Ziarul de Duminică

Carol 53. GALERIE FOTO

Carol 53. GALERIE FOTO

Carol 53. GALERIE FOTO

Autor: Tudor Calin Zarojanu

14.09.2012, 00:08 864

Nimeni nu spunea "la Smaranda", "la Dana", "la Nicoleta" sau "la Călin" - ci "în Republicii", de parcă ar fi fost singura adresă de pe bulevard. "În Republicii" (nici măcar "Republicii 53") era suficient, pentru că toată lumea ştia despre ce e vorba: despre locul predilect de întâlnire al adolescenţilor din cartier. Locul îşi datora celebritatea şi rolul mai multor factori: era singura curte de pe bulevard sau cel puţin singura în care putea să încapă şi să se manifeste o gaşcă; beneficia de prezenţa unei bănci de piatră, suficient de lungă să poată sta pe ea, simultan, şi zece persoane; casa avea două holuri comune, unul mai mic, altul foarte mare, separate printr-un perete de geamuri. Holul cel mic, dotat cu oglinzi, dar şi calorifere, era ideal, iarna, pentru dezgheţ; cel mare o adevărată sală de bal, minunat pentru petreceri de mari dimensiuni, inclusiv revelioane.

Ai mei s-au mutat acolo imediat după naşterea mea. Am crescut în "casa mea" ca orice alt copil. Nici la 5, nici la 10, nici la 15 ani nu mi-am pus problema a cui a fost casa înaintea noastră. Auzeam spunându-se că e o fostă "casă boierească" - nu cu vreun înţeles proletar, ci cu vizibilă admiraţie faţă de felul în care arăta - şi mi s-a mai spus la un moment dat că trecuse prin faza de sediu de instituţie. În respectiva perioadă se pricopsise cu o căsuţă la poartă - ceva mai mult decât o gheretă de portar - iar în interior superbele lambriuri în culoarea naturală a lemnului fuseseră acoperite cu o vopsea groasă, maro închis, oribilă, care făcea şi mai întunecată casa, înconjurată de blocuri şi copaci care păreau seculari.

Am trăit acolo 25 de ani, după care am plecat pe cărările vieţii, lăsându-mi părinţii acasă. Câţiva ani după 1989, după ce Bd. Republicii a devenit Carol I, "acasa" noastră a fost revendicată şi obţinută de urmaşii foştilor proprietari. Un lucru perfect normal. O vreme, locatarii - printre care şi tata (mama se prăpădise) - au plătit chirie proprietarilor, după care au început să se împrăştie, sub presiunea termenului până la care trebuiau să elibereze locul. Proprietarii au încercat să vândă casa, multă vreme a tronat pe faţadă un mash în acest sens, dar operaţiunea a eşuat. Drept care casa a fost pur şi simplu abandonată, nu înainte - asta am aflat mult mai târziu - de a fi populată o vreme cu oameni ai străzii care au devastat-o, punând pe foc parchetul, lambriurile, balustradele scărilor, furând tot ceea ce s-a putut fura, distrugând restul şi lăsând în urmă mormane incredibile de gunoaie şi fecale, printre care colcăiau şobolanii. Aşa ajunsă, a fost sigilată: s-au pus gratii la ferestre, intrarea principală în imobil a fost zidită, porţile sudate.

Şi s-a lăsat liniştea. În centrul Bucureştiului. Ani de zile nu s-a mai întâmplat nimic. Neavând de ales, am încercat să uităm. Când treceam pe-acolo întorceam capul, prea era adâncă rana.

Până în august 2012, când, într-o bună zi, mi-a sărit în ochi, pe Facebook, titlul unui articol recomandat de Dan Perjovschi: "Carol 53, o casă abandonată, ocupată de artişti"!

Un grup de artişti, într-adevăr, cu acordul unuia dintre proprietari, a intrat în casă, a degajat de acolo 10 bene de mizerii, a igienizat şi a început să transforme clădirea într-un spaţiu expoziţional neconvenţional! Pe site am putut vedea fotografii, inclusiv locul în care am dormit, 16 ani, în aceeaşi cameră cu părinţii mei... Vă daţi seama că a doua zi eram acolo! Călcând "în Republicii" prima oară după 15 ani... Şi întâlnind un grup de oameni extraordinarti, foarte tineri şi foarte motivaţi să facă un lucru care mie şi acum mi se pare imposibil. Oricum, casa a ÎNVIAT deja, e vizitată deja, la al doilea drum acolo, peste o săptămână (progresul de amenajare mi s-a părut uimitor!) am aflat că au fost deja, la evenimentele organizate şi popularizate pe Internet, peste o mie de persoane, inclusiv personalităţi ale lumii artistice. Atmosfera este de "flower power", underground, simplitate, sinceritate, spirit artistic de bună calitate.

Tinerii aceştia - îmi vine să spun copiii ăştia - au o energie şi un optimism neobişnuite pentru zilele noastre. Sunt minunaţi. Dar au nevoie de ajutor, de promovarea şi susţinerea proiectului lor, ceea ce, fireşte, voi încerca să fac după puterile mele.

Cine n-ar face-o în locul meu!? Să vezi renăscut spaţiul în care te-ai format din toate punctele de vedere, după ce îi puseseşi de mult cruce! Există, iată, şi miracole.

În rest, las imaginile să vorbească.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO