Ziarul de Duminică

Cartea de arta

Cartea de arta
17.03.2009, 16:13 123

 
Dana Crisan - Pallady scriind. Jurnale, scrisori, insemnari
Editura Compania
Cartea de fata cuprinde insemnarile artistului din diferite perioade fie pe agende sau pe verso-ul scrisorilor, telegramelor, desenelor; documente dar si fotografii inedite puse la dispozitie de câteva colectii particulare si institutii: Biblioteca Nationala, Biblioteca Academiei Române, MNAR (donatia Jacques Bourcier facuta in 1994 MNAR-ului), BCU, Archives Matisse-Paris.  
 
Din succinta biografie aflam ca Theodor Pallady se naste la Iasi in 1871 intr-o familie inrudita cu Cantacuzinii. De la o vârsta frageda descopera pasiunea pentru desen pe care o va cultiva mai târziu: „imi amintesc (isi nota el la 9 ani) - imi placea ora de desen, in care trebuia sa trasez figuri in niste patrate" (Pallady scriind. Jurnale, scrisori, insemnari, editie ingrijita de Dana Crisan, Editura Compania, 2009, p.291). Impotriva vointei familiei a carei dorinta era sa ajunga inginer, Pallady pleaca la Paris unde studiaza la École Nationale des Beaux-Arts, frecventeaza casa lui Puvis de Chavannes (sotul Mariei Cantacuzino, inrudita cu Pallady) si frecventeaza atelierul lui Gustave Moreau unde se imprieteneste cu Henri Matisse. Expune in tara dar si in Franta, Anglia, Olanda iar in Italia participa la Bienala de la Venetia. Intretine corespondenta cu personalitati din lumea artei, literaturii, politicii: Alexandru Steriadi, Henri Catargi, Lucian Grigorescu, George Oprescu, Zambaccian, Cella Delavrancea, Alexandru Rosetti, Jean Diamandi, Ion Mitilineu, Matisse.Din manuscrise descoperim un Pallady reflexiv, care emite judecati despre desen, pictura, opera de arta: „Desenul se poate lipsi de pictura si culoare. (Dar nu si Pictura de desen.)" (nota in jurnalul din 49-51, Idem, ibidem: p.271); „culoarea necontrolata de spirit si de ratiune ramâne un lucru trecator, care farmeca pe moment dar care nu poate rezista in timp" (insemnari din 1935-1936, Idem, ibidem: p. 294,); „opera de arta e universala si atemporala, diferentiaza intre sensibilitatea care da nastere Artei, creatiei si sensibleria ce da nastere materiei fara spirit" (jurnalul din 44). In jurnalele sale apar deseori referiri la poezia lui Baudelaire, il citeaza pe Jules Laforgue, dar ii displace Freud: „citesc...prostiile lui Freud" (Idem, ibidem: p.283). Deseori critic cu el si impulsiv cu ceilalti, Pallady avea personalitate puternica si originalitate pe masura: , „Placerea duce la imbecilitate...Sa-mi viu in fire." (Idem, ibidem: p.246), „In Arta nu-mi pasa de parerea lui X, Y, Z. O am pe a mea, independenta de Orice (epoca, moda). " (afirma in jurnalul din 1949-1951, Idem, ibidem: p. 277), „adevarul - meu - e cel pe care-l pot controla" (jurnalul din 1949-1951, Idem, ibidem: p. 270). Contrar aparentelor Pallady era un suflet nobil si sensibil: „Coconul era gol...Iar fluturele se asezase pe el...-Acum, ori de câte ori ies, imi fac griji pentru fluturele meu, iar la intoarcere, daca nu-l vad invârtindu-se prin camera, il caut...Iata-ma agatat de viata lui! (Idem, ibidem: p.203) Tocmai aceasta noblete sufleteasca ne este dezvaluita prin traducerea veridica a manuscriselor din franceza. Obisnuiti fiind cu imaginea infailibila a pictorului, Dana Crisan ne redescopera un Pallady autentic, mult mai accesibil. Prin studierea „jurnalelor din 1941",a „agendei din 1944", a „notesului albastru din 1949-1951", a „caietului roz cu notatii din 1948 – 1950", a insemnarilor disparate ramase din copilarie, Dana Crisan il reda publicului pe Pallady, spre cunoastere. Cu acribie, Dana Crisan ordoneaza materialul intr-o succesiune cronologica, lamureste anumite date sau personaje in notele de subsol. Daca in 1966 Jurnalul lui Pallady aparea cu lipsurile de rigoare datorate in mare parte cenzurii, acum, prin publicarea in intregime a documentelor, Dana Crisan are meritul de a restitui publicului un Pallady veritabil. „Jurnalul este restituit integral, intact chiar si cu momentele de melancolie excesiva sau confesiunile erotico-sentimentale", dupa cum observa criticul de arta Ioana Vlasiu. Efortul Danei Crisan este de apreciat cu atât mai mult cu cât „cartea de fata este chiar o opera de arta" (Mircea Anghelescu).
Pentru a intelege mai bine cum s-a nascut aceasta carte am stat de vorba cu autoarea:
 
Densitatea informatiei, rigurozitatea si meticulozitatea sunt doar câteva atuuri observate la un prim nivel al lecturii. Care a fost timpul dedicat acumularii si sitematizarii unui material asa amplu?
In activitatea mea de muzeograf informatia se acumuleaza de la sine. Se aduna mereu tot felul de date si daca ceva incepe sa te intereseze si ai o oarecare metoda de lucrupoti incepe...si cred ca asa s-a intâmplat cu editia de fata.
Am inceput lucrul efectiv acum doi ani, când aveam deja materialul adunat. Nu am facut decât sa-mi confirm ceea ce facusem.
 
Când a avut loc declicul?
Totul a inceput in 1996 când am lucrat cu colegii mei de la Muzeul National de Arta pentru o expozitie retrospectiva: Pallady pictor, desenator si gravor. Atunci am publicat un catalog si am inceput sa-mi caut textele incercând sa ajung la originale. Acesta a fost momentul de debut al micii arhive pe care, in cea mai mare parte am descoperit-o in bibliotecile publice.  
 
 Vad volumul de fata ca pe o (re)descoperire a lui Pallady. Cum vi se contureaza dumneavoastra noul Pallady?
Am fost uimita sa-l gasesc extrem de vulnerabil. Parea sa fie sincer intru totul, chiar si in relatarea celor mai intime sentimente, evenimente. Pentru monografia din 1944 scrisa de Ionel Jianu si-a notat amintiri din tineretea lui, a familiei sale, mici manuscrise care apar si in cartea de fata. Era autentic desi stia ca jurnalele sale le lasa posteritatii. Nu putine au fost momentele in care m-am simtit oarecum jenata ca mi-am permis sa patrund in intimitatea universului sau si mai mult, sa-l dau spre publicare. Cred ca daca ar mai fi trait m-ar fi dat pe usa afara pentru ca era un personaj foarte dificil chiar si cu prietenii lui. Era dur, ironic, spunea totdeauna ce-i trecea prin cap...
 
Cum este Pallady scriind fata de Pallady desenând, pictând, gravând?
Este foarte aproape de Pallady artistul. Desena scrisorile pe verso, pe unele punea trei pete de sos..., putin zat de cafea pe care-l folosea des in combinatie cu o penita sau un creion.
 
 Interesul si dragostea dumneavoastra pentru gravura se datoreaza in mare parte atasamentului fata deopera lui Pallady?
Când am venit la muzeu am vrut foarte mult sa lucrez la Cabinetul de Stampe si Desene… sunt acolo de 35 de ani. Am inventariat, am studiat, am clasat o mare parte din lucrarile pe care le avem. Traiesc in acest univers fara scapare…
Pallady imi pare unul dintre pictorii cei mai interesanti si de accea m-am atasat de arta lui…de el. Faptul ca el cugeta la viata si opera sa insemna ca era o fire reflexiva, un adevarat intelectual…o aparitie rara in arta româneasca. Nu facea nimic din pur instinct, din impulsuri necontrolate.
Detinerea unor asemenea documente serveste enorm de mult si, când mai stii si pictura…se leaga totul asa de frumos, intr-un intreg sistem care te ajuta sa datezi lucrari, sa-i intelegi biografia, sa vezi clar lucrurile imprecise. Consider ca am fost la locul potrivit pentru aceste documente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO