Ne apropiem de Villatuerta (23,81 km2, 1 069 loc., 2009) localitate situată cam la jumătatea distanţei dintre Lorca şi Estella (4 km distanţă de fiecare), importantă pentru istoria camino-ului, aici născându-se în 1020 San Veremundo patronul sectorului navarrez al acestuia (cuprins între Roncesvalles şi Viana). La intrare în oraş trece pe lângă noi un domn ce ieşise la plimbare cu un schnauzer mic ce avea un fir de iarbă în barbă! Apoi, după câteva sute de metri ajungem în dreptul unui parc pe gazonul căruia ne întindem degrabă, pentru o binemeritată pauză după marşul prin soare şi căldură (este ora 11 iar căldura este tot mai „insistentă”). Ne-am aerisit labele picioarelor şi am păşit cu grijă şi mare plăcere pe acest covor verde fără pic de buruiană ţepoasă sau gunoaie, apoi eu m-am intins pe burtă (pe un plastic) Cornelia făcându-mi un masaj tradiţional românesc, „troznindu-mi” spatele (călcătura ursului /ursoacei în cazul nostru).
După vreo zece minute, odihniţi, ne-am pornit din nou la drum, interesat acum şi de partea toponimică (înregistrarea numelor de străzi). Traversăm piaţa învecinată scuarului unde se află şi „Colegiul SanVeremundo”, apoi pe CalleAradia şi CalleSanGines ajungem în CalleMayor de unde trecem pe un pod romanic RíoIranzu / IrantzuIbaia (în bască). Un panou ne arată că până la Los Arcos sunt 23,8 km (noi însă ne vom opri azi mult mai aproape, la Estella). După ce coborâm de pe podul cel vechi dăm în CalleRúaNueva care o ia în stânga, în continuarea podului fiind CalleSanSalvador. În dreapta zăresc aproape imediat clădirea albergului municipal (pe CalleRebote) şi în stânga un urbanización cu locuinţe duplex de o parte şi de alta (pe CalleEscabiola). Şi deodată ne apare în faţă – ceva mai departe – biserica gotică, mare, mare de tot, spre care urcăm trecând pe lângă primărie şi urmând săgeata galbenă până pe platoul ce o găzduieşte. În apropierea bisericii, în aceeaşi piaţă este şi o statuie a lui San Veremundo, cu repere explicative – nació en 1020, patron Camino jacobeo navarro (Villatuerta 1999).
Biserica cu hramul „Bunavestire” (Nuestra Señora de Anunciación), ridicată în sec. 13, în stil romanic târziu, a fost distrusă în 1378 de trupele Castiliei şi reclădită apoi din temelii în stil gotic (altarul principal este din sec.17). Intraţi în biserică marcăm în credenţiale trecerea prin localitate, graţie unei doamne care apoi ne-a făcut o poză, amândurora lângă monumentul sfântului local. Aflăm de la dânsa un lucru destul de curios şi anume că moaştele sfântului – fost timp de peste trei decenii abate al faimoasei mănăstiri Irache (vom trece pe lângă ea mâine) – sunt păstrate alternativ, câte cinci ani în această biserică şi în biserica din Arellano, o localitate învecinată, ce-şi dispută cu Villatuerta locul natal al acestei personalităţi medievale remarcabile. O zicală locală fixează momentul sărbătoririi lui San Veremundo: „Mientras el mundo sea mundo, el 8 de marzo San Veremundo”.
Cu aceste noi informaţii şi cu plinul „hidric” asigurat (de la fântâna aflată şi ea în piaţă) pornim din nou la drum spre Estella pe CaminodeEstella (acesta e numele străzii), consemnând şi faptul că o altă stradă CalleSanVeremundo porneşte şi ea din PlazadelaIglesia (nume legat de biserică). Pe CaminodeEstella am ieşit din localitate traversând un urbanización. „Cerul e senin, niciun pic de nor / şi pasul nu mai este (Cornelia: „chiar aşa vioi”) chiar aşa uşor” (vin eu cu rima)! Observ în urbanización-ul de la marginea localităţii o stradă perpendiculară pe CaminodeEstella numită CalledeMonasterioIrache. Am traversat strada şi „descoperim” în stânga în zare (dar nu la orizont) ruinele schitului San Miguel. Ne intersectăm cu băiatul care a stat în dormitor lângă noi (spre fereastră) la PuentelaReina care revine în Villatuerta după bastonul de pelerin uitat în piaţa bisericii (eu: probabil lângă sursa de apă). „E o bucurie să te întorci” a zis el uşor amărât depărtându-se în viteză (bastonul l-a recuperat, mai mult, ne-a depăşit pe drum, în apropiere de Estella). După un timp, cam un km, poate mai puţin, trecem pe lângă schitul San Miguel care iniţial a fost mănăstire. Cornelia face poză panoului cu descrierea schitului, utilă mai târziu.
Din volumul Camino de Santiago. Însemnări ale călătoriei mele, de Ion Nicolae, în pregătire la Editura Meronia
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
