Pentru ce se face necesara intrebarea daca este util sa vorbim despre imaginatie atunci cand tratam teme din largul domeniu al metafilosofiei sau al filosofiei istoriei filosofiei, vom afla explorand textul lui Paul Ricoeur, numit „Imaginatia in discurs si in actiune". Ricoeur pune in discutie conceptia despre imaginatie aflata intr-o teorie a metaforei. Autorul se intreaba daca putem sa generalizam rolul acestui tip de imaginatie dincolo de sfera discursului caruia ii apartine intr-un mod esential.
Intrebarea despre imaginatie tine, recunoaste Ricoeur, de o investigatie mai larga si mai amanuntita, pe care el o denumeste poetica a vointei. Pasul de la domeniul teoretic la cel practic se face in eseul autorului, care astfel isi declina capacitatea de a trata in pretentie de exhaustivitate acest tip de poetica a vointei. Dorinta intrinseca a unei asemenea poetici este aceea de a accede la universalitate, iar cea mai buna proba la care poate fi supusa este interogarea capacitatii ei de a se extinde legitim la sfera practica.
Intr-o prima etapa, Ricoeur va strabate drumul anevoie de parcurs al filosofiei imaginatiei, facand o schita sumara a modelului solutiei in cadrul teoriei metaforei. Stadiul initial rezultat astfel va avea ca nucleu legatura dintre imaginatie si inovatie semantica. O dezvoltare ulterioara va permite analiza tranzitiei de la sfera teoretica la sfera practica. Fictiunea permite redescrierea actiunii prezente si genereaza campul actiunii intersubiective. Functia practica a imaginatiei va fi recunoscuta apoi in notiunea de imaginar social. Ipoteza centrala a lui Ricoeur legata de acest comportament al imaginarului este aceea ca utopia si ideologia repeta ambiguitatile si aporiile ce se constituie ca punct de plecare in acest traseu al filosofiei imaginatiei, ele se formuleaza ca fenomene ale imaginatiei, ceea ce ne intoarce la stadiul teoretic.
Imaginatia desemneaza mai intai o evocare aleatorie a unor lucruri absente din campul vizual, fara ca aceasta evocare sa afecteze prin confuzie lucrurile absente cu cele prezente.
Tot in teritoriul imaginatiei isi au sediul si fictiunile, care aflandu-se la o mare distanta de simturi, evoca nu lucruri absente ci lucruri care nu exista. Acest tip de imagini cuprind visele si productiile literare de exemplu.
Alt tip de intrebuintare a cuvantului „ imagine" este atunci cand ne referim la iluzii, care, adresandu-se unor lucruri absente sau inexistente, sunt reale pentru putinul timp in care apar subiectului ce le anima.
Dacă aşa stau lucrurile, ce au in comun conştiinţa absenţei şi credinţa iluzorie, nimicul prezenţei şi pseudo-prezenţa?, se va intreba pe buna dreptate Ricoeur. Exista aici o echivocitate radicala iar teoriile imaginatiei mostenite din traditia filosofica se repartizeaza fara un rezultat de sinteza in paradigma fiecarui raspuns din cele de mai sus. Astfel, exista tendinta de a se considera de fiecare data neproductiva aceasta rivalitate a univocitatii acestor teorii. Consecinta este ilustrata de cele doua axe pe care Ricoeur le aminteste: cea a obiectului, principial legata de binomul prezenta-absenta si cea a laturii subiectului, cea a constiintei fascinate si a constiintei critice.
Conform primei axe, imaginea se subsumeaza celor doua teorii extreme pe care le propun Hume si Sartre. Exista aici pe de o parte, conceptia imaginii ca impresie slaba care exprima teoriile imaginatiei reproducatoare, pe de alta parte, imaginea poate fi conceputa in functie de absenta, ca imaginatie producatoare (portret, vis, fictiune).Dar daca luam in calcul initiativa minimala de a evoca lucrul absent, atat imaginatia reproducatoare cat si cea producatoare, se desfasoara pe o a doua axa, in felul in care subiectul este sau nu capacitat sa discrimineze deosebirile existente intre real si imaginar. In acest caz, teoriile imaginatiei sunt ghidate de variatiile acestei axe de a doua, care sunt gradele de credinta.La un capat al axei, constiinta necritica face ca produsul imaginatiei sa fie luat drept real.La celalalt capat al axei, imaginatia devine chiar instrumentul criticii realului, in cadrul unei constiinte pe deplin aflate intr-o distanta critica.Ce au insa in comun constiinta critica si constiinta confuza? Aceasta este chestionarea care trebuie sa marcheze, in viziunea lui Ricoeur o analiza intemeiata in filosofia imaginatiei.
O cale noua, propusa de Ricoeur, este teoria metaforei. Acest drum de acces catre fenomenul imaginatiei isi propune sa nu abordeze problematica pornind tot de la perceptie. Pana atunci, imaginatia a fost sesizata filosofic, sau mai degraba „psihologist", ca fiind un apendice al perceptiei. Teoria metaforei invita la o observare a legaturii care exista intre imaginatie si o anumita folosire a limbajului. Ricoeur doreste sa simplifice complexitatea problemei imaginatiei remarcand un aspect al inovatiei semantice care este caracteristic folosirii metaforice a limbajului.Problema care apare acum este urmatoarea: daca nu putem deriva imaginatia din perceptie, prin ce mijloc am putea sa o derivam din limbaj? Cazul paradigmatic de la care porneste Ricoeur este imaginea poetica, unde metafora functioneaza ca distantare fata de denumirea obictelor in cadrul limbajului. Cu alte cuvinte, metafora este cea care da cuvintelor un contur, o anumita corporalitate. Imaginatia este in stare sa ofere o mediere specifica in momentul unei inovatii semantice.
Daca pornim pe urmele lui Aristotel si spunem ca a metaforiza inseamna a gasi asemanari, atunci trebuie sa completam ca asemanarile inseamna a restructura niste campuri semantice, ca si cum imaginatia ar fi mai degraba o metoda decat un continut.
Numai poetul este cel care poate inzestra cu ajutorul limbajului campul semantic cu imagini.
Imaginatia induce un element de neutralizare si de suspensie, un moment negativ, prin care intregul proces de creatie este situat in taramul irealitatii. Rolul imaginii este deci acela de a suspenda semnificatia campului semantic in atmosfera aceasta neutralizata a fictiunii. Imaginatia este un joc liber, spune Ricoeur, o stare de desprindere fata de lumea actiunii si a perceptiei prin care incercam valori noi si moduri noi de a fi. Fecunditatea debordanta a imaginatiei este legata strans de cea a limbajului, asa cum se exemplifica in procesul metaforic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
