nejudecat, necondamnat) la Aiud, Ocnele Mari si la alte universitati valahe teohariste, fiindca cele 5 universitati europene, pe care le-am frecventat cu nonsalanta, se pare ca nu-mi ajunsesera. Am invatat multe: nu mai am spaima mortii, spaima arestarii posibile, spaima painii zilnice, care ii terorizeaza pe semenii mei.
La 11 mai 1953, mi-am pus firma de doctor in drept si avocat al Capitalei la libera practica. Am dat-o jos la 14 aprilie 1955.
In aprilie 1954 i-am cunoscut pe calugarii Sihastri, fiind angajat de Maica Veronica de la Vladimiresti ca sa-i apar in fata instantelor de la Adjud, intr-un proces civil de evacuare intentat de Episcopia Buzaului, ca si intr-un proces penal pentru port ilegal de uniforma calugareasca, fiind caterisiti de stapanul si satrapul lor, Episcop Dr. Antim Angelescu de Buzau.
Batalia a durat un an, din aprilie 1954 pana la 30 martie 1955. Procesul penal a fost castigat. Procesul civil de evacuare a capatat o solutie solomonica, taindu-se trupul in doua: 18 calugari evacuati, alti 20 de calugari raman pe loc, sub forma de tolerati in spatiul locativ, in calitate de cooperatori. Episcopul s-a burzuluit. A procedat la arestari ilegale, tunderi, trimiteri la vatra, a alarmat comisariatele militare pentru a-i incorpora pe cei caterisiti si evacuati. Pe urma, s-au impacat lucrurile. A fost pupatura generala din noiembrie 1954. In ianuarie 1955, a izbucnit din nou focul. S-a mers la catastrofa. S-au arestat si evacuat toti calugarii de la Sihastru si s-a purces la o arestare preventiva, fara mandate judecatoresti, a Maicutii Veronica, a Parintelui Ioan, a substaretei Micaela Nicoara.
Parintele Ioan a fost caterisit de Patriarhie.
La ordinul patriarhului Justinian Marina, avocatii laici, aparatori in chestiuni ecleziastice, n-au fost admisi, desi apararea este de natura constitutionala. A calcat si Constitutia, si dreptul sacru al apararii. Dar cate legi si cate chestiuni sacrale n-a poluat popa de la Valcea, ajuns, prin uzurpare, print al Bisericii mele strabune?
Stau singur, in surghiun, palmas in via mea paraginita, o cultiv, imi replantez trandafirii, indrept, cu ferastrau mic si clesti imprumutati, coronitele ciresilor, prunilor si duzilor fragezi, rasariti in lipsa mea. Mi-a mai ramas o magnolie. Cum sporesc belsugul ei floral? Ca pe stanjeneii pe care-i raresc si-i sporesc pe alta alee devastata? N-am o carte de horticultura la indemana, n-am un gradinar avertizat. Maica Veronica mi-ar spune cu precizie ce sa fac, fiindca livada din jurul manastirii, plina de pomi fructiferi si de flori, a botezat-o singura Gradina Maicii Domnului, fiindca manastirea ctitorita de ea poarta hramul Adormirea Maicii Domnului.
Fermecatoarele epistole primite de mine de la aceasta stareta controversata - personalitatea cea mai enigmatica si mai energetica a ceasului de fata din Valahia mea - incep asa: "1 mai 1954, Gradina Maicii Domnului, Mult stimate domnule Doctor si Iubitul meu fin!"
Da! Eu sunt finul Maicutii Veronica, avocatul ei, prietenul, admiratorul nemarginit, sfatuitorul, apologetul si adoratorul respectuos.
Epistolele le data pe buna dreptate cu Gradina Maicii Domnului. Am iubit-o dintru inceput si pentru opera ei, nu numai pentru personalitatea densa ca platina si stralucitoare ca diamantul. Nu se cunoaste pomul dupa roada si omul dupa fapta?
Pe Maica Veronica o iubesti si o stimezi pentru faptele ei marete. A zidit din temelie, incepand intr-un bordei, cea mai tanara si cea mai curata manastire a tarii mele. Nu este o manastire obisnuita. A infiintat prima manastire de fecioare, intr-o tara de curve si lichele. Nu accepta in manastire decat fetite de 14-15 ani, pe care le creste in duhul ei. Nu s-a facut si dansa calugarita de la 14 ani? Chiar daca a acceptat printre cele 300 de calugarite si foste studente, ca Micaela Nicoara sau Teodosia (bibliotecara poliglota), nu le-a cautat ginecologic, cu medici, desi are medici permanenti printre credinciosii vladimiristi. Le-a crezut pe cuvant. Aceste doua calugarite, scumpe si stimabile prietene ale mele, pot fi crezute pe cuvant. Vocatia lor monastica, venita dupa cativa ani de universitate, a fost navalnica si sunt logodnice ale lui Christos, in sensul cel mai pur al cuvantului. Magarii pot protesta si insinua. Maica Veronica a infiintat in 1934 si a condus timp de 20 de ani o manastire de fecioare, ca o pilda a curateniei fizice si morale, intr-o tara unde femeile sunt fara pudoare si oamenii fara onoare, cum a spus un alt magar de jurnalist din Franta despre Romania. Faptul este fapt incontestabil. Idealul inalt propus si realizat impune respect oricarui om de bunacredinta si in a carui inima nu s-a stins flacara cavalerismului si nostalgia puritatii.
* Din volumul de memorii "Calugarul alb" de Petre Pandrea, in pregatire la Editura Vremea
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
