Francezul Michel Bitbol* ne arata cum se poate gândi intr-o logica aparte demersul actual al mecanicii cuantice. Cartea lui (Mecanique quantique – une introduction philosophique, Ed. Flamarion) incearca abordarea unei structuri conceptuale a unor teorii care stau astazi la baza conceperii epistemologice a fizicii teoretice. Fara sa caute sa fie alambicat in extremis, asa cum ne-am putea imagina ca ar trebui sa fie din perspectiva unei asemenea carti, Bitbol nu cade insa nici in tentatia popularizarii. Echilibrul cercetarii lui are lejeritatea unui eseu si in acelasi timp complexitatea inerenta unui filosof al stiintei. Lucrarea lui Michel Bitbol trateaza problematica unui paradox definitoriu pentru mecanica cuantica. Este vorba despre faptul ca aceasta, fiind o teorie importanta a fizicii contemporane, nu face de fapt altceva decât sa-si chestioneze neincetat propriul statut. Teoriile care alcatuiesc mecanica cuantica vorbesc despre ce inseamna si despre ce se vorbeste inauntrul mecanicii cuantice. Sunt, cu alte cuvinte, un manunchi de teorii care in mod continuu este autoreferential. Autorul aminteste de o critica a lui Albert Einstein, care spunea la un moment dat ca "un empirism lipsit de sens" poate aparea atunci când cercetatorul nu face decât sa constate masa de dubii pe care o are sub observatie. Ceea ce ii lipseste cercetatorului este chiar acel ceva ce se sustrage acestei aglomerari de indoieli si necunoscute de care amintea Wittgenstein intr-o scriere de a sa. Intre critica lui Einstein si posibilitatea unui discurs cu adevarat epistemologic al mecanicii cuantice, Michel Bitbol lasa cititorului neavizat ocazia sa inteleaga un mecanism al cunoasterii, prezent in cadrul special al logicii stiintei, care impinge limita retoricii experimentului inspre imaginar. Ce inseamna acest lucru? Nimic altceva decât ca teoriile mai vechi sau mai noi ale mecanicii cuantice raspund la intrebarea despre posibilitatea cunoasterii cu propria lor logica. Cele doua rezolvari pe care le da Bitbol problemei lui Einstein configureaza natura oricarei teorii ce priveste mecanica cuantica. Primul raspuns analizeaza faptul ca forma teoriei reflecta conditiile de posibilitate ale unui mod general de a face anticipari si de a obiectiva rezultatele experimentale. Al doilea raspuns se adreseaza intelegerii naturii referintei. Referinta este in mecanica cuantica tocmai actul care vizeaza un "dincolo" existent in relatie cu manipularile instrumentale. Acesta a fost, intr-o prima faza, blocat. Dar asta s-a intâmplat doar pentru a se reliefa criteriile de alegere care pot fi facute intr-un "al doilea timp" al cercetarii, intre mai multe reprezentari ale obiectului presupus al fizicii cuantice. Daca aceste lucruri vi se par deja greu de digerat este si pentru faptul ca un asemenea subiect pare prima facie inchis profanilor. Totul este, ne asigura insa Bitbol, sa nu cadem in aceasta eroare. Felul cum se gândeste o teorie, in acest caz a mecanicii cuantice, nu este decât o modalitate de exprimare simpla a unor parametri pe care orice persoana cu o cultura cât de cât formata ii poate intelege. Michel Bitbol face cunoscute unele conditii de intelegere a realitatii, nu realitatea insasi. Structura acesteia, in regim macro sau in registru discret, e obiectul unor cercetari care depasesc miza acestui articol. *) Cercetator la CNRS Paris, profesor la Universitatea Paris 1, unde preda cursul de filosofia fizicii contemporane |
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
