Ziarul de Duminică

Când priveşti un răsărit de soare.../ de Alex. Ştefănescu

Când priveşti un răsărit de soare.../ de Alex. Ştefănescu
28.10.2010, 23:48 290

Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţioneazăpe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialulde faţă.

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personajeangajate într-o lungă discuţie în paginile lui suntimaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunemdomnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate),este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, înstilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune subsemnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebireînsă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţăreală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitorde literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examinezeşi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn sedeosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explicape înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îlreprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorulcuvintelor, emoţia estetică.

- Pe parcursul discuţiei a rămas neformulată o obiecţie pecare ţi-o adresez acum. Dacă plăcerea estetică rezidă în a admiraingeniozitatea cu care artistul imită o anumită realitate, arînsemna să nu mai simţim nici o plăcere estetică atunci când privimun răsărit de soare sau ascultăm vuietul unei cascade. Pentru căacestea sunt realităţi, nu imitaţii.

- Dar în asemenea cazuri nici nu simţim o plăcere estetică.

- Fiecare cu sensibilitatea lui. În ceea ce mă priveşte, voicontinua să consider o mare delectare contemplarea naturii, cutoate frumuseţile ei: florile multicolore, pădurile misterioase,apele înspumate...

- Sper că nu vrei să faci un inventar complet. Cum aş putea negafaptul că simţim o mare emoţie luând act de aceste frumuseţi? Dareste o emoţie de altă factură. Emoţia estetică presupune cunecesitate - şi în aceasta constă specificul ei - existenţa unuiautor. Sau, mai exact spus, conştiinţaexistenţeiunui autor. Către el se îndreaptă admiraţia noastră, şi nucătre opera de artă în sine. Chiar dacă nu-l cunoaştem, îlpresupunem. Până şi la contemplarea picturilor rupestre ne gândimcu un fel de respect şi cu o empatie întinsă peste milenii lasălbaticul care a scrijelit îndemânatic pereţii peşterii. Înaceastă comuniune constă valoarea de mijloc de comunicare a arteişi nu în faptul că artistul îmi transmite, ca prin intermediul uneitelegrame, un mesaj. Arta ţi se înfăţişează ca un triumf al unui omşi prin urmare te face să te simţi mândru de apartenenţa ta laspecia umană. Când priveşti un răsărit de soare te bucuri doarpentru că ţi se anunţă o nouă zi. Dacă totuşi îl iei în considerareca pe un "tablou" este pentru că te-ai obişnuit să faci astfel peparcursul experienţei tale de consumator de artă. Se produce defapt o contaminare între emoţia trăită în faţa frumuseţilor naturiişi emoţia trăită în faţa creaţiei artistice. Ca dovadă, eşti tentatsă-ţi închipui că răsăritul de soare are un autor şi uneori chiarîl admiri pe acel autor în inexistenţa lui.

În starea ei pură, neinterferată de amintirea emoţiei artistice,emoţia trăită în faţa frumuseţii naturii ţine de certitudinea că"totul merge bine". Ne place, de fapt, ceea ce ne este convenabil.Când suntem în natură o apă limpede ne place, o mocirlă nedisplace, o căprioară încordată pentru salt ni se pare frumoasă, uncadavru de animal intrat în putrefacţie ni se pare urât. Şi aşa maideparte. Dar în relaţia cu arta criteriile se schimbă. Şi apalimpede, şi mocirla ne plac dacă sunt imitate cu iscusinţă. Şi apalimpede, şi mocirla ne displac dacă sunt imitate fără har. CharlesBaudelaire descrie trupul iubitei post-coitum, ca pe un hoitplin de viermi, şi descrierea sa ne încântă prin expresivitate.

*

- Până la urmă, îmi convine acest mod de explicare a artei,pentru că este simplu. Se poate reduce şi la o formulă: imitaţieinventivă...

- Este simplu numai pentru că, din necesităţi de metodă, am avutîn vedere arta în elementaritatea ei. Aşa procedează şi biologiicare, vrând să afle secretul vieţii, studiază cele mai simplefiinţe, alcătuite din câte o singură celulă, şi nuultracomplicatele organisme ale mamiferelor. În realitate, însă,arta are o complexitate aproape inanalizabilă. Ar trebui puterea desinteză a unui calculator electronic pentru a integra într-ointerpretare toate implicaţiile actului artistic. Ca să nu maivorbim despre faptul că se produc, prin însăşi înaintarea istoriei,noi şi noi sedimentări de experienţă şi, implicit, un procescontradictoriu de impunere şi relativizare a valorilor.

- Nu înţeleg.

ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator,dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou"Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fostrăsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei).Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-aadus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune,"Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex.Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Ceaelectronică este alex2108145@yahoo.com

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO